Home / A fost azi în lume / 2016 / A fost 2016 în lume – Retrospectiva lunii mai

A fost 2016 în lume – Retrospectiva lunii mai

În luna mai, am redenumit rubrica rezumatelor zilnice ale celor mai importante evenimente geopolitice în ”A fost azi în lume”. Continuăm retrospectiva cronologică a anului 2016 cu materialele publicate în luna mai, din care reproducem introducerile celor mai importante subiecte (click pe fiecare dintre datele din listă pentru a citi întregul articol):

3 mai: Pe 3 mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, evenimentul a trecut mai puțin observat în detrimentul aparentului eșec al armistițiului din Siria, care a reactivat mesajele transmise în special SUA și Rusiei de a interveni pentru punerea sub control a situației și continuarea negocierilor de pace. În Turcia, dezbaterile privind ridicarea imunității parlamentarilor au căpătat o turnură dramatică, în condițiile în care deputații pro-kurzi ar putea ajunge în fața justiției pentru acuzații de terorism în urma deciziei legislativului, fapt care nu a trecut fără o bătălie la propriu chiar în forul de la Ankara. Spania și Ungaria se pregătesc pentru alegeri – primii pentru realegerea Parlamentului, iar ceilalți pentru a aproba sau nu prin referendum cotele de imigranți care ar trebui să le revină ca urmare a planului adoptat de Uniunea Europeană. Între timp, în Coreea de Nord pregătirile pentru primul Congres al Partidului Muncitoresc prevăd ca, până la desfășurarea acestuia la sfârșitul săptămânii orice alt eveniment, inclusiv nunțile și înmormântările să fie interzise în capitala Phenian. În sfârșit, femeile din Arabia Saudită au primit dreptul de a păstra o copie a certificatului de căsătorie, în timp ce un tânăr din Sankt Petersburg supranumit ”Forrest Gump al Rusiei” a parcurs pe jos distanța de 9.300 de kilometri dintre Sankt Petersburg și Vladivostok…din ”pură curiozitate”.

4 mai: Eliminarea vizelor UE pentru cetățenii turci ar putea fi pusă în curând în aplicare ca urmare a negocierilor reluate în cursul acestei săptămâni în contextul implementării acordului de gestionare a fluxului de migranți negociat între Bruxelles și Ankara. Între timp, UE anunță un plan de sancțiuni financiare pentru statele care nu sunt de acord cu cotele de migranți alocate fiecărui membru, pentru a contracara pornirile anti-imigrație ale unor guverne din interiorul blocului comunitar. În Siria, ostilitățile de la Aleppo au continuat pentru a doua zi consecutiv, iar fragilul armistițiu încheiat în urmă cu câteva săptămâni parte tot mai amenințat. În schimb, cercetătorii britanici de la Cambridge au făcut un anunț pe care l-au caracterizat drept revoluționar – menținerea în viață a unui embrion fertilizat în laborator pentru o durată de timp de 2 ori mai mare decât cea obișnuită, fapt care ar putea deschide noi oportunități de cercetare în cercetarea primavara araba sondaj incredere cetatenimedicală. În sfârșit, nu trebuie trecut cu vederea faptul că ceea ce părea foarte probabil a devenit o certitudine, anume victoria republicanului Donald Trump în alegerile preliminare pentru desemnarea candidatului partidului la președinția SUA, după retragerea ultimilor săi rivali aflați în cursă, Ted Cruz și John Kasich. Am selectat 10 subiecte ale actualității internaționale, al căror rezumat vi-l prezentăm în continuare.

6 mai: Președintele Turciei a ținut să-și impună punctul de vedere și să pericliteze aproape sigur acordul cu UE privind gestionarea fluxului de migranți după ce a refuzat să modifice legile antiterorism în schimbul ridicării vizelor UE pentru cetățenii turci. Astfel, gestionarea crizei migranților și, foarte posibil, deznodământul situației din Siria reintră în impas, în timp ce Turcia riscă intrarea într-o izolare economică și diplomatică pe fondul escaladării unor tensiuni atât cu Rusia, cât și Uniunea Europeană. Tot în Turcia, libertatea presei continuă să fie redusă, iar jurnaliștii să fie țintele autorităților și a asasinilor plătiți pentru a-i reduce la tăcere, după ce 2 ziariști ai unei publicații de opoziție au fost condamnați la 5 ani de închisoare, iar unul dintre aceștia a fost ținta unui atac armat chiar în fața tribunalului. Presa occidentală comentează și evenimentele din estul Asiei, unde în Coreea de Nord are loc un eveniment descris de analiști drept o ”încoronare” a celui de-al treilea membru al dinastiei Kim care a preluat puterea în urmă cu aproape 5 ani. Între timp, la Londra, candidatul Partidului Laburist a devenit primul primar musulman din istoria capitalei Anlgiei. În sfârșit, Canada se confruntă cu o catastrofă de proporții ca urmare a unor incendii de vegetație ce s-au extins pe o suprafață extinsă și au generat evacuarea întregii populații a unui oraș de aproape 100.000 de locuitori din provincia Alberta.

7&8 mai: Sfârșitul primei săptămâni a lunii mai a fost marcat de o serie de proteste antiguvernamentale în Polonia și Grecia, precum și demonstrații împotriva politicilor de imigrare sau a Parteneriatului trans-antlatic, care au avut loc în Italia. Între timp, proporțiile cele mai mari catastrofe naturale au determinat autoritățile canadiene să se declare neputicioase împotriva incendiului de vegetație din provincia Alberta, iar zeci de mii de oameni așteaptă să fie evacuați din calea flăcărilor care se extind cu rapiditate. În Asia, o remaniere guvernamentală a guvernului saudit l-a vizat inclusiv pe ministrul petrolului, una dintre cele mai importante figuri ale unei economii care a anunțat recent că vizează o decuplare de la dependența exporturilor de petrol. Totodată, Coreea de Nord și-a ameliorat tonul la adresa vecinilor și față de programul său nuclear cu ocazia unui Congres rarisim al Partidului Muncitoresc de la Phenian, în timp ce performanțele economice ale Chinei continuă să îngrijoreze, după publicarea unor noi date statistice privind scăderea importurilor și a exporturilor.

9 mai: O zi haotică pe scena politică din Brazilia, o demisie a cancelarului Austriei și publicarea online a documentelor Panama Papers

panama papers publicare online documente offshore10 mai: Un anunț istoric al președintelui SUA, o aparentă revenire la normal în politica braziliană și un detaliu pozitiv pentru utilizatorii mașinilor electrice din Japonia

11 mai: Pregătiri pentru inaugurarea scutului NATO de la Deveselu, încă un atac sângeros la Bagdad sau anunțul Kenyei de închidere a taberelor care adăpostesc 600.000 de refugiați

12 mai: Suspendare de 6 luni din funcție pentru președintele Braziliei, un prim summit anti-corupție la nivel global la Londra și un vot de încredere pentru guvernul Franței

13 mai: Rusia ripostează la instalarea scutului NATO anti-rachetă din România, atentate în Irak și acuzații de spionaj aduse președintelui interimar din Brazilia

17 mai: Cel mai grav atentat din acest an în Irak, proteste violente în Kenia și continuarea negocierilor de pace din Siria

18 mai: Catastrofă cu sute de morți după alunecări de teren în Sri Lanka, rezultat strâns în sondajul pentru referendumul din Marea Britanie și reîntoarcerea emoționantă a uneia dintre fetele răpite de Boko Haram

19 mai: O nouă tragedie aviatică în urma unui posibil atentat, schimbare de premier în Turcia și tensiuni militare în apele Mării Chinei de Sud

20 mai: Au fost găsite primele urme ale zborului prăbușit în Mediterană, promisiuni de conciliere între Taiwan și China, în timp ce teritoriul controlat de ISIS se reduce

21&22 mai: Liderul talibanilor afgani a fost asasinat, Turcia are un nou prim-ministru loial președintelui, iar ISIS îndeamnă la atacuri teroriste în timpul Ramadanului

23 mai: Un nou scandal de corupție în Brazilia, o bază aeriană rusă din Siria aparent distrusă de militanții ISIS și noi violențe în estul Ucrainei

Avigdor Lieberman, head of far-right Yisrael Beitenu party, sits next to Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu as they sign a coalition deal to broaden the government's parliamentary majority, at the Knesset, the Israeli parliament in Jerusalem25 mai: Cel mai de dreapta guvern din istoria Israelului a fost instalat, talibanii își aleg un nou lider, iar pilotul-erou Nadia Savcenko este eliberată de Rusia

30 mai: Primul lider african condamnat de un tribunal de pe continent, noi victime în estul Ucrainei și o nouă politică adoptată de EasyJet începând cu sezonul de vară

31 mai: În Irak, continuă ofensiva pentru recuperarea Fallujei de sub controlul Statului Islamic, eșec al unui test balistic în Coreea de Nord și o fostă miss Turcia condamnată pentru insultă adusa lui Erdogan

Citește aici retrospectiva lunii februarie 2016.

Citește aici retrospectiva lunii martie 2016.

Citește aici retrospectiva lunii aprilie 2016.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …