Home / A fost azi în lume / A fost 3 mai în lume – Ziua Internațională a Libertății Presei și 10 titluri din actualitatea internațională
O imagine iconică - aparatul foto însângerat al unui reporter a ajuns să devină o emblemă pentru misiunea tot mai periculoasă pe care jurnaliștii, în special cei din statele cu regimuri opresive, ajung să o îndeplinească uneori cu prețul libertății sau chiar al vieții

A fost 3 mai în lume – Ziua Internațională a Libertății Presei și 10 titluri din actualitatea internațională

Material realizat de Adrian Călugăru și Marilena Veronica Ene

Pe 3 mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, evenimentul a trecut mai puțin observat în detrimentul aparentului eșec al armistițiului din Siria, care a reactivat mesajele transmise în special SUA și Rusiei de a interveni pentru punerea sub control a situației și continuarea negocierilor de pace. În Turcia, dezbaterile privind ridicarea imunității parlamentarilor au căpătat o turnură dramatică, în condițiile în care deputații pro-kurzi ar putea ajunge în fața justiției pentru acuzații de terorism în urma deciziei legislativului, fapt care nu a trecut fără o bătălie la propriu chiar în forul de la Ankara. Spania și Ungaria se pregătesc pentru alegeri – primii pentru realegerea Parlamentului, iar ceilalți pentru a aproba sau nu prin referendum cotele de imigranți care ar trebui să le revină ca urmare a planului adoptat de Uniunea Europeană. Între timp, în Coreea de Nord pregătirile pentru primul Congres al Partidului Muncitoresc prevăd ca, până la desfășurarea acestuia la sfârșitul săptămânii orice alt eveniment, inclusiv nunțile și înmormântările să fie interzise în capitala Phenian. În sfârșit, femeile din Arabia Saudită au primit dreptul de a păstra o copie a certificatului de căsătorie, în timp ce un tânăr din Sankt Petersburg supranumit ”Forrest Gump al Rusiei” a parcurs pe jos distanța de 9.300 de kilometri dintre Sankt Petersburg și Vladivostok…din ”pură curiozitate”.

TITLURILE ZILEI

 

aleppo siria rebeli atac spital

1. Forțele rebele Aleppo au lansat un atac asupra forțelor guvernamentale cu care își dispută teritoriul pe care-l controlează în orașul din nordul Siriei, rachetele lansate de aceștia lovind printre altele un spital și provocând moartea a cel puțin 19 persoane în teritoriul controlat de armata loială președintelui Bashar al-Assad, informează Reuters. Incidentul raportat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului pune astfel într-o situație și mai incertă armistițiul recent încheiat și continuarea negocierilor pentru a ajunge la un acord de pace între părțile implicate în războiul civil din Siria. Canalul local de știri “Ikhbariya” a anunțat că trei femei au fost ucise la spitalul al-Dabit și cel puțin 17 persoane au fost rănite. Ministrul Informațiilor de la Damasc a caracterizat atacul rebelilor drept o crimă împotriva umanității.

2. Un amendament prin care membrii parlamentului turc și-ar putea pierde imunitatea în cazul cercetărilor penale a trecut de o comisie parlamentară, fapt ce i-a determinat pe unii parlamentari să recurgă la violență, ședința încheindu-se într-o mare de pumni și palme, informează The Guardian. Propunerea pentru amendamentul constituțional ar putea provoca judecarea mai multor legislatori pro-kurzi acuzați de  terorism după ce săptămânile trecute un alt comitet i-a declarat nevinovați. Parlamentarii pro-kurzi au devent violenți, iar un parlamentar s-a ales cu un umăr dislocat și altul cu nasul spart.

3. Capitala Coreei de Nord, Phenian se află în toiul pregătirilor pentru Marele Congres al Partidului Muncitoresc ce urmează să înceapă vineri, acest eveniment fiind primul congres de partid din ultimii 36 de ani, conform Reuters. Coreea de Sud și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea efectuării unui nou test nuclear care să marcheze începutul congresului. Se așteaptă ca în cadrul congresului Kim Jong Un să anunțe că Republica Populară Democrată Coreeană este o putere nucleară și să adopte formal politica „byongjin” care vrea să accelereze dezvoltarea economică și capacitățile nucleare. Pentru ca totul să meargă conform planului, nunțile și înmormântările au fost interzise pe durata congresului.

4. Ungaria va organiza un referendum în septembrie prin care cetățenii vor vota dacă sunt sau nu de acord cu acceptarea sistemului de cote pentru imigranți stabilit de Uniunea Europeană, informează Reuters. Prim-ministrul Viktor Orban a adoptat încă de la începutul crizei o poziție anti-imigranți și s-a opus planului UE de distribuire a 160 000 de persoane între statele UE. Împreună cu Slovacia, Ungaria a lansat o contestație juridică cu privire la acest plan prin care se stabilesc cote de distribuție a imigranților pentru fiecare stat membru al UE, acestea fiind obligate să îi găzduiască pe imigranți pentru cel puțin 2 ani. Referendumul va stabili daca cetățenii sunt de acord să accepte acest sistem permanent de cote.

5. Regele Spaniei a semnat un decret prin care a dizolvat parlamentul și a stabilit organizarea unor noi alegeri pe data de 26 iunie, după ce politicienii aleși în decembrie 2015 nu au putut ajunge la un consens în numirea unui nou prim-ministru, conform The Guardian. Regele Felipe al-VI-lea a semnat ordinul în prezența președintelui parlamentului, Patxi Lopez, după de termenul pentru instalarea unui nou guvern a trecut luni noapte. Spania nu a mai fost nevoită să repete alegerile de când democrația a fost restaurată în 1978.

arabia saudita femei certificat casatorie6. Ministrul de justiție al Regatului Arabiei Saudite anunță adoptarea unei măsuri care să protejeze drepturile femeilor: acestea vor avea posibilitatea de a primi o copie după certificatul de căsătorie, informează The Guardian. Acest privilegiu le va fi oferit femeilor saudite, iar ministrul justiției Walid-al-Samaani a declarat că astfel femeile măritate  vor cunoaște exact termenii și drepturile prevăzute în contractul de căsătorie. Această schimbare are în vedere nevoia unei femei de a deține o copie după contract în cazul unei dispute legale cu soțul său. Până acum doar bărbații aveau dreptul de a deține acte importante în societatea saudită.

7. Furtul unor cantități mici de mâncare dintr-un supermarket nu este considerat infracțiune dacă persoana acuzată este determinată să facă acest gest pentru a-și asigura nevoile de alimentație, potrivit unei decizii în premieră a Curții Supreme de Justiție a Italiei, scrie The Telegraph. Verdictul a venit în urma procesului în care un bărbat fără adăpost originar din Ucraina, Roman Ostriakov, în vârstă de 36 de ani, fusese anterior condamnat în primă instanță la 6 luni de închisoare și o amendă de 100 de euro după ce a fost prins că a sustras două bucăți de brânză și câțiva crenvurști, în valoare totală de circa 5 euro. Avocații săi au făcut apel, însă sentința a fost menținută, dar la recursul de la Curtea Supremă, aceasta a fost anulată. ”O persoană nu trebuie pedepsită atunci când, forțată de nevoi, fură cantități mici de alimente pentru a-și asigura nevoile de bază pentru a supraviețui”, au motivat judecătorii italieni.

8. Salvatorii kenieni au reușit să scoată în viață o fetiță în vârstă de 7 luni de sub dărâmăturile unei clădiri de șase etaje care s-a prăbușit în urmă cu 4 zile în capitala Nairobi și care a provocat deja moartea a 23 de persoane, scrie The Guardian. Tatăl micuței Delarine Saisi a invocat un miracol pentru salvarea fetiței sale, care deși a suferit de deshidratare după perioada în care s-a aflat sub dărâmături, a scăpat fără alte leziuni care să-i pună în pericol viața, în timp ce despre mama sa nu s-au aflat încă vești. Între timp, autoritățile i-au arestat pe cei doi frați care dețineau clădirea, iar operațiunile de căutare a celor aproape 100 de persoane dispărute continuă.

9. Avionul Solar Impulse 2, propulsat doar cu ajutorul energiei solare, a completat cel de-al 10-lea stagiu al unei călătorii în jurul lumii după un zbor de 16 ore din California pânâ în Arizona, potrivit unui anunț al echipei proiectului menit să promoveze folosirea energiilor regenerabile, citat de Reuters. Aeronava experimentală, care are spațiu pentru un singur pilot, este manevrată de o echipă elvețiană care își împarte etapele de zbor. Aceasta și-a început turul în jurul lumii din Abu Dhabi, în martie 2015 și urmează să îl completeze în cursul acestui an. Viteza de croazieră a Solar Impulse 2 este apropiată de cea a unei mașini obișnuite, astfel că zborul parcurs recent, care în mod normal i-ar fi luat unui avion obișnuit nu mult de 2 ore, a durat de 8 ori mai mult. De aceea, potrivit Reuters, piloții aeronavei au urmat cursuri de meditație și hipnoză în cadrul sesiunilor de antrenament pentru a sta în alertă pentru o durată lungă de timp.

10. Autoritățile din Niger, unul dintre statele de tranzit cel mai des folosit de migranții care vizează să ajungă în Europa, au cerut miniștrilor europeni aflați în vizită în capitala Niamey că au nevoie de 1 miliard de euro pentru a combate imigrația ilegală, anunță Reuters. Potrivit estimărilor Organizației Internaționale a Migrației, circa 150.000 de migranți, majoritatea din state vest-africane, vor tranzita Nigerul în acest an, traversând deșertul Sahara în drumul lor spre coasta mediteraneană aflată pe teritoriul Libiei. Anunțul a fost făcut de ministrul de externe nigerien Ibrahim Yacoubou, într-o declarație făcută alături de omologii săi francez și german, Jean-Marc Ayrault și Frank-Walter Steinmeier.

”SUB RADAR”

  • primavara araba sondaj incredere cetateni”E ca și cum Primăvara Arabă nu ar fi avut loc”, spune Jose Ugaz, președintele Transparency International, afirmă în urma rezultatelor unui sondaj realizat de organizația pentru drepturile omului în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, scrie Al Jazeera. La 5 ani după evenimentele care au răsturnat regimuri autoritare cu decenii de exercitare a puterii, majoritatea repondenților consideră că nivelul corupției este în creștere, circa 61% dintre aceștia afirmând că au sesizat o creștere a nivelului corupției față de anul trecut. De asemenea, aproape o treime dintre aceștia au afirmat că au dat mită pentru accesul la servicii de bază. Sondajul a inclus 11.000 de repondenți din Algeria, Egipt, Iordania, Liban, Maroc, Palestina, Sudan, Tunisia și Yemen. Astfel, chiar dacă principalul motiv pentru care în majoritatea acestor țări oamenii au ales să iasă în stradă îl constituie corupția, rezultatul sondajului indică faptul că guvernele ”nu au ascultat vocea poporului”, potrivit directorului Transparency International pentru statele MENA (Orientul Mijlociu și Nordul Africii), Ghada Zughayar.
  • Presa de stat din China a acuzat gigantul online Baidu că a prioritizat profitul cu orice preț în detrimentul consumatorilor, după moartea unui student în vârstă de 21 de ani care a folosit motorul de căutare pentru a găsi un tratament împotriva cancerului, scrie The Guardian. Wei Zexi, din provincia Shaanxi a murit după ce a cheltuit o sumă considerabilă pe un tratament ineficient pe care l-a descoperit în urma căutărilor pe site-ul Baidu, varianta chineză alternativă la Google. Reacția presei centrale de la Beijing survine după un val de proteste online împotriva companiei cibernetice, mai multe voci cerând boicotarea Baidu. Compania a mai fost acuzată și în urmă cu câteva luni că a permis promovarea unor reclame la mai multe servicii medicale nelicențiate pe forumuri dedicate sănătății, atrăgând și atunci reacții vehemente din partea utilizatorilor.
  • Serghei Șulin, un tânăr de 24 de ani supranumit drept ”Forrest Gump al Rusiei”, a încheiat o călătorie exclusiv pe jos de-a lungul țării, din orașul său natal Sankt Petersburg, până la Vladivostok, oraș aflat în estul extrem al țării, la 9.300 de kilometri distanță, informează The Guardian. Pe parcursul călătoriei, despre care susține că a durat un an și 8 luni, Șulin a devenit o vedetă pe plan local, astfel că sosirea sa în orașul-port de pe malul Pacificului nu a trecut neobservată, potrivit agenției de stat RIA Novosti. Șeulin, despre care mama sa a declarat că a plecat totuși cu 4 luni mai devreme, în iunie 2014, a călătorit având asupra sa doar pâine, apă și conserve, străbătând întreaga distanță fără sisteme de navigare sau o hartă. Acesta a declarat că a dormit pe marginea drumului, în cafenele, în casele oamenilor care au dorit să-l ajute sau chiar în secțiile de poliție. Devenit cunoscut în Rusia, acestuia a ajuns să fie recunoscut de șoferii care-l întâlneau pe drumuri. ”Oamenii nu au reacționat niciodată față de mine. M-au văzut ca pe o persoană obișnuită. Acum șoferii opresc deseori pe autostradă și îmi oferă să mă ia cu ei. Îi refuz, mie îmi place să merg pe jos”, a declarat acesta recent pentru site-ul EAOMedia.ru. Șulin și-a motivat călătoria ”din pură curiozitate”, după ce a prins gustul călătoriilor în urma unui job prin care trebuia să amplaseze panouri publicitare pe teritoriul Rusiei. Acesta a declarat că și-a găsit joburi temporare, iar timp de o lună și-a întrerupt călătoria din cauza vremii nefavorabile pe timp de iarnă, însă a avut parte de sprijinul oamenilor care i-au oferit adăpost, mâncare și haine.
  • O imagine iconică - aparatul foto însângerat al unui reporter a ajuns să devină o emblemă pentru misiunea tot mai periculoasă pe care jurnaliștii, în special cei din statele cu regimuri opresive, ajung să o îndeplinească uneori cu prețul libertății sau chiar al vieții
    O imagine iconică – aparatul foto însângerat al unui reporter a ajuns să devină o emblemă pentru misiunea tot mai periculoasă pe care jurnaliștii, în special cei din statele cu regimuri opresive, ajung să o îndeplinească uneori cu prețul libertății sau chiar al vieții

    ”Libertatea de exprimare, aflată în inima a ceea ce reprezintă libertatea presei, reprezintă sistemul natural de imunitate al oricărei societăți. În corpurile umane, primul lucru pe care-l atacă virușii este sistemul imunitar. La fel ca și corpurile umane, dictaturile atacă mai întâi libertatea de exprimare și în mod special libertatea presei”, sunt cuvintele jurnalistului egiptean Yehia Ghanem, citat de Al Jazeera. Însă Ghanem nu se poate întoarce în țara sa natală despre care vorbește cu atâta mândrie și despre a cărei istorie povestește din memorie. El este unul dintre jurnaliștii oprimați de regimurile care prigonesc, privează de libertate sau chiar asasinează oameni ca Ghanem în multe din statele de pe glob. În fiecare zi, pe 3 mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, sunt comemorate pierderile de vieți omenești din rândul jurnaliștilor. În 2015, 110 au fost uciși – cei mai mulți din istorie, potrivit aceleiași surse. În fiecare an, pe 3 mai, diplomați, oficiali ONU, polticieni, patroni media și organizații de sprijin pentru jurnalism promit cu toții să protejeze jurnaliștii deoarece aceștia cred în misiunea esențială a meseriei lor: să expună injustiția, încălcarea drepturilor omului și corupțai. Apoi ziua trece și presa de știri merge mai departe…

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 18 martie în lume – Armata Coreei de Nord a lansat mai multe rachete în timpul vizitei în Coreea de Sud a lui Antony Blinken, Sute de oameni au protestat în orașul Santiago din Cuba din cauza penelor de curent și a lipsei de alimente iar Oficialii din Kyrgyzstan și cei din Tadjikistan au ajuns la un acord privind 11 kilometri din frontiera comună

Material realizat de Mihai-Marco Percă. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că a susținut ideea …