Material realizat de Miruna Toma și Ioana Mănăilă Donald Trump a devenit miercuri primul președinte din istoria Statelor Unite ale Americii care a fost incriminat de către corpul legislativ de două ori, în timp ce 10 dintre membrii republicani s-au alăturat democraților în Camera Reprezentanților pentru a-l acuza de incitarea …
Citește mai departe »Arhive anuale: 2021
A fost 12 ianuarie în lume – Twitter suspendă 70 de mii de conturi ale simpatizanților Qanon, Curtea Supremă din India suspendă trei legi controversate care au provocat protestele masive ale fermierilor, iar Donald Trump i-a acuzat pe activiștii ”antifa” pentru violențele de la Capitoliu
Material realizat de Andreea Ianoșiu și Ioana Mănăilă Rețeaua socială Twitter a anunțat suspendarea a 70.000 conturi ce împărtășesc conținut care susține teoriile promovate de QAnon, potrivit The Guardian. Decizia a fost luată după violențele de săptămâna trecută de la Capitoliu, când un grup de susținători ai președintelui în exercițiu, …
Citește mai departe »A fost 11 ianuarie în lume – OMS anunță că imunizarea colectivă nu poate fi atinsă în 2021, primarul Amsterdamului vrea interdicția consumului de cannabis pentru străini, iar SUA adaugă Cuba pe lista statelor teroriste
Material realizat de Miruna Toma și Anca-Maria Barbu Organizația Mondială a Sănătății avertizează că imunizarea colectivă nu va fi atinsă anul acesta, în ciuda lansării vaccinurilor COVID-19 în mai multe țări, conform Al Jazeera. Luna trecută, Regatul Unit a devenit prima țară din lume care a început să administreze cetățenilor …
Citește mai departe »Au fost 9 și 10 ianuarie în lume – Democrații pregătesc o nouă procedură de destituire a președintelui SUA, șeful diplomației UE avertizează că insurecția de la Capitoliul american trebuie să fie un ”semnal de alarmă” pentru democrație, iar primarul Parisului anunță transformarea Champs-Elysees într-o ”grădină fantastică”
Membrii partidului democrat din Camera Reprezentanților se pregătesc să lanseze o nouă procedură de destituire a președintelui în exercițiu Donald Trump, asupra căreia ar putea vota în cursul zilei de marți, informează BBC. Democrații din camera inferioară a Congresului american îl acuză pe liderul de la Casa Albă de ”incitare …
Citește mai departe »A fost 8 ianuarie în lume – Conturile lui Donald Trump, suspendate pe Facebook și Twitter, iar Coreea de Sud cere daune Japoniei pentru practicarea „sclaviei sexuale”
Material realizat de Dora Timar și Andreea Ianoșiu Twitter a decis suspendarea permanentă a contului președintelui american în exercițiu, Donald Trump, conform Al Jazeera. Decizia platformei sociale este justificată de faptul că ultimele postări ale președintelui au incitat la violență, mai ales după ultimele evenimente în care sute dintre susținătorii …
Citește mai departe »Statele arabe din Golf au semnat cel mai important acord diplomatic al începutului de an, ridicând blocada impusă Qatarului
Articol realizat de Andreea Ianoșiu Statele arabe din zona Golfului au semnat acordul de ”solidaritate și stabilitate”, sau declarația Al-Ula, primul acord diplomatic important al începutului de an, menit să readucă la normalitate relațiile dintre Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Bahrain, pe de o parte, cu Qatar, pe …
Citește mai departe »A fost 7 ianuarie în lume – Joe Biden este validat de Congres drept președintele SUA, Japonia declară stare de urgență la Tokyo, iar savanții anunță că efectele încălzirii climatice pot fi diminuate mai rapid odată cu atingerea neutralității emisiilor de CO2
Congresul Statelor Unite ale Americii a atestat victoria lui Joe Biden la scurt timp după evenimentele violente care au culminat cu asaltul asupra Captioliului, relatează Reuters. Haosul de miercuri s-a desfășurat după ce președintele încă în funcție, Donald Trump, a refuzat să accepte transferul diplomat al pierderii puterii. Tot acesta …
Citește mai departe »Democrații obțin o victorie istorică și preiau controlul asupra Senatului SUA după alegerile din statul Georgia
Material realizat de Anca-Maria Barbu Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor din statul Georgia pentru Senatul Statelor Unite ale Americii le oferă democraților controlul și asupra camerei superioare a Congresului american, după ce Jon Ossoff și Rev. Raphael Warnock i-au învins pe contracandidații republicani în una dintre cele mai …
Citește mai departe »A fost 6 ianuarie în lume – UE aprobă vaccinul anti-covid produs de Moderna, Joe Biden nominalizează procurorul general, iar Irlanda de Nord se confruntă cu o criză de alimente în urma Brexitului
Material realizat de Miruna Toma și Ioana Mănăilă Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania Moderna, al doilea astfel de vaccin aprobat până acum în Uniunea Europeană, relatează Al Jazeera. Această acțiune vine în contextul creșterii ratei de infectare în mai multe țări din UE, …
Citește mai departe »A fost 5 ianuarie în lume – Directul OMS acuză China că nu permite accesul experților pentru investigarea originilor coronavirusului, apropiații președintelui Maduro au preluat noile mandatele de parlamentari în Venezuela, iar politologul francez George Duhamel demisionează după dezvăluirile de abuz împotriva fiului său vitreg
Material realizat de Oana Florea și Ioana Mănăilă Președintele filipinez, Rodrigo Duterte, a respins cererile Senatului cu privire la o investigație care vizează soldații filipinezi cărora li s-a administrat un vaccin neautorizat adus ilegal din China, relatează Al Jazeera. Duterte a ordonat soldaților Grupului Prezidențial de Securitate (PSG) să „nu …
Citește mai departe »