Gazduirea turneului final, in premiera pentru o tara africana, reprezinta un adevarat simbol al preocuparii internationale pentru continentul african. Chiar daca tara aleasa pentru acest eveniment este poate cea mai stabila si prospera de pe intreg continentul, atribuirea organizarii acestei competitii Africii de Sud este o adevarata victorie morala a intregii comunitati africane, aflata pe un drum al dezvoltarii care incepe sa ofere primele satisfactii.
Pentru un continent – cel de-al doilea ca suprafata de pe intreg Globul – ale carui state si-au lepadat jugul colonial abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea, cursa unei competitivitati de orice fel (economica, industriala, chiar si sportiva) a fost una inegala si pe alocuri nedreapta. Majoritatea statelor africane si-au gasit stabilitatea abia in ultimele doua decenii, in timp ce multe altele inca sunt macinate de conflicte interne sau tensiuni care izbucnesc ciclic. Un conglomerat de triburi, etnii si populatii a invatat sa traiasca si sa se tolereze, dupa ce fostele puteri coloniale au trasat granitele intre teritorii dupa bunul lor plac, amestecand sau separand popoarele si populatiile de pe acest continent.
In ultimele decenii, Africa de Sud a devenit o emblema a luptei impotriva apertheidului, mai ales prin port-drapelul acesteia, Nelson Mandela. Ajuns la 92 de ani, Madiba, asa cum este alintat de populatia afro din aceasta tara, va simti din nou emotiile unei competitii majore gazduite de tara sa, dupa ce, in 1995, Africa de Sud a organizat Cupa Mondiala la rugby, chiar in timpul mandatului sau de presedinte. Nelson Mandela a realizat in Africa de Sud o tranzitie pasnica, non-extremista, a regimului de apertheid sustinut de populatia alba. Atitudinea pacifista a lui Madiba a permis inlaturarea tensiunilor dintre albi si negri si a dat posibilitatea acestui stat sa prospere din punct de vedere economic, fara a fi acaparat de un sentiment nationalist si rasial, care a caracterizat multe state africane ce si-au proclamat independenta in secolul XX. In 2010, Africa de Sud are sansa de a profita din plin de fluxul de turisti care o vor vizita pe parcursul turneului final.
Investitiile realizate in infrastructura si servicii pot constitui, daca sunt bine gestionate, motorul unei prosperitati care poate dura cateva decenii. Exemplul Chinei, care a oferit o adevarata lectie de grandoare si profesionalism organizatoric la Olimpiada de la Beijing din 2008, poate fi o buna sursa de inspiratie si pentru sud-americani. La polul opus, se situeaza cazul Greciei, care in ciuda organizarii JO din 2004, de la Atena, nu au stiut sa gestioneze momentul si au avut mult mai mult de suferit de pe urma Olimpiadei. Cei care isi aduc aminte cum muncitorii greci, acuzati pentru ritmul incet in care lucrau, inca nu terminasera ultimele finisaje la Stadionul Olimpic in ziua inceperii Jocurilor, pot gasi o cauza pentru care actuala situatie a Greciei nu este una intamplatoare.
Mai mult, acestia nu au reusit sa integreze oportunitatile generate de JO in planul economic pe termen lung al tarii, iar investitiile facute s-au dovedit astfel total nerentabile. De aici, pana la acumularea unor datorii care s-au transformat an de an in deficite bugetare tot mai mari, pe care grecii au crezut de cuviinta ca ar fi mai bine sa le tainuiasca, si care au condus la o criza deosebita, nu a mai fost decat un pas…