Moștenirea lui Francisc: Reformatorul de pe Scaunul lui Petru

Material realizat de Mihai Turcu.

Papa este liderul suprem al Bisericii Catolice, considerat succesorul Sfântului Petru, primul dintre apostoli. În calitate de Episcop al Romei și Suveran Pontif, Papa are rolul de a proteja doctrina credinței și de a oferi direcție spirituală celor peste 1,3 miliarde de catolici de pe glob.

De-a lungul istoriei, papalitatea a reprezentat nu doar un simbol religios, ci și o forță cu influență culturală, politică și diplomatică. Papa este, totodată, și suveranul statului independent Vatican, cel mai mic stat din lume, care servește drept centru spiritual și administrativ al Bisericii Catolice.

Deși funcția papală este înrădăcinată într-o tradiție veche de aproape două milenii, fiecare Papă aduce o amprentă personală și un stil propriu de conducere. Unii au fost conservatori, alții reformatori, iar unii, precum Papa Francisc, au reușit să le îmbine. Viața și pontificatul său reflectă un echilibru delicat între tradiție și transformare, între fidelitatea față de dogmă și compasiunea față de oameni.

Viața timpurie a lui Jorge Mario Bergoglio

Papa Francisc s-a născut pe 17 decembrie 1936 în Buenos Aires, Argentina, sub numele de Jorge Mario Bergoglio, într-o familie de imigranți italieni. Tatăl său, Mario José Bergoglio, era contabil, iar mama sa, Regina María Sívori, provenea dintr-o familie cu rădăcini piemontese. Familia a trăit în condiții modeste într-un cartier muncitoresc din capitala Argentinei, un context care a influențat profund viziunea lui Bergoglio asupra lumii și a valorilor sale sociale.

Deși a fost un tânăr inteligent și dedicat studiilor, Bergoglio nu a fost atras inițial de viața religioasă. A obținut o diplomă de tehnician chimist și a lucrat o perioadă într-un laborator. Totuși, în ciuda unei cariere profesionale promițătoare, a simțit o chemare profundă spre vocația religioasă. În 1958, a intrat în Societatea lui Isus (ordinul iezuit), iar acest moment avea să fie începutul unei lungi și semnificative cariere religioase.

După mai mulți ani de formare intelectuală și spirituală, inclusiv în teologie și filozofie, Jorge Bergoglio a fost hirotonit preot pe 13 decembrie 1969. A urmat un parcurs rapid în cadrul ordinii iezuite, fiind numit provincial al iezuiților din Argentina între 1973 și 1979. Această perioadă a fost marcată de dictatura militară din Argentina, iar Bergoglio a fost acuzat de colaboraționism, clarificând ulterior că a fost un susținător al celor persecutați, acționând în favoarea  persoanelor care au avut de suferit sub regimul autoritar.

După perioada de provincial, Bergoglio a fost numit episcop auxiliar al Buenos Aires-ului în 1992, iar în 1998 a devenit arhiepiscop al capitalei argentiniene. În acest timp, a fost foarte activ în viața socială a Buenos Aires-ului, în special în sprijinul celor săraci și marginalizați. A refuzat multe dintre privilegii, preferând să trăiască simplu, să folosească transportul public și să locuiască într-un apartament modest. În 2001, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit cardinal, iar Bergoglio a devenit o figură influentă nu doar în Argentina, ci și pe scena bisericii catolice internaționale.

Activitatea în calitate de Papă

Jorge Mario Bergoglio a fost ales Papă pe 13 martie 2013, luând numele de Francisc în onoarea Sfântului Francisc de Assisi, cunoscut pentru umilința și preocuparea sa pentru cei săraci și pentru mediu. Alegerea sa a fost surprinzătoare pentru mulți, având în vedere că Bergoglio era considerat un “outsider” în fața altor cardinali favorizați pentru funcția papală. Alegerea sa a marcat începutul unei noi ere în conducerea Bisericii Catolice, fiind primul Papă provenit din America Latină și primul care a ales numele “Francisc”.

În timpul pontificatului său, Papa Francisc a demonstrat un angajament profund pentru reforma Bisericii și o abordare mai deschisă și accesibilă a autorității papale. Printre primele sale inițiative s-a numărat întărirea învățăturii sociale ale Bisericii, prin promovarea unui papalism mai activ pe plan social, ecologic și economic. Una dintre primele sale măsuri notabile a fost publicarea Exhortației apostolice “Evangelii Gaudium” (2013), în care sublinia importanța evanghelizării și a unei Biserici mai sărace și apropiate de oameni. De asemenea, el a fost un susținător vocal al drepturilor refugiaților și al păcii mondiale.

Un alt aspect semnificativ al pontificatului său a fost preocuparea pentru ecologie și protejarea mediului. Papa Francisc a lansat în 2015 enciclica “Laudato si”, în care a abordat criza climatică globală, subliniind legătura dintre sărăcie, nedreptate socială și degradarea mediului. Documentul a fost un apel clar la acțiune, încurajând guvernele și cetățenii să-și schimbe comportamentele și să adopte măsuri pentru protejarea planetei.

Pe plan intern, Papa Francisc a început un proces de reformă a Bisericii, promovând transparența și responsabilitatea în cadrul Vaticanului și făcând eforturi pentru a înfrunta scandalurile de abuzuri sexuale din rândul clerului. Un exemplu de astfel de măsură a fost înființarea unui tribunal internațional pentru a aborda cazurile de abuz sexual comise de cler, o încercare de a restaura încrederea publicului în Biserică.

De asemenea, Pontificatul lui Francisc a fost marcat de abordarea sa inovatoare, uneori controversată, în privința doctrinei bisericești, precum și a relațiilor cu alte religii. El a fost un susținător al dialogului interreligios activ și a făcut pași importanți în îmbunătățirea relațiilor Bisericii Catolice cu alte religii, inclusiv cu Islamul și Iudaismul.

În ciuda criticilor din partea unor segmente ale Bisericii, care l-au considerat prea deschis și mai puțin dogmatic, Papa Francisc a rămas ferm pe pozițiile sale de reformă și de promovare a unei Biserici mai inclusive și mai atente la nevoile celor defavorizați.

Moartea și moștenirea lăsată

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani, în dimineața zilei de 21 aprilie 2025, în Lunea Paștelui. Anunțul oficial al decesului a fost făcut de cardinalul Kevin Farrell, prin intermediul canalului de televiziune al Vaticanului. Deși Vaticanul nu a dezvăluit imediat circumstanțele exacte ale morții, decesul său a survenit după o perioadă de sănătate fragilă, în care Francisc se retrăsese treptat din viața publică.

Potrivit tradiției, moartea unui papă declanșează o perioadă de doliu numită novemdiales, timp de nouă zile. Deși funeraliile unui papă sunt, în mod normal, marcate de un ceremonial foarte strict, Papa Francisc a dorit încă din timpul vieții să-și simplifice ritualurile funerare. În noiembrie 2024, el a modificat regulile privind înmormântarea papilor, renunțând la tradiționalele trei sicrie (de chiparos, plumb și stejar) optând pentru o înmormântare mai modestă, într-un sicriu simplu de lemn.

De asemenea, a fost primul Papă de la Leon al XIII-lea încoace care a dorit să fie înmormântat în afara Vaticanului. Locul ales a fost basilica Santa Maria Maggiore din Roma: o biserică față de care a avut o profundă devoțiune și unde obișnuia să se roage înainte și după călătoriile sale apostolice, în fața icoanei Salus Populi Romani.

Moștenirea Papei Francisc rămâne una profundă și complexă. A fost un lider spiritual care a adus Biserica mai aproape de oameni, a promovat un mesaj de compasiune, incluziune și responsabilitate față de planetă și față de cei marginalizați. În ciuda provocărilor, el a reușit să imprime o direcție clară reformistă Bisericii Catolice, fiind considerat de mulți drept unul dintre cei mai umani și empatici papi ai epocii moderne.

Ce urmează pentru Biserica Catolică?

Odată cu moartea Papei Francisc, Biserica Catolică se pregătește pentru un nou capitol. Alegerea succesorului său va fi decisă de Colegiul Cardinalilor, în cadrul conclavului care se va desfășura la Vatican în următoarele săptămâni. Această alegere nu este doar una simbolică, ea va influența direcția spirituală, morală și chiar politică a Bisericii pentru deceniile viitoare. 

În timpul pontificatului lui Francisc, Biserica a fost marcată de un efort clar de deschidere: față de problemele sociale, față de comunitățile marginalizate, față de criza climatică, față de o viziune mai tolerantă și mai puțin dogmatică. În același timp, această viziune progresistă a provocat tensiuni în interiorul ierarhiei bisericești, mai ales în rândul cardinalilor conservatori.

Astfel, este de așteptat ca alegerea unui nou papă să reflecte aceste tensiuni. Este posibil ca următorul lider al Bisericii să fie mai puțin deschis schimbării și mai preocupat de reafirmarea tradițiilor catolice clasice. Un astfel de papă ar putea încetini sau chiar inversa unele dintre reformele inițiate de Francisc, în special în domenii precum rolul femeilor în Biserică, poziția față de comunitatea LGBTQA+ sau descentralizarea autorității papale.

Pe de altă parte, există și posibilitatea ca moștenirea lui Francisc să fie continuată de un papă cu o viziune similară, cineva care înțelege că lumea în schimbare cere o Biserică mai apropiată de realitățile cotidiene ale credincioșilor. În ambele cazuri, Biserica Catolică se află într-un moment de tranziție majoră, cu un impact global.

Pentru milioanele de catolici din întreaga lume, următorul papă va fi nu doar o figură spirituală, ci și un reper moral și cultural. Alegerea sa va răspunde, indirect, la o întrebare fundamentală: va continua Biserica drumul deschis de Francisc sau va întoarce privirea spre trecut?

Surse:

https://www.britannica.com/topic/Pope-Francis-A-Life-in-Pictures
https://www.independent.co.uk/news/world/europe/pope-francis-death-birth-timeline-b2736604.html
https://www.biography.com/religious-figures/pope-francis