Home / GeopoliticALL / Africa / Violenţele din Sudanul de Sud se extind pe fondul încercării unei lovituri de stat

Violenţele din Sudanul de Sud se extind pe fondul încercării unei lovituri de stat

Un nou val de violenţe a izbucnit în cursul zilei de marţi în Sudanul de Sud, la puţin timp după ce preşedintele Salva Kiir a anunţat că o tentativă de lovitură de stat a fost dejucată, precizează BBC. Cel puţin 60 de soldaţi şi-au pierdut viaţa în cele două zile de conflict, potrivit informaţiilor oferite de medicii din capitala Juba.

ONU susţine că peste 13000 de persoane au căutat adăpost la centrele sale. Preşedintele Salva Kiir susţine că vinovaţi de aceste violenţe sunt soladaţii loiali fostului vice-preşedinte Riek Machar pe care l-a demis în luna iulie, împreună cu cabinetul său. Guvernul susţine că au fost arestate 10 persoane bănuite de instigare la violenţe, printre care şi fostul ministru de finanţe Kosti Manibe, şi alte 5 figuri importante ale vieţii politice sunt căutate pentru a fi interogate, printre care Machar şi Pagan Amum, negociatorul şef pe perioada unei întreruperi de petrol şi un cunoscut critic al preşedintelui Kiir.

Ministrul de informații Michael Makuei a declarat pentru BBC că domnul Machar a fugit din Juba, alături de un contingent de trupe şi că a furat câteva vite. Machar, care a spus că intentionează să conteste alegerile prezidențiale din 2015, conduce acum o facțiune dizidentă în cadrul SPLM (Mişcarea Populară pentru Eliberarea Sudanului).

Preşedintele Kiir a declarat că violenţele au început duminică atunci când soldaţi în uniforme au deschis focul asupra membrilor aflaţi în cadrul unei reuniuni a partidului de guvernământ, Mișcarea Populară pentru Eliberarea Sudanului (SPLM), în noaptea de duminică. Dar, deşi luni, guvernul anunţa că situaţia este sub control, în cursul zilei de marţi noi focuri de armă au izbucnit, în apropiere de palatul prezidenţial şi în alte locuri ale capitalei.

Ajak Bullen, medic la un spitalul militar, a declarat că 66 de soldaţi au fost omorâţi în timpul ciocnirilor violente: ,,până în prezent 7 soldaţi au murit în timp ce aşteptau îngrijiri medicale şi alţii au murit pe loc în lupte. Deocamdată, trupurile acestora se află la morgă, iar noi facem pregătirile pentru a-i înmormânta.”

Un alt spital din Juba, Teaching Hospital, a raportat 26 de decese şi până în prezent nu se ştie dacă cifrele s-au suprapus. Nu se ştie încă dacă cei ucişi sunt susţinători ai preşedintelui sau făceau parte din tabăra adversă. Un purtător de cuvânt al ONU a declarat pentru reporteri că Secretarul – General al ONU, Ban Ki – Moon a solicitat președintelui Kiir să încerce rezolvarea situaţiei tensionate prin intermediul dialogului între adversarii din cele două tabere din Sudanul de Sud.

Guvernul a anunţat, de asemenea, 26 de decese şi a declarat stare de asediu pe timp de noapte. Aeroportul continuă să fie închis, iar conexiunile telefonice sunt strict supravegheate. Emma Jane Drew , directorul interimar al unei filiale a agenţiei de ajutor Oxfam din Sudanul de Sud a declarat că ea şi echipa sa nu au putut părăsi ţara din cauza ,,focurilor continue”.

Atât ONU cât şi Ambasada Statelor Unite au sfătuit cetăţenii să rămână în case şi au negat zvonurile conform cărora ar fi oferit adăpost unor persoane politice. Sudanul de Sud, cel mai nou stat din lume dar şi cel mai sărac încearcă încă din 2011, de când şi-a câştigat independenţa faţă de Sudanul de Nord, să formeze un guvern stabil, însă ţara rămâne în continuare fragmentată de interese politice etnice şi economice.

Despre PoliticALL

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *