Home / Documentar / Triumful pe plan sportiv al Spaniei, stimulentul de care are nevoie economia Europei ?

Triumful pe plan sportiv al Spaniei, stimulentul de care are nevoie economia Europei ?

        Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud ar putea ramane in istorie nu numai prin prisma statisticilor sportive privitoare la performantele individuale sau de echipa ale tarilor participante, putand reprezenta un punct de reper pentru evolutia economiilor mai multor state de pe Glob.

        Fara indoiala, cel mai mare impact pe care aceasta competitie l-ar putea avea este reprezentat de posibilitatea ca Spania, incoronata in premiera drept ”regina a fotbalului mondial”, sa isi revina din criza acuta cu care se confrunta de aproape doi ani. Nici ”finalista” Olanda, sau gazdele din Africa de Sud nu pot neglija aspectele care se pot deduce in urma unei analize cu carecter socio-economic.

        Astfel, o analiza efectuata de specialiștii de la Bloomberg, inaintea desfașurarii partidei decisive de duminica, 11 iulie, arata ca tara caștigatoare poate sa beneficieze de o crestere de 0,25-0,5% din PIB, pe fondul consumului generat de euforia succesului. Daca pentru Olanda previziunile economice sunt ceva mai optimiste, avand in vedere ca este previzionata deja o crestere economica de aproximativ 1,2-1,3% in acest an, cu totul altfel stau lucrurile in ceea ce priveste Spania. Ibericii se confrunta cu cea mai ridicata rata a somajului din intreaga Europa, practic unul din cinci spanioli neavand un loc de munca in acest moment. La aceasta se adauga si estimarea deloc incurajatoare privind o contractie economica de aproximativ 0,3% in 2010, fapt care ar reprezenta cel de-al doilea an consecutiv in care Spania s-ar afla in recesiune.
Spania - campioana mondiala
        Nu cu mult timp inaintea inceperii turneului final, spaniolii au ieșit in strada pentru a protesta impotriva masurilor de reducere a cheltuielilor bugetare. Scaderea salariilor angajatilor din sectorul public cu 5%, precum si o serie de reforme din domeniul muncii au nemultumit profund societatea spaniola, confruntata cu una dintre cele mai grave crize economice din istorie. Pe acest fond total pesimist, succesul ”nationalei” de fotbal (primul din istorie, mai mult…spaniolii au reusit in premiera sa treaca de faza ”sferturilor de finala”, astfel ca impactul succesului este cu atat mai mare pentru o natiune ce detine o mandrie tipica pentru o fosta mare putere coloniala) a reprezentat o adevarata ”gura de oxigen” care i-ar putea ajuta pe spanioli sa isi regaseasca spiritul de solidaritate ratacit in problemele economice tot mai acute. Peste 1 milion (!) de oameni au celebrat cea mai dulce victorie din istoria sportului spaniol, si aceasta numai in capitala Madrid. In toata Spania, aceasta saptamana este una de sarbatoare si cu siguranta fiecare spaniol isi va aduce aminte de o zi minunata: 11 iulie 2010.
   
        O singura data in istoria ultimelor decenii s-a mai petrecut un fapt asemanator, aceasta si pentru ca mapamondul in general si Europa in special nu s-au mai confruntat cu o criza atat de puternica. In 1954, Germania de Vest, reprimita in competitiile sportive ca pedeapsa pentru ororile de care fusese invinuita in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, reusea o performanta similara. Venita dintr-o tara aproape ruinata, cu o economie prabușita si o infrastructura distrusa aproape complet, RFG se incorona in premiera – asemenea Spaniei in Africa de Sud – drept campioana mondiala. In urma cu aproape 60 de ani acoperirea mediatica a evenimentelor sportive era incomparabila cu cea din zilele noastre, dar chiar si in acele vremuri fotbalul reprezenta un mijloc de evadare si de exprimare a valorilor nationale prin intermediul unei competitii sportive ce are darul de a ignora situatia geopolitica sau economica a momentului. Mandria germanilor a primit un stimulent total neasteptat, iar recenta (pe atunci) ”uniune a carbunelui si otelului”, din care Republica Federala Germana si Franta reprezentau actorii principali avea sa se transforme peste putin timp in ceea ce astazi cunoastem drept Uniunea Europeana. Totodata, RFG (apoi Germania, dupa caderea ”Zidului Berlinului”) a devenit principalul motor al economiei UE, concomitent cu o serie de alte performante sportive.
Spania - redresare economica
        In ceea ce priveste Spania, primele vesti bune se indreapta spre zona consumului. Fara indoiala, acesta va fi stimulat, cel putin pe termen scurt, pe de o parte de euforia clientilor, pe de alta de ”ofertele promotionale” pe care majoritatea producatorilor sau importatorilor spanioli le-au facut. “Castigarea Campionatului Mondial este buna pentru economie. Acest fapt va spori increderea in tara noastra, atat pe plan intern cat si extern, cu efect pozitiv asupra PIB-ului”, a declarat Elena Salgado, ministrul spaniol al Economiei. Un alt motiv de satisfactie pentru Spania este acela ca este de asteptat ca ponderea industriei turismului la PIB sa creasca, in conditiile in care aceasta este deja de 10%. O astfel de performanta poate atrage preturi promotionale din partea agentiilor care opereaza excursii in aceasta tara, precum si un interes crescut din partea turistilor pentru diverse obiective sau suveniruri care sa marcheze performanta realizata de spanioli.

        Problemele Spaniei nu se vor incheia insa datorita unui succes pe plan sportiv, fie el si la scara mondiala. Deficitul bugetar de 11,2% din PIB este la o cota mai mult decat alarmanta, concurandu-l chiar pe cel al Greciei. Deasemenea, datoria privata a Spaniei, de 178% din PIB, precum si rata șomajului de 20% sunt o povara peste care Spania nu trebuie sa uite ca trebuie sa treaca. Faptul ca acum au un motiv in plus sa zambeasca va trebui transformat intr-o oportunitate si un stimulent, nicidecum intr-o ”evadare de moment” din problemele cotidiene.

        Nici Olanda nu ”sta mai rau”, din perspectiva economica. In ciuda celui de-al treilea esec intr-o finala mondiala, olandezii au motive de satisfactie, din punct de vedere economic. Aceasta, si in condițiile in care pentru batavi disputarea meciului decisiv, cu ”trofeul pe masa” a reprezentat in sine o surpriza, atat pentru casele de pariuri, cat si pentru populatia micului stat de la Marea Nordului. Consumatorii olandezi, in mod traditional conservatori au fost euforizati peste masura de calificarea in finala mondiala din Africa de Sud (o fosta colonie a Olandei, printre altele). Acestia s-au simtit ca acasa la Johannesburg, acolo unde populatia descendenta din fostii colonizatori buri reprezinta un segment destul de insemnat al populatiei.

        Consumul de bere, dar si exportul de produse electonice – domeniu in care Olanda exceleaza – au inregistrat cresteri insemnate. Heineken NV, cel mai mare producator de bere al tarii, din punct de vedere cantitativ, a anuntat deja ca performanta ”naționalei”, precum si ”vremea minunata din Olanda” au contribuit la cresterea masiva a vanzarilor in perioada desfasurarii turneului final din Africa de Sud. Cel de-al doilea mare producator de bere al tarii, Bavaria NV a atras atentia print-un element inedit, cu ocazia primei partide pe care olandezii au sustinut-o la acest turneu final: mai multe suportere ale ”portocalei mecanice” au fost evacuate de pe stadion, pentru ca purtau accesorii vestimentare ale producatorului de bere, distribuite odata cu bautura comercializata. Si vanzarile acestora au cunoscut o creștere semnificativa in ultimele saptamani. Deasemenea, cel mai mare lant de supermarket-uri din Olanda, Ahold, a raportat o creștere de 2,8 % a vanzarilor, in special a bauturilor și a produselor alimentare semi-preparate.
   
        In ceea ce privește gazdele africane ale competitiei, nici acestea nu vor fi ocolite, teoretic, de beneficiile economice ale unui asemenea eveniment. Fara indoiala, marele castig al Africii de Sud l-a reprezentat imbunatatirea infrastructurii, in special in ceea ce priveste drumurile. Stadioanele construite cu ocazia competitiei vor putea gazdui, in urmatorii ani, competitii suficient de importante incat sa atraga un flux ridicat de vizitatori. Hotelurile si celelalte constructii ridicate in ultimii ani au contribuit la randul lor la slefuirea imaginii unei tari care inca se confrunta cu grave probleme generate de saracie. Chiar daca impactul crizei ecnomice a fost resimtit in ceea ce privește un numar mai redus de spectatori sau de turiști decat cel estimat, Africa de Sud va ramane o atractie turistica ce va putea sa-si exploateze infrastructura imbunatatita de-a lungul ultimilor ani.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

Protestele din Bangladesh

Material realizat de Diana Dumitrescu. Studenții din Bangladesh au organizat mai multe manifestații declanșate de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *