Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Izbucnit în martie 2011 ca un protest pașnic împotriva corupției, cu apeluri pentru reformă politică și având ca sursă de inspirație manifestațiile ce au răsturnat regimurile din Tunisia și Egipt, conflictul din Siria s-a transformat treptat într-o luptă armată în care oamenii au pus mâna pe arme pentru a face față represiunii brutale din partea forțelor regimului. Pe parcurs, rezistența armată modestă de la început a căpătat forță după ce a primit sprijin din partea oamenilor de afaceri sirieni, a expatriaților și altor state. Grupările care alcătuiesc forțele de opoziție s-au fragmentat și au intrat în conflict, purtând în același timp marea luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad, iar civilii au fost ținta atacurilor din partea ambelor tabere.
De la revoluție la război civil
Toate aceste date au dus la transformarea revoluției într-un război civil în care există deopotrivă tensiuni între secte, conflicte religiose, etnice și teritoriale, la care se adaugă multiplele interese politice regionale și internaționale. ”Nu mai este o revoluție. Este un război civil, alimentat de ură, răzbunare, conflicte între secte și interese regionale. Este un război care distruge întreaga țară și locuitorii ei.”, explica pentru Al-Jazeera, un activist implicat în furnizarea de ajutor pentru refugiați.
Divizarea rebelilor a complicat foarte mult situația din teren și a împiedicat, până acum, crearea unui front unit împotriva regimului de la Damasc. Potrivit BBC News, la aproape trei ani de la izbucnirea conflictului, se estimează că opoziția din Siria cuprinde aproximativ 1.000 de grupuri armate din care fac parte circa 100.000 de luptători, cu ideologii și interese extrem de diverse.
Pe de o parte, există principalele coaliții rebele. Este vorba despre Consiliul Militar Suprem al Amatei Siriene Libere, condus de generalul Salim Idriss și care se bucură de susținerea Occidentului. Această facțiune se vrea a fi una moderată și o alternativă la grupurile jihadiste. O altă coaliție rebelă este Frontul Islamic, format în noiembrie 2013 din șapte grupări islamiste și care numără aproximativ 50.000 de luptători. Frontul, care nu include afiliați Al-Qaida, dar este deschis cooperării cu luptători străini, se definește drept o formațiune politică, militară și socială independentă care are ca scop răsturnarea din temelii a regimului condus de Bashar al-Assad și construirea unui stat islamic. Mai există și Frontul Islamic de Eliberare Siriană ce cuprinde aproximativ 20 de grupări rebele, dar a cărui putere militară scade în contextul în care unele formațiuni din componența sa au aderat la nou-înființatul Front Islamic.
În luptele din Siria sunt implicate și grupări jihadiste, cele mai cunoscute fiind Jabhat Al-Nusra și Statul Islamic în Irak și Levant, facțiuni afiliate Al-Qaida care au fost incluse de ONU, SUA, Marea Britanie și Australia pe în rândul organizațiilor teroriste. Frontul Al-Nusra este considerat drept unul dintre cele mai eficiente grupuri de rebeli, luptătorii săi activând în 11 din cele 14 provincii ale Siriei și deținând controlul în zona de nord a țării. Statul Islamic în Irak și Levant, numără între 3.000 și 5.000 de luptători care au fost implicați în atentate sinucigașe ce au dus la capturarea a două baze militare. La toate acestea se adaugă numeroase formațiuni independente și grupări formate din etnici kurzi.
Atacul cu arme chimice, un punct de cotitură
Anul 2013 a început cu publicarea unei statistici dure cu privire la conflictul din Siria. Pe 4 ianuarie anul trecut, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului anunța că primii doi ani de lupte s-au soldat cu 60.000 de victime. Câteva săptămâni mai târziu, Washingtonul informa că va furniza ajutoare ne-letale rebelilor sirieni, iar la finalul lunii mai, Uniunea Europeană a hotărât să ridice embargoul aspra armelor destinate aceleiași tabere.
După demararea unei anchete a Organizației Națiunilor Unite, privind o presupusă utilizare a armelor chimice de către rebeli și regimul de la Damasc, pe 18 august o echipă de inspectori ONU ajunge în Siria pentru a face investigații în acest sens. Toate aceste evenimente au culminat însă cu atacul cu arme chinice de pe 21 august produs în regiunea Goutha de lângă capitala Siriei. Potrivit unui raport al inspectorilor ONU, citat de BBC News, ”probele de mediu, chimice și medicale furnizează dovezi clare și convingătoare că rachete sol-sol conținând gaz sarin au fost lansate în Ein Tarma, Muadhamiya și Zamalka”. Sute de civili sirieni au fost victime ale acestui atac. Reprezentanții Medecins sans Frontieres vorbeau la momentul respectiv despre 3.600 de pacienți cu ”simptome neurotoxice”, dintre care 355 nu au supraviețuit, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului confirma cel puțin 502 decese, iar o evaluare preliminară a guvernului SUA stabilea că 1.429 de persoane au fost ucise, dintre care 426 de copii.
Dacă organismele internaționale au putut afirma cu certitudine că ceea ce s-a întâmplat lângă Damasc pe 21 august a fost un atac cu arme chimice, autorii faptei au fost motivul unor dispute aprinse pe plan internațional. Pe de o parte, Washingtonul anunța cu convingere că în spatele atacului de la Goutha se află guvernul sirian. Asta, în contextul în care, la finalul lui 2013, în London Review of Books apărea un articol ce scotea la iveală faptul că înainte de atac admnistrația 
Obama era informată în legătură cu faptul că Frontul Al Nusra avea capacitatea de a fabrica și utiliza arme chimice. De asemenea, Parisul a susținut că în urma unei evaluări a serviciilor de informații franceze a ajuns la concluzia că atacul nu a putut fi comis decât de guvernul de la Damasc.
Pe de altă parte, președintele sirian, Bashar al-Assad, a aruncat vina asupra rebelilor. Într-un interviu acordat ziarului francez, Le Figaro, el declara că puterile internaționale nu au prezentat nicio dovadă care să-l incrimineze și că ar fi fost ilogic ca armata siriană să folosească arme de distrugere în masă într-o zonă în care se aflau soldații săi. Poziția lui Assad a fost susținută și de Rusia, principalul aliat internațional al Siriei.
Intervenția militară imediată în Siria a fost văzută de guvernele american, britanic și francez drept cel mai bun răspuns la atacul cu arme chimice. Avântul celor trei puteri s-a temperat însă după ce Parlamentul de la Londra a votat împotriva unei acțiuni militare, iar o atitudine similară exista și printre membrii Congresului american. Bineînțeles că și Rusia s-a opus cu vehemență oricărei intervenții militare. La vremea respectivă, președintele Vladimir Putin își exprima punctul de vedere în cadrul unui editorial apărut în The New York Times: ”O eventuală acțiune militară a SUA împotriva Siriei, în ciuda opoziției mai multor state și lideri politici și religioși, inclusiv a Papei, va avea ca rezultat alte victime nevinovate și extinderea conflictului dincolo de granițele Siriei. O intervenție ar duce la creșterea violenței și va dezlănțui un nou val de terorism.”
În cele din urmă, Statele Unite au renunțat la intenția de a interveni militar în Siria după ce regimul de la Damasc a fost de acord să-și plaseze stocurile de arme chimice sub control internațional, urmând ca până la jumătatea anului 2014 
acestea să fie distruse. “Siria plasează armele chimice sub control internațional, datorită Rusiei. Amenințările Statelor Unite nu au influențat decizia”, declara Assad, într-un interviu pentru Russia 24, citat de Hotnews.ro.
Potrivit directorului general al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, SUA vor furniza tehnologia de distrugere, sprijinul operațional și finanțarea necesară neutralizării celor mai periculoase substanțe chimice deținute de regimul de la Damasc. Planul inițial de disturgere a armelor pe teritoriul unui stat terț a fost abandonat după ce nicio țară nu a dorit să se implice în aceasta operațiune, iar posibilitatea ca acest proces să se desfășoare în Siria a fost respinsă de vreme ce țara se confruntă cu un război civil.
Tensiuni înainte de conferința de pace
Anul 2013 s-a încheiat cu dezvăluirile făcute de Reuters cu privire la rețeaua care furnizează petrol pentru armata lui Bashar al-Assad. Potrivit agenției de presă, guvernului de la Damasc, inclus pe lista neagră de puterile occidentale din cauza rolului jucat în războiul civil, i-au fost livrați milioane de barili de petrol, transportați pe nave iraniene, dar provenind din Irak și ajungând în Siria prin intermediul unor societăți comerciale libaneze și egiptene.
De asemenea, în decembrie 2013, SUA și Marea Britanie au anunțat că suspendă livrarea de ajutoare ne-letale grupărilor rebele siriene, pentru a evita ca echipamentul furnizat să ajungă în posesia unor facțiuni cărora nu le era destinat.
În plus, sfârșitul lui 2013 stă și sub semnul pregătirilor pentru conferința de pace Geneva II care va avea loc pe 22 ianuarie în Elveția și unde marile puteri speră că opoziția siriană și guvernul de la Damasc vor găsi o soluție politică destinată să pună capăt războiului. Reprezentanți din partea taberelor implicate în conflict și-au confirmat prezența la conferință, însă guvernul sirian a ținut să clarifice de la bun început faptul că exclude un transfer de putere. Așadar, discuțiile se anunță a fi dificile, în condițiile în care principala cerință a opoziției este ca Bashar al-Assad să nu joace niciun rol într-o eventuală perioadă de tranziție.
De asemenea, la conferința Geneva II vor participa delegați ai ONU, UE, Ligii Arabe și Organizației Cooperării Islamice. Nu este însă clar dacă la masa discuțiilor vor lua parte și reprezentanți ai Iranului. SUA nu sunt de acord cu implicarea Teheranului în negocierile de pace, în schimb, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, este de părere că Iranul, ca putere importantă în regiune, ar putea să joace un rol esențial în discuții.
Deși deznodământul conflictului este încă departe, fostul director al CIA, Michael Hayden a avansat câteva scenarii posibile ale evoluției situației din Siria. Potrivit acestuia, o victorie a lui Bashar al-Assad ar putea fi “cel mai bun din trei scenarii foarte, foarte groaznice”, dintre care niciunul nu prevede o victorie a rebelilor. De asemenea, fostul șef al CIA a estimat că este foarte posibilă scindarea Siriei în facțiuni rivale. “Mă tem de dizolvarea statului sirian. Aceasta ar provoca apariţia unei noi zone fără guvernare, la intersecţia dintre civilizaţii”, a afirmat Hayden adăugând că toate statele din regiune, în special Libanul, Iordania şi Irakul ar putea fi afectate. Un alt scenariu
avansat ar fi continuarea pe termen nelimitat a luptelor, ”cu sunniţi fanatici luptându-se cu şiiţi fanatici şi viceversa. Costul moral şi uman al acestei ipoteze este excesiv de mare”, explică Michael Hayden pentru AFP.
Potrivi Observatorului sirian pentru Drepturile Omului, în cei aproape trei ani de conflict, 130.000 de oameni și-au pierdut viața iar peste 2.300.000 de civili sirieni au părăsit țara, cei mai mulți dintre ei găsind refugiu în Liban,Turcia și Iordania.
