Home / Politica si... / Afaceri / Analiză – de ce se opun taiwanezii faţă de acordul comercial cu China

Analiză – de ce se opun taiwanezii faţă de acordul comercial cu China

src.adapt.480.low

Peste o sută de mii de protestatari s-au adunat la sfârşitul săptămânii trecute în jurul parlamentului din Taiwan pentru a se opune stabilirii unui acord comercial cu China. Acest protest reprezintă unul dintr-o serie ce a început în urmă cu două săptămâni atunci când Partidul Naţionalist Chinez, Kuomintang (KMT), a încercat printr-o mişcare unilaterală să treacă acordul prin parlament fără o revizuire amănunţită a acestuia. Această lipsă de transparentă a partidului KMT, care este la conducerea statului, a condus la ocuparea Yuan-ului legislativ pe data de 18 martie, reuşind astfel să împiedice ratificarea acordului.

Denumit oficial Cross-Strait Service Trade Agreement, pactul ce conduce la o apropriere economică între China şi Taiwan a fost iniţial semnat pe 21 iunie 2013 şi constă în faptul că 64 de industrii de servicii din Taiwan vor fi deschise pentru investiţii din China şi 80 de industrii chineze vor putea primii investiţii taiwaneze. Practic, companiile din industria de serviciu a fiecărui stat, de la bănci până la saloane, vor putea deschide filiale în teritoriul celuilalt stat.

Opoziţia faţă de acest acord comercial a fost determinată de faptul că KMT nu şi-a respectat promisiunea în vederea revizuirii detaliate a întregului tratat. În forma sa actuală, cetăţenii taiwanezi consideră că acordul favorizează corporaţiile, iar producătorii şi companiile mici vor avea mult de suferit datorită creşterii competivităţii pieţei. Astfel, protestatarii au cerut retragerea tratatului dar preşedintele taiwanez, Ma Ying-jeou, a respins această propunere considerând costurile prea mari pentru Taiwan şi în acelaşi timp a asigurat că procesul de ratificare a tratatului va fi realizat doar după o analiză minuţioasă a fiecărei clauze astfel încât să se asigure transparenţa acestuia.

Actuala controversă în privinţa acestui acord comercial sino-taiwanez este datorată unor probleme majore care au impact profund asupra Taiwan-ului. În primul rând, pe plan domestic, protestatarii consideră că aproprierea economică de China nu va fi benefică decât companiilor mari şi în detrimentul celor mici, acuzând guvernul ca acordă prioritate intereselor unor grupuri financiare în detrimentul bunăstării naţionale. Mai mult de atât, mulţi taiwanezi consideră că pactul comercial reprezintă o cale prin care China va invada Taiwan. În acest caz, se evidenţiază diferenţa ideologiei politice dintre cele două state, în privinţa căreia încă există resentimente la 65 de ani de la separarea celor două guverne (KMT şi Partidul Comunist Chinez) care incă pretind că reprezintă guvernul legitim al Chinei.

În al doilea rând, eşecul implementării acordului comercial ar avea nu doar repercusiuni pe plan domestic sau asupra relaţiilor bilaterale, ci şi pe plan internaţional. Preşedintele Ma Ying-jeou refuză să retragă acest tratat deoarece ar afecta profund credibilitatea Taiwanului în relaţiile internaţionale. O asemenea măsură ar fi contraproductivă pentru un stat care se luptă pentru recunoaşterea diplomatică, ca principal obiectiv al politicii sale externe. Incapacitatea de a implementa un acord deja semnat cu cel mai apropiat partener comercial al său, ar alerta comunitatea internaţională că guvernul taiwanez este incapabil să angajeze în mod eficiente în relaţiile internaţionale. De asemenea, ar afecta profund şi decizia viitoare a altor state de a stabili relaţiile economice cu Taiwan.

Rezolvarea acestei situaţii nu este un facilă şi momentan tot ce poate guvernul taiwanez să facă este să satisfacă parţial dorinţele protestatarilor prin asigurarea unei revizuiri detaliate a tratatului şi a unei implementări transparente a acestuia.

 

Despre Luchian Emil

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *