Home / GeopoliticALL / Europa / Procurorul general de la Londra susține că umaniștii și ateii se amăgesc singuri. Asociația Umanistă Britanică reacționează

Procurorul general de la Londra susține că umaniștii și ateii se amăgesc singuri. Asociația Umanistă Britanică reacționează

Dominic-Grieve-007Asociația Umanistă Britanică(BHA) l-a criticat pe procurorul general, Dominic Grieve, care a declarat că umaniștii și ateii se induc în eroare singuri, în contextul în care aceștia și-au exprimat recent dezaprobarea față de faptul că premierului David Cameron a afirmat că Marea Britanie este o țară creștină, informează The Guardian.

Grieve a criticat peste 50 de scriitori, oameni de știință și profesori care au semnat o scrisoare deschisă prin care își exprimă îngrijorarea cu privire la ”consecințele negative” ale afirmației premierului britanic. Procurorul general susține că membrii grupului care a redactat scrisoare se înșală singuri. ”Mă uit la modul în care facem legile și într-adevăr multe dintre principiile etice ale societății au o bază creștină și sunt rezultatul a 1.500 de ani de influență creștină în viața noastră națională.(…) Ateii se amăgesc singuri. Ateismul nu pare să fi progresat prea mult în această țară și probabil din această cauză autorii scrisorii sunt atât de îngrijorați”, susține Dominic Grieve, citat de The Guardian.

În scrisoarea redactată ca reacție la declarațiile premierului britanic se arată că, pe de o parte, este corectă recunoaștera aportului creștinilor la acțiunile sociale, dar, pe de altă parte, nu este justă încercarea de a supraestima contribuția lor care este egală cu cea a altor britanici care nu se consideră creștini. ”În această scrisoare se precizează că noi respectăm dreptul oamenilor de a avea propriile convingeri religioase, dar și că într-o societate extrem de diversă ca cea de astăzi avem nevoie să construim o identitate națională cuprinzătoare, nu una limitată.”, afirmă directorul executiv al BHA, Andrew Copson, potrivit The Guardian. De asemenea, membrii BHA susțin că acțiunile lor nu au la bază un sentiment anti-religios, ci ideea de solidaritate socială.

Declarația premierului britanic, David Cameron, care a stârnit această controversă a fost făcută săptămâna trecută în The Church Times. Cameron afirma atunci că Marea Britanie ar trebui să fie mai încrezătoare cu privire la ”statutul său de țară creștină și mai ambițioasă în legătură cu extinderea rolului organizațiilor religioase.”

Potrivit unui recensământ din 2011, 59% dintre cetățenii din Anglia și Țara Galilor au declarat că sunt creștini, iar 25% au susținut că nu aparțin niciunei religii. British Social Attitudes Survey arată că 60% dintre locuitorii Marii Britanii nu au participat niciodată la un serviciu religios, iar 57% afirmă că nu sunt creștini. De asemenea, conform unui sondaj Ipsos Mori din 2006 ”grupurile și liderii religioși” sunt pe primele locuri în cadrul unei liste cu persoanele despre care britanicii cred că au o prea mare influență asupra Guvernului.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *