Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Situația poporului kurd este una cu totul specială și intrigantă: reprezintă cea mai mare națiune din lume care nu a avut niciodată propriul stat. Astăzi, 35-40 de milioane de kurzi trăiesc în Iran, Irak, Siria, Kazahstan, Kârgâzstan, dar și în Europa, America și chiar Australia. Totuși, cea mai mare comunitate de kurzi se află pe teritoriul Turciei: aproximativ 20 de milioane, nici mai mult, nici mai puțin decât circa 25% din totalul populației întregului stat. Conviețuirea celor două popoare în aceeași țară nu a fost lipsită de controverse și conflicte, ceea ce a dus într-o ultimă instanță la revolte sângeroase și acte de violență inumane. În rândurile următoare voi arunca o privire de amănunt asupra contextului istoric care a dus la problema actuală a kurzilor din Turcia.
În 1923 Turcia, în calitate de republică independentă, a încheiat Tratatul de la Lausanne cu Puterile Aliate din Primul Război Mondial. Minoritățile care până la acel moment erau recunoscute prin Tratatul de la Sevres (1920), printre care se număra și minoritatea kurdă, nu au mai fost luate în considerare. După semnarea Tratatului de la Lausanne, în Turcia mai erau recunoscute doar minoritățile religiose ale evreilor, armenilor și creștin-ortodocșilor. Kurzii au fost categorizați împreună cu cerchezii și lazii pe baza religiei musulmane comune, neținându-se cont de diferențele culturale și etnice între cele trei popoare, drept membri ai națiunii turce. Toți musulmanii aflați în posesia unui pașaport turc, deci cetățeni ai Republicii Turce, erau automat considerați turci. Așa a început ignorarea oricărei diferențe etnice sau culturale. Această situație descrie perfect unitatea inseparabilă dintre teritoriu statal și popor prin garanția cel puțin teoretică a egalității dintre cetățeni. O astfel de abordare rigidă a tuturor guvernelor turce de la proclamarea republicii încoace a exercitat o presiune uriașă de asimilare a minorităților la poporul turc și a condus la revolte în masă din partea acestora.
Cuvinte precum „kurd” sau „Kurdistan” (regiune geografică ce descrie zonele cu populație kurdă din țări precum Iran, Irak, Siria și Turcia) au fost eliminate din toate manualele școlare, dicționarele și hărțile, sau, în cazurile în care au fost păstrate, se refereau oricum la kurzii din afara Turciei. Utilizarea în spațiul public a limbii kurde a fost interzisă, la fel și partidele politice reprezentante și organizațiile culturale. Școlile cu predare în limba kurdă au fost de asemenea desființate. Ziarele, revistele și cărțile în limba kurdă fie se confiscau, fie erau interzise, iar editurile ce le publicau au fost închise. Toponimele și numele de familie kurde au fost turcificate.
În 1934 s-a aprobat o lege prin care acei cetățeni ai Turciei care nu aderă la cultura și tradițiile naționale sunt obligați să părăsească țara. Din 1979, poliția turcă a început să efectueze razii în satele cu populație predominant kurdă, ceea ce a declanșat un război de gherilă inițiat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în 1984 împotriva grupărilor statale și militare, dar și împotriva kurzilor acuzați de colaborare cu statul Turc.
Această revoltă nu a fost contracarată de guvernul turc prin mijloace politice, ci prin operațiuni militare brutale care nu au cruțat nici civilii. Conform unui raport al comisiei de cercetare a parlamentului turc din 1998, 3428 de sate kurde au fost distruse și trei milioane de kurzi au fost nevoiți să se refugieze. Numai în Diyabakir, pricipal punct de refugiu pentru kurzi în Turcia, s-au adăpostit circa un milion de refugiați. 5500 de civili au fost uciși în timpul acestui război brutal, 17000 au fost răniți, 2200 de școli dintr-un total de 5000 și 740 din 850 de puncte de prim-ajutor au fost închise. Politica în Turcia este dictată de facto de Consiliul Național de Securitate, care a devenit o formă bizară de „stat în stat”. Sute de kurzi au fost arestați, fie din cauza susținerii PKK, fie pentru că pur și simplu păreau suspecți. În februarie 1994, membri ai Partidul Democrației (DEP), partid pro-kurd înființat în 1993 și dizolvat prin constituție un an mai târziu, printre care și Leyla Zana, au fost arestați. Parlamentari kurzi și jurnaliști au fost și sunt în continuare urmăriți, torturați sau uciși în secret. După dizolvarea Partidului Democrației a apărut HADEP (Partidul Popular Democrat) în 1994. În 1998, șeful HADEP a fost arestat, la fel și anumiți funcționari din slujba partidului.
Evenimentele ce au urmat au dus la escaladarea conflictului ce și-a atins punctul culminant în prezent. Cursul acestora și factorii care au agravat tensiunile dintre kurzi și turci vor fi prezentate mai pe larg în cea de-a doua parte a articolului.
Un comentariu
Pingback: Turcia și mișcările separatiste - Ziarul lui Ipu