Șefii de stat africani folosesc fondurile de ajutor ”necondiționat” acordate de China, în valoare totală de circa 80 de miliarde $ pentru întregul continent, pentru a finanța mai degrabă proiecte în zonele natale ale acestora în detrimentul priorităților fiecărui stat, se arată într-un studiu ale unor cercetători americani citat de The Guardian.
China este un donator favorit pentru mulți președinți africani, sătui de condițiile impuse de Occident, variind de la combaterea corupției la respectarea drepturilor homosexualilor.
În contrast, politicile Chinei de non-intervențiă înseamnă că rareori se amestecă în probleme domestice ale unui stat african. Asta face ușor pentru politicienii corupți să folosească ajutorul chinez pentru a recompensa suporterii lor politici, decât să direcționeze fondurile către zonele care au nevoie, spun cercetătorii .
”Cercetarea noastră a descoperit că regiunile natale ale președinților africani primesc de trei sau patru ori mai mult ajutor financiar chinez” , a spus Roland Hodler , un profesor de economie de la Universitatea Sfântul Gallen din Elveția.
China susține că cheltuiește mai bine de jumătate din ajutorul său extern în 51 de țări africane, iar AidData, o bază de date libere, a spus că Beijingul a alocat mai mult de 80 miliarde de dolari între 2000 și 2012 . Ghana, Republica Democrată Congo și Etiopia au fost cei mari beneficiari ai ajutorului chinez din Africa, aceste trei state primind mai mult de jumătate din asistența globală a acestei superputeri.
Guvernul de la Beijing trimite fonduri de dezvoltare către guvernele africane cu scopul de a-și asigura alianțe politice pe termen lung, spune Hodler. Președintele Ernest Bai Koroma din Sierra Leone a folosit recent ajutorul chinez pentru a construi o școală în Yoni , orașul său natal , potrivit acestui raport.
”Pentru noi, asta sugerează că principiul chinez de non-intervență în afacerile domestice permite președinților africani să folosească ajutorul financiar pentru patronaj politic. Sunt sigur că chinezii sunt conștienți de asta și aș argumenta că ei acceptă asta datorită faptului că le pasă mai mult de a avea un președinte simpatetic lor decât de celor săraci.” , a spus Hodler. De asemenea, studiul afirmă că, contrar opiniei populare, ajutorul chinez pentru Africa nu este puternic legat de țările care găzduiesc operațiunile Beijingului de petrol și minerit.
Deborah Brautigam, directoarea Inițiativei de Cercetare Africano-Chineze în cadrul Universității John Hopkins a spus : ”Majoritatea finanțării chineze în Africa nu este ajutor oficial, ci un export de credite legate de afaceri împrumutat de guverne pentru a finanța infrastructura unor proiecte diverse. Dacă aceste guverne doresc să își canalizeze proiecte către orașul natal, băncile chineze nu ar avea nicio obiecție. Pentru ajutor oficial, care este puternic influențat diplomatic, guvernul chinez analizează dincolo de orice lider african curent, la toți liderii care vor urma și la opinia publică în general.De aceea, ei se folosesc de ajutorul oficial pentru proiecte mari, vizibile, cum ar fi stadioane, clădiri ministeriale, și aeroporturi care pot fi văzute și utilizate de către mai mulți oameni în capitală, nu ascunse într-o cătună rurală”.