Liderul mișcării naționaliste scoțiene, prim-ministrul Alex Salmond, încearcă să își justifice înfrângerea la referendumul de pe 18 septembrie. Acesta îl acuză pe David Cameron de false promisiuni privind noi drepturi care vor fi conferite Scoției dacă decide să rămână alături de restul Marii Britanii, fapt ce i-ar fi influențat pe scoțienii care au mers la urnele de vot joia trecută, relatează Reuters.
După ce 55% dintre scoțieni au decis că viitorul Scoției este în continuare alături de restul Regatului Unit, Prim-ministrul scoțian, Alex Salmond, un susținător fervent și lider al mișcării separatiste scoțiene, a declarat că își va da demisia din funcția de șef al Partidului Național Scoțian în urma eșecului suferit. Salmond a adus drept argument pentru succesul celor trei mari partide britanice, Partidul Conservator, Partidul Laburist și Paridul Liberal-Democrat, care au demarat campania „Mai bine împreună” („Better together”), o serie de promisiuni goale menite să influențeze opinia publică și să convingă alegătorul de rând că Scoția trebuie să rămână în continuare parte a Marii Britanii.
„Cred că promisiunea făcută de Cameron nu a fost nimic altceva decât un strigăt de disperare pe ultimele sute de metri ale campaniei, o promisiune nefondată, de a cărei lipsă de veridicitate își dă seama fiecare scoțian, însă abia acum, când zarurile au fost aruncate”, a mărturisit Salmond în legătură cu o declarație a Premierului britanic, David Cameron, făcută cu două zile înaintea referendumului de pe 18 septembrie. Acesta le-a promis scoțienilor o sporire a gradului de autonomie în interiorul Regatului în eventualitatea în care majoritatea voturilor vor fi pentru păstrarea unității consacrate a Regatului Unit.
Parlamentul britanic infirmă cele spuse de Salmond, declarând că partidele pro-unioniste și-au asumat un angajament serios privind extinderea puterilor și autonomiei scoțiene în cadrul Regatului și că Guvernul deja a început să elaboreze un plan de punere în aplicare a acestora.