Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Sfarsitul razboiului mondial a adus in scena forme noi de ideologie politica neimaginate pana in secolul XX. Premisele acestora se regasesc in ideile unor ganditori de secol XIX, dar si mai devreme. Multi ideologi au sustinut ca nazismul isi cauta referinte in tragedia greaca, apoi la Herder, Novalis, Hegel, Nietzsche si, desigur, incerca sa se justifice prin miscarea darwnista.I Aceste afirmatii se sustin partial. Pus in fata amenintarii bolsevice, fascismul si mai ales national-socialismul, care a fost forma cea mai distructiva a fascismului, si-a cautat originile intelectuale atat pentru a recruta cat mai multi simpatizanti, dar si pentru a micsora din impactul moral al inumanitatii actiunilor sale.
Georg Wilhelm Friedrich Hegel (foto) a elaborat sistemul care a avut cea mai mare influenta asupra evolutiei politice a secolului XX. Sunt pareri care sustin ca aproape nu exista sistem politic care sa nu fi fost influentat de acesta. Toate ideologiile noastre politice releva forta, trainicia si durabilitatea principilor lansate si sustinute pentru prima data de Hegel, in filozofia dreptului si filozofia istoriei.II Hegelianismul a influentat nu numai fascismul si national-socialismul, dar si bolsevismul.
Dupa Hegel, prin istorie, fiecare natiune participa la un act de autocunoastere al spiritului universal. In viziunea sa, istoria era o manifestare a spiritului universal in timp. De aceea, realitatea se desfasoara conform unor legi implacabile. Raul, in acest sens, nu intra in categoria accidentelor, ci este organic succesiunii evenimentelor istorice. De aceea razboaiele, revolutiile, crizele sociale sunt tot o manifestare a legilor istorice.
Rolul statului nu putea fi unul secundar, ci din contra, centrul realitatilor istorice. Dupa Hegel, statul era manifestarea spiritului absolut si nu putea fi conceputa istoria in afara lui sau anterior lui. Etatismul lui Hegel a anulat teoria contractului social atat de vehiculata in secolul precedent. Aceasta anterioritate a statului il scutea de orice indatorire morala. Din perspectiva sa morala, era doar o constructie subiectiva a individului, fara nici o legatura cu natura spiritului absolut. De aceea nu-l preocupa imaginea statului, ci realitatea lui, care sta in putere. Aceste idei cuprindeau cel mai clar si mai crud program fascist propus vreodata de vreun filozof sau de vreun teoretician al politicii.III In orice epoca ar exista o natiune care le va domina pe celelalte. Dar puterea acesteia nu va sta in dimensiunea teritoriului sau in numarul de locuitori, ci in natura spiritului acelui popor. Ulterior, ”Hegel a devenit filozof oficial, dominand invatamantul prusac. Pare insa improbabil ca Hegel sa fi devenit vreodata cea mai dintai figura din filozofia germana daca n-ar fi avut in spate autoritatea statului prusac.”IV
Thomas Carlyle (foto) a identificat o legatura necesara intre succesiunea istorica si viata initiatorilor marilor fenomene sociale. Activitatea liderilor in perspectiva sa era determinanta fundamentala in desfasurarea istoriei, fiind o conditie de existenta a acesteia. De aceea, Carlyle nu poate privi istoria ca o simpla succesiune de evenimente. Istoria exista numai ca efect al afirmarii marilor eroi. Mecanismul functiona prin fascinatia exercitata de marii eroi asupra maselor carora le ofera un sens, o perspectiva asupra reusitei. Daca citim din Carlyle, avem impresia ca odata cu fiecare mare personalitate, cu fiecare geniu al religiei, filozofiei, literaturii sau politicii a inceput un nou capitol in istoria omenirii.V A fost criticat pentru sustinerea pasivitatii, a supunerii indivizilor in fata elitelor. In viziunea sa, doar componentii elitelor aveau calitati eroice innascute si deci dreptul de a ghida masele. Eroul in deciziile sale se baza pe o intelegere intuitiva a realitatii, metodele logice fiind insuficiente si anacronice, deschizand astfel terenul irationalului si afectivului in ideologiile totalitare.
Un alt precursor al fascismului a fost Joseph Arthur Comte de Gobineau (foto), care in „Eseu asupra inegalitatii umane” si-a adus aportul prin teoria raselor. Conditia omului era una pasiva pentru ca nu putea schimba legile implacabile al istoriei. Rasele umane au fost si sunt de o mare diversitate si fiecare dintre ele isi urmeaza propriul destin. Asadar, in rationamenul acestuia, fiecare rasa trebuia sa accepte succesiunea istorica ca o fatalitate. Și evident numai rasa alba era capabila de a crea o cultura autentica si valabila. Celelalte rase nu urmau decat exemplele superioare ale rasei albe. Rasa era mobilul evolutiei, individualismul era minimalizat, indivizii existau numai raportati la rasa lor.
Dar nu apologia ideii de rasa era elementul cel mai important la Gobineau, ci o incercare de a distruge toate celelalte valori.VI Glorificarea rasei da valoare numai acelor lucruri raportate direct la aceasta, iar restul forma o categorie inferioara de a carei existenta ne putem lipsi. Demnitatea omului era direct proportionala cu natura rasei sale, respingand astfel etica fundamentata pe ratiune. Ontologia dicta natura eticii umane. Dupa Gobineau, natiunea reprezenta un amalgam de rase sugerandu-ne prin aceasta idee sa nu asociem rasismul cu nationalismul.
De departe cele mai solide premise al fascismului se regasesc in darwinism. Ideile darwiniste au devenit un suport pentru fanatismul fascist al secolului XX. Charles Darwin, in „Originea speciilor” a incercat sa explice evolutia prin procesul de mutatie-selectie. Fiecare generatie a suferit mutatii, iar la nivel individual se poate observa o capacitate ridicata de adaptabilitate la factori externi. Teoria adaptarii si a selectiei naturale, a exemplarului superior, a furnizat rasismului, apoi national-socialismului un argument pentru propria lor cauza.VII Daca Darwin a demonstrat ca legea selectiei naturale era o lege naturala, inseamna ca era si universal valabila si putea fi extinsa catre toate domeniile! Numai ca, poate dintr-un spirit de anticipatie, biologul englez a tinut sa diferentieze printr-o particularitate natura umana de cea animala. Criteriul era simtul moralitatii. Rasismul in schimb, aplicand criteriul selectiei la om, a pus semn de egalitate intre acesta si animal.
Prin perspectiva sa evolutionista, in care distingea maimuta ca stramosul autentic al omului, Darwin a redus distanta dintre om si animal. Numai ca intentiile sale nu au fost acelea de a injosi omul, ci de a redefini mai degraba statutul animalului. Apreciind ca omul primitiv era mai apropiat de maimuta cea mai evoluata decat de un individ cu inteligenta normala, a creat iluzia diferentelor calitative intre oameni. National-socialismul a speculat aceasta ambiguitate impartind indivizii in suboameni si supraoameni. Pe langa acestea, Darwin a vorbit de existenta mai multor rase umane care, in opinia sa, se aseamana fizic si intelectual prin faptul ca au acelasi stramos comun.
Amploarea teoriei biologice evolutioniste in conditiile scaderii rolului religiei a facut necesara o reevaluare a valorilor umane. Dar pentru ca omul sa nu fie asociat cu maimuta era necesara o constructie care sa intretina relatia omului cu transcendentul. Acest lucru l-a realizat ideologia national-socialista, care a elogiat modelul arian al omului in detrimentul unor rase inferioare ce trebuiau exterminate.
Oswald Spengler (foto), in „Declinul Occidentului” a sustinut o profetie care a inspirat discursurile fasciste. Una dintre ideile sale fundamentale era aceea ca civilizatia occidentala isi atinsese limitele. Adica stiintele, arta, filozofia isi consumasera existenta. Perspectiva sa asupra evolutiei istoriei nu era una cauzala, ci una ciclica. A respins ideea de istorie generala in favoarea conceptului de „istorii particulare”. A aplicat dezvoltarii culturii regulile evolutiei organice. Aceasta implica nasterea, maturizarea si declinul. Istoria era biografia marilor culturi ale umanitatii.
Nietzsche, prin filozofia vointei de putere, apoi Heidegger, prin negarea participarii active a individului la evolutia vietii culturale, sunt alte exemple de teoreticieni care au construit premise si au contribuit la solidificarea fascismului.
Indiferent cat de mare poate fi fascinatia noastra pentru filosofii si oamenii de carte, trecutul ne demonstreaza ca somnul ratiunii poate fi declansat tocmai cu aportul apologetilor intelectului. Nici Nietzsche, nici Hegel si nici unul din cei amintiti mai sus, cu atat mai putin Darwin, nu vom sti niciodata daca pusi fata in fata cu realitatea, ar fi sustinut fascismul in forma sa violenta si degradanta. Responsabilitatea revine aici liderilor si sustinatorilor miscarilor totalitare ale secolului XX, dar si acelora care pentru a-si justifica crimele au imprumutat argumente din stiinta si filozofie revendicand si adaptand ideologiilor lor modele de gandire straine acestora. Cu toate acestea, o discutie despre o anumita responsabilitate a intelectualilor ramane deschisa.
I Alain BESANÇON, Nenorocirea secolului: despre communism, nazism si unicitatea Soah-ului, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1999, p.36.
II Ernst CASSIRER , Mitul statului, Ed. Institutul European, Iasi, 2001, p.308.
III Ibidem, p.329.
IV Karl Raimund POPPER, Societatea deschisa si dusmanii sai, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2005, p.42.
V Ernst CASSIRER, op.cit., p. 286.
VI Ibidem, p. 289.
VII Chantal MILLAN-DELSOL, Ideile politice ale secolului XX, Ed. Polirom, Iasi, 2002, p.67.
