Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Acum un an, pe data de 13 martie 2013, Jorge Mario Bergoglio devenea Papa Francis, al 266-lea Papă din istoria Bisericii Catolice, în urma demisiei predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea.
Mandatul noului papă era de a sreforma Biserica şi de a reînnoii imaginea şifonată a Bisericii, dar, în de-a cursul acestui an, mulţi au notat schimbările aduse de noul papă ca fiind mai mult schimbări de stil şi nu schimbări de substanţă în sânul Bisericii Catolice.
Judecând la rece după un an de pontificat, Papa Francis a adus cu sine câteva schimbări, care de multe ori par personale, şi nu par a fi schimbări de dogmă, dar sondajele de opinie sunt în favoarea sa. Sondajele de opinie îl nominalizează frecvent ca fiind cel mai popular papă din ultimii ani, iar declaraţiile sale par a readuce credincioşii la masă. Noul papă este un papă showbiz, un fenomen al social media şi al cuvântărilor religioase, dar poate incapabil de a reforma singur o Biserică Catolică cu învăţături arhaice şi o birocraţie coruptă.
Acţiunile sale umile l-au diferenţiat cumva de rigidul şi, aparent deconectatul Papa Benedict al XVI-lea. Alegerea sa de a locui într-o casă modestă şi nu în palatul papal, includerea celor uitaţi de Biserică în acţiunile şi dialogurile sale, prin spălarea picioarelor unor deţinuţi musulmani, printre care se afla şi o femeie, dar şi declaraţia sa conform căreia membrii LGBT nu ar trebui să fie discriminaţi în căutarea pentru Dumnezeu. Fiind primul papă care a spălat picioarele unei femei în Joia Mare şi prin declaraţiile sale pro-gay şi-a câştigat popularitatea printre liberalii catolici.
Papa Francis a decis şi formarea unui consiliu de cardinali care să îl ajute cu procesul de reformă, dar a şi reformat Congregaţia pentru Episcopi prin numirea a doisprezece episcopi cu vederi moderate. Printre episcopii neconfirmaţi de către Papa Francis se află şi Razmond Burke, un declarat critic al candidaţilor prezidenţiali liberali sau progresivişti care îşi declară sprijinul cercetării asupra celulelor stem, căsătoriilor între parteneri de acelaşi sex sau asupra avortului.
Totodată, el şi-a afirmat şi deschiderea înspre dialogul ecumenic, prin întâlnirea cu arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, încercând apropierea de Biserica Anglicană, după perioada de răceală iniţiată în timpul Papei Benedict.
Poate cele mai puternice declaraţii ale sale au fost cele politice. Critica sa constantă asupra capitalismului corupt al Bisericii Catolice, dar şi dorinţa sa de soluţionare a crizei din Siria au provocat controverse în lumea politică.
În domeniul dogmatic totuşi, Papa Francis a rămas un conservator pragmatic. Deşi a dat declaraţii în favoarea minorităţilor sexuale, el a rămas încă alipit politiclor anti-avort şi împotriva hirotonisirii femeilor.
Critica cea mai dură adusă împotriva sa este asupra scandalurilor sexuale ce au şocat lumea. Dorinţa sa de a ajuta victimele abuzurilor a fost criticată ca nefiind o încercare de a împiedica aceste abuzuri, astfel problema pare a fi cumva ascunsă sub covor.
