Home / GeopoliticALL / O săptămână de știri din Moldova de peste Prut – Săptămâna Patimilor în așteptarea focului haric

O săptămână de știri din Moldova de peste Prut – Săptămâna Patimilor în așteptarea focului haric

Săptămâna se începe cu doliu național în Moldova, scriitorul şi scenaristul moldovean Nicolae Esinencu s-a stins din viaţă la 75 de ani. La începutul lunii aprilie prietenii acestuia au anunţat pe o reţea de socializare că scriitorul a fost spitalizat. Dar nu se cunoaşte de ce boală suferea dramaturgul. Esinencu a fost desemnat Maestru al culturii Moldovei şi a fost laureatul premiului Uniunii Scriitorilor. De asemenea, el este deţinătorul Premiului de Stat, Cavalerul Ordinului Republicii.

Asociații pentru respectarea drepturilor omului se sesizează cu privire la protestul din 24 aprilie. Mai multe publicații au difuzat informații că mai multe autobuze au fost blocate, iar pasagerii anchetați de forțele de ordine în ce circumstanțe se deplasează spre Chișinău. Promo-Lex a putut astfel, a monitorizat în ce condiții se manifestă dreptul la libera circulaţie şi libertatea de întrunire şi asociere.

Dacă tot vorbim de libera exprimare, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, este implicată direct în negocierea tranzacțiilor economice moldo-turcești. Găgăuzii sunt o minoritate etnică printre cele mai mici din Moldova, care s-au plâns mereu de discriminare și lipsa de implicare în deciziile guvernamentale. Cu toate acestea Autonomia Găgăuză are propria Adunare Populară, Procuratură și Inspectorat de Poliție, în cadrul cărora numirea specialiștilor este supravegheată de bașcan și consilierii locali. Guvernarea de la Chișinău cunoaște foarte bine interesul direct pe care Găgăuzia îl are în relația cu Turcia și Rusia, această poziție mereu a cerut alt vector de guvernare a RM, decât cel pro-european.

O noutate bună pentru moldoveni, crește salariul minim cu 10,7%. După deprecierea dublă a monedei naționale, noul guvern a decis să majoreze un pic salariu pentru coșul minim de consum.

Moldovenii au comemorat 30 de ani de la marea explozie de la Cernobîl. Moldova este țara cu cei mai mulți bolnavi diagnosticați de cancer, anomalii și alte boli digestive și respiratorii. Mai multe analize îm acest sens s-au descoperit după 20 de ani de la căderea bșocului comunist. Transnistrenii sunt nemulțumiți de survolarea spațiului aerian de un avion privat din România, care avea ca scop cartografierea RM, acest proiect a fost câștigat la o licitație internațională. Astfel, conducerea de la Tiraspol s-a gândit să își pregătească lansatoarele, totodată au guvernul din Transnistria a propus scoaterea în afara legii a criticării prezenței pacificatorilor ruși în regiunea separatistă transnistreană.

CCA din RM a aprobat licența pentru o nouă televiziune de Stat – Moldova2. Campania Partidului Democrat din Moldova „Paștile pentru Toți” a fost mai deosebită. Politicienii din acest partid nu se bucură de o faimă prea bună. Aflându-se la guvernare din 2009, iar 90% dintre ei vin din Partidul Comunist, Democrații sunt considerați a fi printre cei mai corupți. Astfel, au început un nou model de campanie. Marian Lupu, președintele PDM, a aflat de la canalul PUBLIKA TV, o televiziune ce ține tot de PDM, că o familie de nevoiași din Ocnița ar avea nevoie..de o vacă. Astfel, președintele organizației teritoriale PDM a donat o vacă, zicând că Marian Ilici Lupu ar fi venit personal, dar se afla în ședința de Parlament, însă promite că le va face o vizită în campanie electrolă.. Care dintre?! Nu se știe.

Și ultima pe săptămâna aceasta, însă una foarte importantă, cavaleria din armata americană va defila în Piața Marei Adunări Naționale de la Chișinău, pro-rușii sunt contrariați și anunță cu proteste.

ȘTIRILE SĂPTĂMÂNII

republica moldova nicolae esinencu poet1. În dimineața zilei de 25 aprilie, la vârsta de 75 de ani, s-a stins din viață scriitorul și scenaristul Nicolae Esinencu, scrie agenția de presă IPN. Nicolae Esinencu s-a născut în anul 1940, în localitatea Chiţcanii-Vechi din raionul Orhei. Este autorul mai multor cărţi de proză, printre care: „Sada” , „Portocala”, „Toi” , „Era vremea să iubim”. Nicolae Esinencu a semnat piesele: „Grand Prix”, „Tabachera”, „Fumoarul”, „Oameni de paie”. De asemenea, acesta a scris şi scenariile filmelor: „Tunul de lemn”, „Vâltoarea”. Este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova, Om Emerit al Artei din Republica Moldova.

2. Protestul din 24 aprilie a fost înăbușit. În nouă raioane din Republica Moldova a fost sistată sau redusă activitatea transportului public în ziua protestului de pe 24 aprilie. Majoritatea raioanelor sunt din centrul şi sudul ţării. O analiză a activităţii transportului public a fost efectuată de de Asociaţia Promo-LEX, transmite IPN. Asociaţia a efectuat analiza pentru a monitoriza dreptul la libera circulaţie şi libertatea de întrunire şi asociere. Astfel, experţii Asociaţiei au obţinut informaţiile despre activitatea transportului public în ziua de 24 aprilie, în total, din 27 de raioane. Din celelalte şapte raioane deocamdată nu au fost raportate informaţiile.

republica moldova irina vlah gagauzia3. Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a fost numită vicepreședinte al Comisiei interguvernamentale moldo-turce de colaborare economică. O astfel de decizie a fost aprobată miercuri, 27 aprilie, de cabinetul de miniștri, scrie portalul GAGAUZINFOMD. În plus, conducerea Găgăuziei va fi implicată în mod activ în activitatea comisiilor interguvernamentale comune moldo-ruse, moldo-azere, moldo-turkmene și moldo-turce.

4. De la 1 Mai intră în vigoare noul salariu minim garantat, informează portalul informațional POLITIK.MD. Majorarea a fost aprobată în cadrul şedinţei de săptămâna trecută a Cabinetului de miniștri, în conformitate cu prevederile Legii salarizării și se atribuie angajaților din sectorul real: de 12,43 lei (Mld) pe oră sau 2100 lei (Mld) pe lună (întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică).

5. 30 de ani de la catastrofa din Cernobâl: Explozia din 1986 a fost echivalentă cu deflagraţia a 200 de bombe care au fost aruncate în Hiroshima şi Nagasaki la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, aminteșe REPORT.MD. La 30 de ani de la producerea catastrofei, lichidatorii moldoveni se află într-o situaţie dificilă. Ei au o pensie mică din care trebuie să-şi cumpere medicamente, să-și facă intervenţii chirurgicale costisitoare. De asemenea, ei nu au beneficiat niciodată de despăgubiri din partea Ucrainei sau Federaţiei Ruse, iar guvernanţii moldoveni îşi amintesc doar o singură dată pe an de ei.

republica moldova Vadim Krasnoselsky tiraspol transnistria6. Șeful Sovietului Suprem de la Tiraspol a propus scoaterea în afara legii a criticării prezenței pacificatorilor ruși în regiunea separatistă transnistreană, scrie Radio Europa Liberă. Potrivit presei ruse, Vadim Krasnoselsky a spus că retragerea pacificatorilor ruși ar putea duce la reluarea conflictului și aceea „trebuie să fie un delict a pune la îndoială mandatul și importanța misiunii de pace rusești”. Chemările periodice ale unor politicieni moldoveni și occidentali la înlocuirea actualului mecanism de menținere a păcii cu o misiune civilă au fost respinse mereu de Moscova și de conducerea separatistă de la Tiraspol cu argumentul că prezența militarilor ruși ar fi singura garanție a stabilității și păcii în regiune.

7. Consiliul Coordonator al Audiovizulului din Republica Moldova a eliberat licenţă de emisie pentru postul de televiziune „Moldova 2”. Postul ”Moldova 2” va fi al doilea canal al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, va emite 24 de ore din 24, va fi retransmis prin reţelele de cablu din ţară şi va avea acoperire naţională, informează portalul DESCHIDE.MD. Canalul va fi unul generalist şi va difuza informaţii din domenii de interes public: cultură, sport, educaţie, ştiinţă, economie, inovaţie, divertisment etc. Lansarea postului de televiziune „Moldova 2” este recomandată de Uniunea Europeană de Radio şi TV. Prin acordurile semnate, Compania publică „Teleradio-Moldova” are misiunea de a difuza zilnic emisiuni sportive. Potrivit directorului de programe Moldova 2, Ilona Spătaru, pe agenda de sarcini a noului canal sunt trei priorităţi majore.

8. Ministerul Apărării din RM anunță că cele 24 de vehicule militare din dotarea armatei americane şi 12 ale Armatei Naţionale se vor afla Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău, informează Deschide.md. La 9 mai curent, de Ziua comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, în Piaţa Marii Adunări Naţionale vor fi expuse 36 de unităţi de tehnică militară, utilizate în cadrul exerciţiului moldo-american “Dragon Pioneer 2016”. Cele 24 de vehicule militare din dotarea armatei americane şi 12 ale Armatei Naţionale se vor afla în centrul capitalei între orele 13:00 – 18:00. Ministerul Apărării va pregăti pentru vizitatorii expoziţiei un terci ostăşesc.

9. Transnistria și-a plasat unitățile antiaeriene în stare de luptă, anunță Radio Chișinău. Tiraspolul susține că a luat această decizie în urma unor presupuse zboruri neautorizate în perioada 4-27 aprilie în spațiul aerian al Transnistriei, care ar fi fost efectuate de un avion de tip Diamond DA-42 Twin Star, înmatriculat în România. La rândul său, reprezentanții Chișinăului afirmă că este vorba de un avion civil care efectuează zboruri deasupra regiunii pentru a actualiza baza de date cartografice și cadastrale. Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), organism tripartit de menținere a păcii în zona de securitate de la Nistru, și-a exprimat anterior, într-un comunicat de presă, „profunda îngrijorare cu privire la denaturarea intenționată și interpretarea eronată” în legătură cu aceste zboruri.

10. O vacă la Ocniţa, „cadou de la Marian Ilici Lupu”; „El o să vină în campania electorală”, scrie INDEPENDENT.MD. Campania Partidului Democrat, ai cărui membri vizitează în ultimele săptămâni cetățeni săraci din țară cărora le fac cadouri, a ajuns și la Ocnița. Astfel, o familie nevoiașă a primit „cadou” de Paște o vacă. O publicație locală ne anunță că vaca a fost „cumpărată din banii Partidului Democrat”, formațiunea politică auzind, la rândul său, de acest caz, de la un vecin care „se informează de la Publika TV”.
La scurt timp, liderul PD din Ocnița a cumpărat o vacă și a făcut-o cadou familiei. El a ținut să specifice că darul vinde direct de la „Marian Ilici Lupu”, care nu a putut însă să facă personal cadoul deoarece „se afla la ședința Parlamentului”.

Despre Alla Tofan

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …