Home / Politica si... / Alegeri / Preşedintele chilian propune reformarea sistemului electoral moştenit din era lui Augusto Pinochet

Preşedintele chilian propune reformarea sistemului electoral moştenit din era lui Augusto Pinochet

Preşedintele chilian Michelle Bachelet, realeasă de curând pentru un nou mandat la şefia statului, a anunţat un plan pentru reformarea sistemului electoral din ţară, în vederea încetării unui sistem binominal care permite practic accesul a doar două blocuri politice în Parlamentul ţării, scrie The Economist.

Chile dispune în prezent de un sistem de vot binominal unic în lume, care avantajează partidele mari și le neîndreptățește pe cele mici. Această formulă le asigură partidului de guvernământ de centru-stânga, (“Noua Majoritate”) și blocului de centru-dreapta, (“Alianța”), obținerea majorității absolute a locurilor din Parlament.

Conform sistemului de vot chilian, cele mai mari două partide din țară câștigă aproape toate locurile din Parlament, împărțite aproape egal între ele. De exemplu, două locuri de parlamentar sunt disputate într-o circumscripție electorală, iar primii doi clasați ajung să le ocupe. Aproape de fiecare data, cele mai multe voturi le obţine un candidat al unuia dintre cele două blocuri majoritare, iar poziţia a doua este ocupată de un reprezentant al celeilalte formaţiuni. Pentru a câștiga ambele locuri e necesar un procent foarte mare de voturi obţinut de un partid în respectiva circumscripţie, ceea ce face dificil pentru cele două mari formaţiuni să obțină o largă majoritate, dar şi pentru partidele mici să poată avea un cuvânt de spus.

Michelle Bachelet, noul președintă a țării, dorește să schimbe sistemul pe care l-a descris ca pe „un ghimpe în inima democrației”. În data de 23 aprilie, aceasta a trimis un Parlamentului un proiect de lege în care sunt prezentate planurile de modificare. Aceasta vrea să retraseze granițele circumscripțiilor din Chile, urmând să crească numărul de deputați de la 120 la 155 și numărul ded senatori de la 38 la 50. În plus, partidele sunt obligate să se asigure că cel puțin 40% dintre candidații lor sunt de sex feminin.

Pentru Camera Deputaților numărul de circumscripții electorale va fi redus de la 60 la doar 28. Candidații vor fi aleși prin vot proporțional. Numărul total pe circumscripție variază între trei și opt candidați, astfel partidele mari își pot transforma popularitatea într-un număr mai mare de locuri, iar cele mici vor putea face ca votul ce le-a fost acordat să conteze. „Chile s-a schimbat, iar Parlamentul nostru ar trebui să fie o expresie a acestei noi națiuni”, a declarat doamna Bachelet promițând să pună capăt “permanentei trageri la sorți” care caracterizează alegerile chiliene.

Cu toate acestea, planul de modificare a sistemului este unul ambițios, iar președintele va trebui să lupte serios pentru a reuși. Proiectul de lege prevede ca ambele camere să aibă o majoritate de trei cincimi, iar conservatorii din Parlament au anunţat deja că se opun unei astfel de prevederi. Actualul sistem a fost implementat de generalul Augusto Pinochet în vremea dictaturii sale, fapt care a dus la stabilitate politică, însă a înăbușit orice posibilitate de schimbare, ajungând acum să fie nevoit a fi reformat de realităţile sociale şi politice din Chile.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *