Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
II. Expunere scurta a unor scenarii teoretice explicative
Teoriile curente pot fi in general impartite in urmatoarele:
1.In primul rand monetaristii cred ca a inceput ca o recesiune obisnuita, dar ca anumite greseli semnificative ale autoritatilor in politica monetara, in special FED, a determinat scaderea ofertei de bani foarte mult, ceea ce a agravat situatia economica, provocand o recesiune care s-a transformat in Marea Depresiune.
Monetaristii, inclusiv Milton Friedman si Ben Bernanke, sustin ca depresiunea a fost cauzata in principal de contractii monetare, consecinta a politicilor ineficiente avansate de Sistemul Federal American si cu efecte grave in sistemul bancar. Federal Reserve, prin faptul ca nu a actionat, a permis masei monetare scaderea cu o treime in perioada 1929 – 1933, ceea ce a transformat o recesiune normala in Marea Depresiune. Astfel Friedman a sustinut ca prabusirea economica incepand cu prabusirea bursei de valori, ar fi fost doar o alta recesiune, dar Federal Rezerve a permis falimentul New York Bank ceea ce a condus la raspandirea panicii si la destabilizarea bancilor locale si neintervenind a permis un colaps la scara larga al sistemului bancar.
Friedman a sustinut ca solutia ar fi fost creditarea de urgenta a acestor banci cheie sau pur si simplu cumpararea obligatiunilor de stat pe piata libera pentru a furniza lichiditate si a creste cantitatea de bani dupa ce bancile importante s-au prabusit. Astfel restul bancilor nu ar fi cazut dupa cele mari. Cu sume de bani semnificativ mai mici oameni de afaceri nu a putut obtine noi imprumuturi si chiar nu puteau obtine reinnoirea vechilor imprumuturi , iar acest lucru a oprit pe multi sa mai investeasca.
Unul dintre motivele neimplicarii autoritatii federale pentru a limita declinul masei monetare a fost legislatia in vigoare. La acel moment valoarea creditului care putea fi emis de Federal Rezerve a fost limitate de legi care prevedeau garantarea partiala in aur. Pana la sfarsitul anilor 1920 Federal Reserve s-a lovit de limita de credit admisibil care ar putea fi garantate de aur in posesia sa.
2 .In al doilea rand, exista teorii structurale, cel mai importante sunt cele keynesiene, care de asemenea, includ si pe aceea care subliniaza prabusirea comertului international. Alti economisti subliniaza consumul si investitiile exagerate, puse pe seama bancherilor si industriasilor, sau pe incompetenta oficialilor guvernamentali. Punctele de vedere converg catre un adevar evident – a existat o pierdere pe scara larga a increderii care a dus la o reducere brusca a consumului si a cheltuielilor pentru investitii. Odata intrati in panica si deflatia stabilita, multi oameni credeau ca ar putea face mai multi bani prin evitarea pietelor. Preturile scazand, o anumita cantitate de bani era suficienta pentru a cumpara mai multe bunuri, agravand astfel scaderea cererii.
Economistul britanic John Maynard Keynes a sustinut in „General Theory of Employment Interest and Money” faptul ca scaderea cheltuielilor agregate in economie a contribuit la o prabusirea masiva a venitului si a ocuparii fortei de munca. Intr-o astfel de situatie, economia si-a atins echilibru la un nivel scazut de activitate economica si rata somajului a crescut. Ideea de baza la lui Keynes era aceea ca, pentru ca statul sa tina oamenii angajati cand economia isi incetineste ritmul, guvernele trebuie sa ruleze deficitele, sectorul privat nereusind sa investeasca suficient pentru a tine productia la un nivel normal sa depaseasca recesiunea. Economistii keynesieni au cerut guvernelor ca in perioadele de criza economica pentru a depasi tensiunile sa recurga la cresterea investitiilor guvernamentale si la taierea de taxe. Roosevelt a incercat lucrari publice, subventii agricole, precum si alte dispozitive de a relansa economia, dar niciodata nu a renuntat in totalitate incercarea de a echilibra bugetul. Potrivit lui Keynes, aceste masuri au imbunatatit economia, dar niciodata Roosevelt nu a investit suficient pentru a scoate economia din recesiune pana la aparitia celui de-al Doilea Razboi Mondial. Practic razboiul a relansat economia americana.
Multi economisti au sustinut ca declinul puternic in comertul international dupa 1930 a ajutat la agravarea depresiunii, in special pentru tarile in mod semnificativ dependente de comertul extern. Cei mai multi istorici si economisti partial dau vina pe Acordul Tarifar Smoot-Hawley, promulgat 17 iunie 1930, pentru inrautatirea crizei prin reducerea in mod substantial a tranzactiilor comerciale internationale cea ce a provocat tarife de retorsiune in alte tari.
Exporturile americane a scazut de la aproximativ 5.2 miliarde dolari in 1929 la 1.7 miliarde dolari in 1933, dar si preturile au scazut. Astfel volumul fizic al exporturilor a scazut la jumatate. Cele mai afectate au fost produsele agricole, graul, bumbacul, tutunul, cheresteaua. Conform acestei teorii, colapsul exporturilor agricole a determinat agricultorii americani sa nu-si poata achita imprumuturile catre bancile rurale.
3.Macroeconomistii neoclasici au sustinut ca diferitele politici de pe piata muncii au provocat durata si severitatea depresiunii. Perspectiva neoclasica se axeaza pe declinul productivitatii ceea ce a cauzat declinul initial al productiei si o recuperare prelungita, datorita politicilor care au afectat piata muncii.
Kehoe si Prescott descompun declinul economic intr-un declin al fortei de munca, al actiunilor, precum si al productivitatii cu care acesti factori sunt corelati. Acest studiu sugereaza ca teoriile care privesc depresiunea ar trebui sa o explice printr-o scadere initiala, dar severa, recuperarea rapida a productivitatii, schimbari relativ putine in stocul de capital, precum si o crestere a somajului. Aceasta analiza respinge teoriile care se concentreaza asupra rolului economilor si postuleaza un declin in stocul de capital.
Scoala austriaca de economie se axeaza pe efectele macroeconomice ale ofertei de bani, precum si modul in care deciziile bancilor centrale poate duce la investitii exagerate. Economistul austriac Friedrich Hayek, dar si economistul american Murray Rothbard sustin ca FED, care a fost creata in 1913 poarta o mare parte din vina, dar in opozitie cu monetaristii, ei sustin ca de fapt cauza cheie ale depresiunii a fost expansiunea masei monetare in anii 1920 care a condus la aparitia creditelor de nesustenabile. Punctul de vedere austriac a fost aceasta ca aceasta inflatie a ofertei de bani a condus la un boom nesustenabil atat in preturilor activelor (actiuni si obligatiuni) si cat si in bunurile de capital. Pana in momentul in care Federal Reserve a luat masuri in 1928 era mult prea tarziu si in scenariul austriac, depresiunea era inevitabila.
Potrivit austriecilor, interferenta artificiala in economie a fost un dezastru inainte de aparitia vizibila a depresiunii si eforturile guvernului de a sprijini economia dupa prabusirea din 1929 nu au facut decat sa inrautateasca lucrurile. Potrivit Rothbard interventia guvernamentala a intarziat ajustarea naturala a pietei si a facut recuperarea mai dificila.
4.Scoala marxista de economie politica accentueaza tendinta capitalismului de a crea acumulari dezechilibrate de bogatie, acumulari imense de capital provocand un ciclu repetitiv al devalorizari prin crize economice. Marx a vazut recesiunea si depresia inevitabila in conditiile capitalismului de piata libera in care nu exista restrictii privind acumularilor de capital, altele decat piata in sine.
Waddill Catchings si William Trufant Foster au publicat o teorie care a influentat multi politicieni printre care se numara: Herbert Hoover, Henry A. Wallace, Paul Douglas, and Marriner Eccles. Acestia sustin ca economia a produs mai mult decat se poate consuma, deoarece consumatorii nu au un venit suficient. Astfel, distribuirea inegala a bogatiei pe parcursul anilor 1920 a provocat depresiunea. In conformitate cu acest punct de vedere, salariile au crescut intr-un ritm mai mic decat cresterile de productivitate. Cea mai mare parte de a beneficiilor au intrat in profituri, care a intrat in balonul in crestere al pietei de valori, mai degraba decat in puterea de cumparare.
Dupa crash-ul din 1929 economistii si politicienii si-au propus sa evite pe viitor un fenomen de o un asemenea impact. Astfel la aparitia noii crize intre 1937-1938 economistii au evitat termenul de „depresiune” folosind doar eufemismul „recesiune”. Din 1929 economiile lumii nu au mai cunoscut o „depresiune”, ci doar cateva „recesiuni”.
