Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
In data de 1 mai, secretarul pentru afaceri externe Krishnan Raghunath intalneste pe omologul sau, Strobe Talbott la Washington. Raghunath nu luase cunostinta despre starea planurilor nucleare indiene, dar este instruit sa-i comunice lui Talbot ca New Delhi este inca preocupat cu reconfigurarea strategiei de securitate.
La centrul de operatiuni al CIA nu sunt primite ordine precise pentru cheltuirea fondurilor de milioane de dolari sau a combustibilului scump pentru schimbarea de pe orbitele standard a satelitilor in pozitii strategice. Mai tarziu, dupa ce spionii cerului verifica zona, tehnicienii gonesc in utilitare livrand cele 5 dispozitive nucleare, aranjand ultimele detalii pentru pregatirea exploziilor nucleare. In mod normal, dureaza o saptamana calibrarea echipamentului pentru cuantificarea impactului si estimarea efectelor exploziei, dar indienii nu au avut timp suficient la dispozitie. „Scopul a fost simplu, de a vedea daca o pot detona repede”, declara serviciul de informatii catre publicatia Time. „Era mult mai important pentru ei sa o realizeze, iar apoi sa culeaga datele necesare.”
La amiaza, cu putin inainte de explozie, militarii indieni au sosit in satele de langa zona desertului destinata testului si au ordonat pastorilor pacifisti Bishnoi, care au refuzat sa omoare animalele si sa taie copacii, sa evacueze regiunea. Exact la ora 3:45 p.m. trei dispozitive au explodat in cinci secunde: o bomba pe fisiune standard, o bomba cu raza mica de impact destinata campurilor de lupta si o alta asemanatoare unei bombe cu hidrogen despre care mai tarziu oficialii americani au precizat ca avea o explozie mai scazuta amplificata printr-o o reactie in lant cu tritiu.
Pe deplin au lansat in jur de 80 de kilotone de putere atomica de sase ori mai mare decat bomba americana „Little Boy” aruncata la Hiroshima. Pamantul s-a cutremurat brusc sub localitatea Khetolai, crapand peretii caselor si spargand vesela in gospodariile oamenilor. Martorii oculari au putut observa un nor inalt de praf care „a inflorit asemenea unui lotus” in inaltul cerului.
George Tenet, directorul CIA, sta in biroul sau in cladirea cu sapte etaje din Langley, sorbind din cafea la 8:45 a.m. cand un subaltern patrunde in graba si anunta ca India tocmai a detonat o bomba atomica. Vestea a fost teribila mai ales ca New Delhi tocmai a facut un gol imens in campania pentru cresterea controlul armelor atomice, iar CIA a ajuns sa afle acest lucru din presa. Serviciul de informatii a lui Tenet de 25 de miliarde de dolari, cel mai vast si sofisticat de pe planeta a fost luat pe neasteptate. Proliferarea nucleara ar fi trebuit sa fie prioritatea sa numarul unu, dar nici oamenii si nici spionii mecanizati nu au reusit sa detecteze cel mai mare act de proliferare nucleara din ultimele doua decenii. Agentia trebuia sa dea cateva explicatii Casei Albe.
Cand oficialii americani din Asia de Sud au auzit vestea la CNN au exclamat: „Nu este posibil. Am supravegheat acea zona.” La prima vedere, deloc eficient. La mai putin de 48 de ore Washington-ul este din nou surprins cand India declanseaza inca doua explozii test mult mai mici sfidand in continuare comunitatea internationala, desi aceasta a amenintat cu sanctiuni economice.
Cele cinci teste au evidentiat faptul ca India isi construieste un arsenal nuclear care numara de la grenade pana la bombe ce pot produce cataclisme nucleare la nivel de orase.”Conducerea indiana a devenit sfidatoare”, a sustinut ulterior ministrul afacerilor externe pakistanez Gohar Ayub Khan, iar tara sa refuza sa excluda posibilitatea propriilor teste nucleare. Nimeni nu a fost mai surprins decat presedintele Clinton cand, Berger intrand in Biroul Oval, i-a adus la cunostinta gestul indian.
Prin explozia testului nuclear India a reusit sa zdruncine serios sansele de control ale universului nuclear. Reactia Washington-ului a fost rapida si furioasa. S-au decis sanctiuni economice asupra Indiei asa cum prevedea Actul Prevenirii Proliferarii Nucleare din 1994, taind ajutoarele militare si economice in valoare de 140 milioane anual, interzicand exporturile militare si posibilele imprumuturi de la banca mondiala. Aceste restrictii nu vor afect grav economia indiana mai ales ca Statele Unite erau rezervate in a se opune total imprumuturilor de la FMI si de la Banca Mondiala care puteau afecta iremediabil propriile proiecte in valoare de 14.5 miliarde dolari.
Vajpayee a ridicat din umeri in fata pretului succesului afirmand ca „India nu va fi ingenunchiata de amenintari si programe punitive”. Cel mai mare donor al Indiei, Japonia, a inghetat noile subventii, apoi a suspendat toate posibilele imprumuturi catre proiectele de viitor, ceea ce a costat statul indian aproape 1 miliard de dolari. Dar dintre celelalte puteri nucleare, Marea Britanie, Franta, Rusia sau China, nici una nu a dorit sa taie ajutoarele sau comertul cu statul indian.
Urgenta numarul unu devenise stoparea Pakistanului de a imita gestul Indiei. O delegatie condusa de secretarul de stat Talbott a zburat catre Islamabad. Pakistanul dadea semne ca doreste sa-si testeze capacitatile nucleare cat mai repede. Cel mai cunoscut cercetator nuclear pakistanez, Abdul Qadeer Khan afirma: „Suntem asemeni unui bucatar care asteapta comanda.” Satelitii americani spionau desertul Balochistan, captand informatii despre febra pregatirilor. Primul ministru Sharif, intr-o convorbire telefonica nu promite lui Clinton ca se vor abtine de la efectuarea testului in ciuda pericolului ca vor fi sanctionati cu aceleasi restrictii economice. Americanii foloseau drept argumente faptul ca pakistanezii ar trebui sa dovedeasca un nivel moral mai inalt decat gestul indian si fiindca lunga incredere pakistaneza in legea militara a fost mai modesta pe scena internationala decat impetuozitatea democratiei indiene. Islamabadul avea sansa unica de a dovedi ca este o putere politica matura si responsabila. Pozitia pakistaneza se decidea a fi dificila. Pakistanul a perceput testul nuclear indian ca provocator. Deja aparuse o tensiune competitiva in puterea militara conventionala. Politicienii populisti si cei ai opozitiei cereau zgomotos egalarea scorului. Abtinerea pakistaneza ar fi insemnat o retragere rusinoasa in lungul sir de raspunsuri date provocarilor indiene. La cateva saptamani, Pakistanul a detonat astfel cinci dispozitive nucleare in desertul Balochistan.
In gloria atomica, oficialii cabinetului indian insistau sa explice ca testul a fost o problema vitala de securitate nationala, o precautie impotriva pregatirilor nucleare pakistaneze si un pas descurajant in apararea impotriva hegemoniei chineze. Cu doua saptamani in urma, ministrul apararii, Fernandes, a numit China inamicul numarul unu, sustinand ca incercuia India cu echipament militar naval si militar, alimentand suspiciunile. Dar intre timp relatiile dintre vecinii giganti s-au ameliorat.
De cand India si Pakistan s-au ciocnit in trei razboaie, nimic nu s-a schimbat in balanta securitatii regionale pentru a justifica o astfel de mutare. Un sondaj de opinie efectuat pe un esantion de 1000 de persoane realizat in mai multe orase indiene indica faptul ca 91% aprobau testul, iar 82 % erau de acord cu dezvoltarea capacitatii militare nucleare. Oamenii politici indieni au creat impresia ca vor sa se faca auziti si respectati prin includerea tarii lor in grupul puterilor nucleare. Dar simultan, India a dovedit ca nu a perceput cel mai important mesaj al sfarsitului de secol XX, acela de crestere si dezvoltare economica, si nu militara. Dimpotriva, un stat indian nuclear tinde sa se apropie mai mult de o izolare internationala decat de un loc in Consiliul de Securitate al O.N.U.
Exista multe alte natiuni care tanjesc dupa cresterea statului in sanul comunitatii internationale si privesc cu simpatie catre solutia cultivarii puterii nucleare. Intrebarea este cum vor reusi cele cinci puteri nucleare sa opreasca fascinatia pe care bomba atomica o exercita asupra celorlalte natiuni daca in cazul Indiei au esuat. In 1970, 185 de tari au semnat Tratatul de neproliferare nucleara, iar in 1996, 149 de state au semnat Tratatul de stopare al testelor atomice. Aceste tratate au avut un efect benefic doar asupra catorva state: Brazilia si Argentina nu mai discuta despre construirea unor bombe atomice, Coreea de Sud si Taiwan si-au stopat programele nucleare, Africa de Sud si-a dezmembrat micul arsenal nuclear, Irak a fost nevoit sa renunte la ambitiile nucleare. Intentiile nucleare ale Iranului in schimb raman o preocupare activa achizitionandu-si informatie prin plata sau prin furt. Israel, cu arsenalul sau de 100 de rachete atomice provoaca in continuare Egiptul. Coreea de Nord isi intareste preocuparile pentru acest subiect efectuand teste ce alarmeaza comunitatea internationala.
Punctul slab este tocmai acela ca statele care detin monopolul nuclear si cer incetarea proliferarii nucleare nu respecta acelasi reguli pe care le impun celorlalte natiuni. Statele Unite nici nu au ratificat Tratatul pentru stoparea proliferarii si chiar unii politicieni resping legitimitatea tratatului. Scenariul nuclear ne inspaimanta. Sansele stoparii cursei nucleare sunt limitate mai ales ca multe state vad bomba atomica ca sursa nu numai de securitate, dar si un motiv de mandrie nationala. Johanna McGreary, in Time, ne face constienti de o realitate dura si anume aceea ca istoria pomeneste de bombele care au cazut, nu de celelalte!
