Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Fidel Alejandro Castro Ruz a fost un politician și un revoluționar cubanez, care a guvernat Cuba timp de 47 ani, în calitate de prim-ministru din 1959 până în 1976 și în calitate de președinte din 1976 până în 2006, când a predat ștafeta fratelui său, Raul. Castro a murit săptămâna trecută, pe 25 noiembrie 2016, la vârsta de 90 ani.
”În curând voi fi ca toți ceilalți. Viața ia sfârșit pentru noi toți, însă valorile comunismului cubanez vor dăinui”, a declarat Fidel Castro la ultima sa apariție în fața membrilor Partidului Comunist de la Havana, în luna aprilie. Fidel Castro a fost cel mai longeviv conducător de stat din istorie, cu excepția Reginei Elisabeta a 2-a a Marii Britanii.
Revoluționarul cubanez Fidel Castro a fost una dintre cele mai importante figuri în lupta dintre vest și blocul comunist, iar acesta a influențat nu doar o dată cursul Războiului Rece.
Împreună cu camaradul său Che Guevara, Castro a schimbat percepția asupra revoluției, transformând-o într-o acțiune seducătoare. Datorită aspectului său: barba, uniforma militară verde, figura atrăgătoare și trabucul de marcă – Fidel Castro a devenit fața plină de farmec a totalitarismului de stânga. Acesta era reprezentarea Marxism-Leninismului, un revoluționar înrăit și unul dintre cei mai notabili conducători comuniști.
Cu toate acestea, în spatele aspectului fermecător și fotogenic se ascundeau ambiții de fier. În perioada de după al Doilea Război Mondial, Castro a insuflat încredere și pasiune în lupta ideologică dintre vest și est. Acesta a luptat împotriva imperialismului american și a militat pentru visul dominației mondiale a Uniunii Sovietice. Fidel Castro a devenit simbolul rezistenței și o figură inspiratoare pentru insurgenții de stânga din Africa și America Latină, ajutând și susținând mișcări anti-colonialiste. Izolat și abuzat, Castro a devenit martirul etern pentru cauza eliberării globale.
Cu toate aspectele pozitive ale liderului cubanez, acesta a fost și un demagog manipulativ, un opresor și un persecutor al celor care încercau să-i contrazică viziunile. Odată ajuns la putere în Cuba, acesta nu a mai tolerat opoziția sub nicio formă. În decursul celor peste 50 ani de după lovitura de stat de succes din 1959, Castro a transformat starea de urgență de după răsturnarea puterii în starea permanentă a statului, controlând cu forță fiecare aspect ce privește statul și cetățenii acestuia. De asemenea, Castro nu a învățat din greșelile sale evidente când vine vorba despre decizii politice și s-a dovedit a fi extrem de inflexibil, ceea ce a dus la degradarea Cubei până la sărăcie, la transformarea societății în una intolerantă și închisă, așa cum aceasta este și acum.
Viața politică a lui Fidel Castro cuprinde trei caracteristici esențiale: relația Cubei cu SUA, dependența Cubei de URSS și rolul jucat în mișcările decolonizatoare din Africa și America Latină.
Relația Cubei cu SUA
În 1952, după ce dictatorul susținut de SUA, Fulgencio Batista, a realizat o lovitură militară de stat și a confiscat putea în Havana, sugrumând partidele de stânga, Castro a realizat că se află în contradicție cu realitățile crude ale hegemoniei regionale americane. Regimul Batista s-a dovedit a fi ceea ce mai târziu au fost toate regimurile opresive din America Latină și Centrală în ultima parte a secolului 20 – abuziv, corupt, nedemocratic și lingușitor față de Washington.
În 1953, Castro deja decisese că revoluția este singura cale de a readuce Cuba la normalitate. După raidurile eșuate asupra armatei Mancada și după ce a stat la închisoare pentru acestea, Castro a mers în Brazilia unde l-a întâlnit pe Che Guevara și a început procesul ce l-a readus în 1956 în Cuba pentru a organiza o campanie de gherilă și pentru a organiza în 1959 o lovitură de stat care ulterior a avut succes.
Privind în retrospectivă, o confruntare cu SUA era inevitabilă. Cu toate acestea, contextul politic în care se afla Castro față de SUA ar putea să nu fie singurul motiv ce a cauzat conflictele. Execuțiile susținătorilor lui Batista, insuccesul acestuia de a realiza reformele promise și faptul că își impunea sistemul partidului unic – scoase din context fiecare dintre aceste acțiuni nu ar fi putut duce la tensiunile dintre SUA și Cuba ce au urmat. Cu toate acestea, când în 1960 Castro a naționalizat toate companiile deținute de SUA, răspunsul Washingtonului a fost să impună asupra Cubei un embargo de comerț care în scurt timp a provocat declinul economiei statului cubanez și l-a indus de facto într-o stare internațională de carantină economică și politică. Astfel, SUA chiar a și organizat cu ajutorul CIA câteva tentative de asasinat asupra lui Castro, dar a eșuat de fiecare dată. Aceste eșecuri doar au contribuit la răcirea atitudinii SUA față de Cuba.
În mare parte ura americanilor față de Cuba era ideologică, fiind cauzată de faptul că Washingtonul nu-și putea permite în contextul Războiului Rece să aibă o țară vecină comunistă, simpatizantă și susținătoare a Moscovei. Pe de altă parte acesta ură era și politică, votul cetățenilor cubanez-americani în general conservatori din Miami jucând un rol important asupra alegerilor prezidențiale, un exemplu în acest sens având loc la alegerile din 2000, când Al Gore a pierdut în Miami în fața lui George W. Bush, ceea ce a schimbat rezultatul final al alegerilor. Și nu în ultimul rând, această ură era personală, cauzată de faptul că Fidel Castro părea indestructibil, SUA nereușind să-l elimine, inclusiv în urma mai multor tentative de asasinat.
Ulterior, în 2014 Barack Obama a declarat că ar vrea să reconstruiască relațiile cu statul cubanez și să renunțe la anumite aspecte ale embargoului, însă Fidel Castro s-a arătat sceptic, neoferindu-i încrederea sa președintelui SUA. Când Obama a vizitat Havana în acest an, cei doi nu s-au întâlnit.
Dependența Cubei de URSS
De numeroase ori, Castro a susținut că atitudinea SUA față de Cuba a aruncat-o pe acesta direct în brațele URSS, deși acesta niciodată nu a negat că este atras de ideologia promovată de URSS în Rusia și Europa de Est după 1945, care în scurt timp a început să ofere provocări imperialismului și colonialismului britanic și american.
Liderii sovietici începând cu Nikita Hrusciov nu s-au reținut să declare că statul cubanez este o potențială vulnerabilitate pentru SUA. Astfel aceștia au vărsat bani în Cuba, într-o anumită măsură din prietenie, și într-o anumită măsură pentru a zădărnici embargoul american impus Cubei.
Cu toate acestea, dependența Cubei față de URSS a venit cu un preț. Aceasta a răsplătit Moscova în 1961-62 când Hrusciov a mutat arme nucleare în Cuba, provocând cel mai mare conflict nuclear, situația ajungând mai aproape ca niciodată în istorie de a se transforma într-un război nuclear. Conflictul a fost rezolvat când SUA și-a retras armele sale nucleare din Turcia, iar URSS din Cuba, ambii rivali dorind evitarea unei catastrofe atomice. Însă după ce în 1990 Rusia și-a retras suportul economic, Cuba a rămas izolată.
Rolul jucat în mișcările decolonizatoare din Africa și America Latină
Nu în ultimul rând, guvernarea lui Castro s-a remarcat prin misiunea pe care acesta și-a impus-o de a exporta revoluția peste tot în lume. Deși acesta avea relații strânse cu Moscova, Castro a jucat un rol important în Mișcarea Statelor Nealiate. Liderul cubanez a susținut cauza Congresului Național African din Africa de Sud de a lupta cu segregația rasială și lupta pentru a prelua guvernarea statului. Astfel, Castro a devenit un prieten bun al primului președinte de culoare al Africii de Sud, Nelson Mandela.
Susținerea acestuia pentru revoluții a devenit simbolică. În ciuda faptului că statul cubanez trecea printr-o severă criză economică, Castro a trimis trupe și civili, în special doctori, în Angola și Mozambic pentru a susține mișcările de eliberare. Pe continentul latino-american, Hugo Chávez, autorul revoluției bolivariene din Venezuela îl considera pe Fidel Castro un model. Când liderul de la Caracas s-a îmbolnăvit, a apelat la serviciile medicale din Cuba, recunoscute pentru calitatea acestora și o mărturie remarcabilă a ceea ce poate realiza o țară săracă în ciuda sancțiunilor impuse și tuturor greutăților care decurg din acest fapt. De asemenea, atunci când guvernul Columbiei a inițiat procedurile de încheiere a păcii după mai bine de 50 de ani cu rebelii FARC, a apelat la Havana pentru ca discuțiile să aibă loc acolo, recunoscând în mod simbolic rolul de pivot pe care Cuba l-a reprezentat în politica regională.
Fidel Castro: liderul cubanez și revoluționarul
Într-o anumită măsură, viața lui Fidel Castro poate fi rezumată astfel: chiar dacă ești de acord cu ideologia lui sau nu, chiar dacă îi accepți metodele sau le acuzi, acesta s-a luptat înrăit împotriva unor circumstanțe extrem de dificile în întreaga sa viață politică, iar făcând acest lucru a obținut o influență politică uriașă la nivel global. În acest sens, Castro a orchestrat ceea ce el spera că va fi continuarea revoluției sale comuniste, cedându-i locul din motive de sănătate în 2006 fratelui său Raul, care are acum 85 de ani, și demisionând oficial din funcția de președinte doi ani mai târziu.
