Home / Politica si... / Conflict / Distrugerea bibliotecilor din Mosul – tragedia culturală a întregii lumi

Distrugerea bibliotecilor din Mosul – tragedia culturală a întregii lumi

booksTeroriștii Statului Islamic au depășit simbolic granițele sferei lor de influență provocând o tragedie culturală la sfârșitul lunii februarie, care a afectat nu doar Irakul, dar și întreaga lume, prin distrugerea bibliotecilor din Mosul ce cuprindeau sute de ani de cunoștințe. Pierderea irecuperabilă pentru istorie a constat în manuscrise din secolul XVIII, statui cu valoare inestimabilă datând din perioada Imperiului Elen și Asirian, cărți din perioada Imperiului Otoman, ziare irakiene din secolul XX, obiecte din Antichitate și multe altele. După ce informațiile despre acest masacru cultural au apărut, s-a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU, mai ales că foarte multe opere erau unice în lume și făceau parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Începând cu distrugerea Bibliotecii din Alexandria, continuând cu arderea cărților de către regimul nazist și incendierea Bibliotecii din Kabul în 2002, toate regimurile opresive au targetat cărțile. Filosoful german Heinrich Heine a spus odată că „cine începe prin a arde cărți va sfârși prin a arde oameni.” Ironia istoriei face ca lucrările sale să fie arse câțiva ani mai târziu de naziștii veniți la putere în Germania. Prezicerea lui s-a adeverit imediat ce Hitler a venit la putere și a încercat să aplice planul de creare a rasei pure prin exterminarea tuturor evreilor, trimiși să moară în lagărele de concentrare. Aici este una dintre marile diferențe care îi separă de fanaticii islamiști din ISIS. Cei din urmă au început prin a ucide oameni nevinovați și au continuat apoi prin a arde cărți și a distruge cu barosul civilizații apuse. Dacă naziștii au distrus doar cărțile ce nu se aflau în acord cu ideologia lor, teroriștii ISIS au distrus absolut tot ce au văzut, fără să cruțe ceva.
Irina Bokova, directoarea generală a UNESCO, a convocat o ședință de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. „Arderea cărților este un atac la cultura, cunoștințele și memoria unei țări. Aceasta se adaugă distrugerii sistematice a patrimoniului și persecutării minorităților, care caută să șteargă diversitatea culturală, care este sufletul poporului irakian”, a spus Bokova.

Premierul Irakian Haider al-Abadi a reacționat în urma atacului dând asigurări că operele de artă care întruchipează cultura irakiană nu vor putea fi distruse de nimeni, nici măcar de ISIS: „Ei încearcă, cu barbaria și aroganța lor, să distrugă moștenirea umanității, moștenirea poporului irakian și al civilizației sale, în același mod în care îi distrug și pe oameni. Vreau să trimit un mesaj clar că vom apăra civilizația umană și moștenirea ei și vom merge pe urma celor care vor încerca să o distrugă.”

Ceea ce încearcă ISIS să facă este să distrugă identitatea poporului irakian și să-l facă vulnerabil în fața propagandei sale. Este un tip de epurare culturală, dar care nu poate să reușească doar prin simpla distrugerea fizică a operelor, așa cum ne reamintește un activist din Mosul: „Acum nouă sute de ani, cărțile filosofului arab Averroes au fost adunate înaintea sa… și arse. Unul dintre elevii săi a început atunci să plângă. Averroes i-a spus: ideile au aripi. Dar eu totuși plâng astăzi de drama noastră.”

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *