Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Daca la inceputurile sale, Cupa Mondiala nu a fost un eveniment atat de spectaculos ca in zilele noastre, aceasta s-a datorat si posibilitatilor de promovare a unei astfel de competitii. Treptat, partidele au inceput sa fie transmise in direct la radio, apoi la televizor, culminand cu prima finala transmisa in culori, cea din editia 1966, cand Anglia se incorona regina lumii chiar pe teren propriu. Dar din ultimii ani ai ”perioadei romantice” a competitiilor sportive s-au desprins doua episoade de neuitat, atat pentru lumea sportiva, cat chiar si pentru intreaga omenire. Astfel, la meciul decisiv pentru stabilirea campioanei mondiale, dintre tara gazda – Brazilia – si Uruguay, au asistat aproape 200.000 de spectatori (record neegalat nici astazi)! Brazilia a pierdut si de atunci nu a mai evoluat niciodata in echipamentul alb in care a jucat atunci. Dupa 60 de ani, recordul de audienta la o competitie sportiva nu a fost inca egalat, numele stadionului ”Maracana” echivaleaza cu cel al unui templu al sportului, iar denumirea ”cariocas” pentru brazilienii care au adoptat culorile galben-albastru probabil nu s-ar fi nascut dupa acest esec.
Patru ani mai tarziu, Germania de Vest a scris o noua pagina de istorie care a depasit granitele unei competitii sportive. Nemtii fusesera exclusi la precedenta editie, din motive politice. Blamati de o intreaga lume, cu o tara prabusita din punct de vedere economic si cu o infrastructura care abia incepea sa se puna pe picioare, germanii erau departe de natiunea care cu doua decenii mai devreme propunea intregii lumi sistemul politic national-socialist si modelul unei societati ariane. Dar tocmai in aceste conditii, un grup ambitios, determinat si unit, pe care toate celelalte participante doreau sa-l mai umileasca inca o data, daca e posibil, a reusit – culmea, pe teritoriul neutrei Elvetii – ceea ce in anii de dominatie nazista nu a putut. Devenind campioni mondiali ai unui sport din ce in ce mai popular, sportivii germani au contribuit considerabil la imbunatatirea moralului unui popor aspru pedepsit de istoria recenta, si inca de doua ori in numai trei decenii.
Suprematia sportiva a Germaniei avea sa fie unul dintre factorii psihologici decisivi care au permis nemtilor sa suporte consecintele celui de-al Doilea Razboi Mondial si sa inlature resemnarea unor generatii care au platit scump ambitiile exagerate ale liderilor sai de pana atunci. Probabil ca, in 1954, existau putine familii germane care puteau afirma ca niciun membru al acestora nu fusese ucis sau mutilat in urma celor doua conflagratii mondiale! Dar, tot in acele vremuri, Germania de Vest, alaturi de Franta, Italia si Tarile de Jos, semnaTratatul de la Paris (1951), prin care a fost creata Comunitatea Carbunelui si Otelului, care a stat la baza formarii actualei Uniuni Europene. Nu peste mult timp, Germania de Vest – apoi Germania, dupa caderea Zidului Berlinului – a devenit motorul economic al intregii Uniuni Europene, iar in prezent este privita ca salvatorul monedei unice, prin actiunile determinate ale cancelarului Angela Merkel, in special pentru ajutorarea Greciei.
De-a lungul celor 18 editii anterioare, au existat cateva intalniri de foc, intre formatii ce au reprezentat de-a lungul timpului mari rivalitati economice, politice sau sociale. Nu au lipsit nici curiozitatile sau amenintarile violente, care, desi nu au ce cauta in cadrul unei competitii sportive, au abundat, in special din partea unor lideri care au inteles altceva din participarea tarii lor la o competitie sportiva majora. Enumeram mai jos cateva dintre aceste dueluri :
Germania de Vest (RFG) a intalnit, in 1966, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Se intalneau astfel, dupa mai bine de doua decenii, cele doua mari foste puteri din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Miza intalnirii a facut ca aceasta sa fie si mai incrancenata : un loc in marea finala a turneului final care era gazduit de Anglia. Echipele, reprezentante ale celor doua modele social-politice din acele vremuri, au ilustrat o batalie intre doua ideologii, transpusa intr-un joc de echipa, a carui organizare era influentata de originile si mentalitatile celor care il practicau. Organizarea temeinica si pregatirea fizica ”muncitoreasca” a sovieticilor care au reprezentat practic o ”selectionata a comunismului international” a fost invinsa atunci de pragmatismul si tehnica germanilor, beneficiarii unor conditii de performanta « occidentale », mult mai bune decat ale adversarilor. Nemtii si-au luat astfel o dulce revansa morala in fata rusilor, invingandu-i tocmai intr-un meci decisiv.
In 1974, selectionata Zairului (stat care intre timp si-a schimbat numele in Republica Democrata Congo) se califica in premiera la un turneu final. Sportivii din tara condusa de autoritarul Mobutu Sese Seko nu au putut face insa fata nivelului inalt al competitiei. Tarile africane, unele dintre ele devenite independente cu mai putin de 10-15 ani inainte, altele zguduite de razboaie civile in acea perioada, erau o prezenta exotica si un motiv de amuzament pentru spectatorii care asistau la meciurile acestora.
Dar dictatorul Mobutu Sese Seko, autoproclamat drept ”imparat al Zairului”, avea mari ambitii pentru a-si spori popularitatea. Invinsi cu 9-0 de Iugoslavia (cea mai severa infrangere a unei ”nationale” din istoria competitiei), fotbalistii din Zair au fost amenintati cu moartea, daca vor pierde ultima partida din grupe la o diferenta mai mare de trei goluri. La final, a fost 3-0 pentru Brazilia, iar sportivii s-au putut intoarce in siguranta in tara, mai ales ca se stia ca Sese Seko ar fi fost in stare sa-si puna in practica amenintarile, dupa ce se considerase ”umilit” de propriii sai oameni. Intre timp, in 2010, Africa a ajuns sa organizeze in premiera un turneu final, iar jucatorii de pe acest continent au devenit printre cei mai scumpi pe piata transferurilor.
O noua intalnire ”cu scantei” in cadrul Cupei Mondiale s-a petrecut in 1982, cand Polonia a intalnit URSS. Sovieticii doreau o prima mare performanta pe plan mondial, dupa mai multe incercari esuate si in conditiile unei izolari globale tot mai mari. De cealalta parte, Polonia reprezenta una dintre natiunile peste care Cortina de Fier fusese trasa, impotriva propriei vointe. Aflata mereu intre ambitiile zdrobitoare de cuceritori ale germanilor si rusilor, Polonia a avut parte de o satisfactie provocata de o performanta sportiva. Intr-un duel decisiv pentru calificarea intr-o faza superioara, Polonia a tinut piept ”colosului sovietic”, calificandu-se mai departe dupa un meci egal, 0-0. Ulterior, polonezii au obtinut bronzul mondial, singura medalie la un turneu final de campionat mondial. Tot in 1982, miscarea condusa de Lech Walesa, ”Solidaritatea”, castiga tot mai multi adepti, iar comunistii aflati la putere, controlati de la Moscova, incepeau sa aiba tot mai multe probleme cu viziunile liberale tot mai accentuate ale societaii poloneze.
Poate cea mai politizata partida din istoria Cupei Mondiale a reprezentat-o ”sfertul de finala” dintre Argentina si Anglia, din 1986. Partida s-a desfasurat sub spectrul conflictului dintre cele doua tari, privind suveranitatea Insulelor Falkland, din 1982. Armata Argentinei a invadat atunci insulele Falkland (sau Malvine, dupa denumirea in limba spaniola), aflate in apropierea coastelor sale. Disputa asupra suveranitatii acestora a fost justificata de argentinieni pentru ca Marea Britanie trebuia sa renunte la dreptul teritorial asupra insulelor, dupa lichidarea Imperiului colonial. Britanicii au reactionat insa foarte dur, trimitandu-si trupele pentru recucerirea acestora. Conflictul a fost scrut, dar sangeros, iar britanicii au reusit sa puna stapanire pe Insulele Falkland.
Nici in 1986, cand cele doua tari s-au intalnit in cadrul Cupei Mondiale, dar nici in zilele noastre, conflictul nu a fost dat uitarii, iar relatiile argentiniano-britanice sunt glaciale. Partida a fost decisa, poate, de cel mai celebru gol inscris vreodata la o competitie sportiva: Diego Maradona, emblema nationalei Argentinei, a inscris un gol pe care l-a descris ca fiind marcat cu ”mana lui Dumnezeu”. Argentinianul, un mare fan al revolutionarului Che Guevara, dar si un apropiat al liderului cubanez, Fidel Castro, este un critic virulent al puterilor occidentale, mai ales al Statelor Unite. Maradona este deasemenea, unul dintre prietenii carismaticilor, dar controversatilor lideri sud-americani, Hugo Chavez si Evo Morales. Mai mult, actualmente Diego Maradona este selectionerul Argentinei, iar meciurile pe care elevii sai le vor disputa la Cupa Mondiala se vor transforma, in mod sigur, in adevarate razboaie psihologice. Recent, regizorul Emir Kusturica a realizat un documentar despre omul care este considerat cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor.
Nici istoria recenta a acestei competitii nu a fost lipsita de dueluri memorabile. Unul dintre acesta a fost cel dintre Statele Unite si Iran, in 1998. Inca din momentul tragerii la sorti, cu cateva luni inaintea turneului final, s-a pus problema evitarii unor violente la aceasta partida. Conflictul dintre Iran si SUA a izbucnit in 1979 cand, in urma Revolutiei islamice, sahul cu viziuni pro-americane, Reza Pahlavi, a fost inlaturat de la putere, iar Iranul a devenit o republica islamica, sub conducerea liderului suprem, ayatolahul Ruhollah Khomeini. Partida din 1998 s-a desfasurat fara incidente, dar sportivii celor doua selectionate au recunoscut ca au pregatit in mod special confruntarea din faza grupelor. Iranienii au invins cu 2-1, iar autorul golului decisiv, Mehdi Mahdavikia, a devenit un adevarat erou in tara sa, dar si pentru suporterii anti-americani din intreaga lume. Peste cativa ani, regizorul Jafar Panahi finalizeaza pelicula ”Offside”, a carui actiune se desfasoara in jurul unei partide decisive pe care nationala Iranului o sustine pentru calificarea la turneul final din 2006.
In sfarsit, cea mai recenta confruntare fotbalistica la nivel inalt, cu implicatii politice, a avut loc in 2006, intre Portugalia si Angola. Fosta colonie portugheza, Angola si-a obtinut independenta abia in 1975, dupa mai bine de patru secole de ocupatie. Ulterior, un razboi civil care a durat aproape 20 de ani a sfasiat o tara care a avut pentru prima data ocazia sa-si infrunte fostii colonisti in cadrul unei competitii sportive. Portugalia s-a impus insa, la limita, dar insasi participarea Angolei la acel turneu final a reprezentat un prim mare succes al acestui stat, dupa secole de lupte interne si tensiuni distructive.
