Home / GeopoliticALL / America Latina / Cercetătorii americani confirmă descoperirea unui nou virus periculos în Bolivia, care se transmite de la om la om și poate provoca febră hemoragică

Cercetătorii americani confirmă descoperirea unui nou virus periculos în Bolivia, care se transmite de la om la om și poate provoca febră hemoragică

Material realizat de Miruna Toma

Cercetătorii de la Centrul de Control și Prevenție a Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention – CDC) din Statele Unite ale Americii au descoperit că un virus extrem de periculos localizat în Bolivia se transmite de la om la om, informează The Guardian. 

Virusul aparține unei familii de ce poate cauza hemoragie febrilă, precum Ebola. Descoperirea cercetătorilor americani evidențiază încă o dată faptul că oamenii de știință din întreaga lume lucrează pentru a identifica noi posibile amenințări virale asupra umanității, în contextul în care omenirea se confruntă în prezent cu un nou val de îmbolnăviri cu Sars-Cov-2. 

Cercetătorii au declarat că, în 2019, doi pacienți au transmis virusul către 3 angajați medicali din capitala Boliviei, La Paz. Atât unul dintre pacienți, cât și 2 cadre medicale au decedat ulterior. Un val epidemic de mici dimensiuni al acestui virus a mai fost documentat o singură dată, în regiunea Chapare, la peste 600 de kilometri  est de capitala La Paz, în anul 2004.

”Cercetările noastre au confirmat că un tânăr medic rezident, un medic de pe ambulanță și un gastroenterolog au contractat virusul după interacțiunea cu alți pacienți infectați” a declarat Caitlin Cossaboom, epidemiolog în cadrul diviziei pentru patogeni și patologii a CDC. ,,Acum credem că multe fluide corporale au potențialul de a transporta virusul”.

Se crede că virusul este purtat de rozătoare, care probabil l-au transmis și oamenilor. În general, virusurile ce se transmit prin fluide fiziologice sunt mai ușor de ținut sub control decât cele ce se transmit pe cale respiratorie (precum Covid-19). 

Cossaboom a declarat, de asemenea, că pacienții aveau febră, durere abdominală, vărsături, sângerări gingivale, mâncărimi și dureri în spatele ochilor. Pentru că nu încă nu se cunosc suficiente informații despre acest virus, momentan nu există o schemă de medicamentație specifică, astfel că pacienții primesc doar ajutor sub formă de lichide intravenoase.

,,Am izolat virusul, dar ne așteptam să identificăm o boala mai comună. În schimb, probele de materie prelevate ne-au condus către virusul Chapare”, a afirmat Maria Morales-Betoulle, un patolog din CDC. ,,Am fost foarte surprinși!”, a adăugat aceasta. 

Descoperirile au fost prezentate luni, la întâlnirea anuală a Societății Americane de Medicina și Igienă Tropicală (ASTMH). Acestea sunt considerate foarte importante întrucât transmiterea interumană poate cauza viitoare epidemii.

Cercetătorii au adăugat și faptul că este posibil ca virusul să fi circulat deja de câțiva ani nedepistat, pentru că el poate fi foarte ușor diagnosticat greșit ca fiind febră Dengue, un virus cu simptome similare. Oamenii de știință spun că au nevoie să continue cercetarea virusului pentru a înțelege potențialul său de a produce epidemii. Totodată, aceștia au fost capabili să identifice rapid și să dezvolte un test pentru acest virus, mulțumită strânsei cooperări internaționale dintre autoritățile American Health, autoritățile boliviene din domeniul sănătății publice și cercetătorii din Pan American Health Organization, o ramură a World Health Organization.

,,În timp ce rămân multe elemente necunoscute în legătură cu virusul Chapare, este de apreciat cât de repede această echipă a fost capabilă să dezvolte un test de diagnoză, să confirme transmiterea interumana și să descopere probe preliminare ale virusului la rozătoare”, a declarat președintele ASTMH, Dr. Joel Breman. ,,Este o lecție valoroasă faptul că echipele de cercetare științifică internaționale, echipate cu cele mai performante mijloace de lucru și care își împărtășesc liber munca de cercetare, sunt cea mai bună linie întâi de apărare împotriva amenințărilor reprezentate de bolile infecțioase”, a mai afirmat acesta.

Despre PoliticALL

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …