Inception (Inceputul), printre altele, porneste de la premisa ca un vis nu are niciodata un inceput, ci doar mijloc si sfarsit. Jongland in parametrii epici cu aceasta novatoare idee, Christopher Nolan zamisleste un nou tip de hoti: ai viselor si ai manipularii lor. Profesionisti desavarsiti, ca majoritatea hotilor reliefati de cinema, acestia au insa abilitati mentale nemaintalnite, fiind capabili sa creeze vise-avatar si inserarea in mintea “tintei” unui inceput de vis, ce-i va influenta decizii importante cand se va fi trezit la realitate, dar si puterea de a extrage informatii din cotloanele mintii umane, unde ele sint tinute secrete.
Scenariul (semnat de regizor insusi), bramburesc, excesiv si inutil de cerebral, in plot-urile si subplot-urile dezvoltate si/sau narativ ramificate (orice actiune isi anunta inca din demers o miza proprie), deruteaza lesne, aproape instantaneu, in ciuda paroxismului sau definitoriu, aparent penetrabil. Apelul asta la inteligenta si atentie sporita pe care Nolan i-l induce vadit spectatorului prin scriitura, si care rateaza flagrant, are insa si un plan de rezerva, pe cat de bine ticluit, pe atat de perpetuat: elaborata transpunere vizuala a pachetului scenaristic de imaginar intr-o coerenta forma a unui indeslusibil fond. E drept ca aceasta sireata contra-optiune inclina balanta in favoarea efectelor speciale, mai mult sau mai putin taietoare de respiratie: strazile se contorsioneaza dupa bunul plac al unei minti zglobii; obiectele se sfarama spectaculos cand “visatorul” constientizeaza ca-i doar un vis; ignorarea gravitatiei intr-un vis in vis si alte asemenea giumbuslucuri ale materializarii si dematerializarii habitatului inconjurator.
Dar meritul lui Nolan nu este realizarea unui film in care spectaculozitatea vizuala incearca sa distraga de la nenumaratele sale probleme, ci reusita unei hipnotizante traduceri cinematografice al carui limbaj independent confera o alternativa spre transcendere a ceea ce nu ar fi putut fi niciodata un roman. Intelegerea vizuala a abstractizarii prea accentuate si speculatiei prea articulata (chiar si sub stratul protector al filmului de fictiune) a fascinatiei regizorului de vise, ramane atuul lui Inception, de altfel, aproape imposibil de conceput decat de un singur autor.