Home / CulturALL / Book Club / Recenzie: Prizonierii Geografiei de Tim Marshall

Recenzie: Prizonierii Geografiei de Tim Marshall

Sursă foto: Damian Bogunowicz

“Deși tehnologia pare că poate să depășească distanțele dintre noi, atât în spațiul mental, cât și în cel fizic, ne este ușor să uităm că pământul pe care trăim, muncim și ne creștem copiii este extrem de important și că alegerile celor care conduc cei 7 miliarde de locuitori ai acestei planete vor fi mereu, într-o oarecare măsură, influențate de râurile, munții, deserturile, lacurile si mările care ne constrâng pe toți – așa cum au făcut-o mereu.” – Tim Marshall

În zilele noastre, mai mult decât oricând, tehnologia a atins noi puncte de referință. Avioanele militare ale armatei Statelor Unite pot parcurge drumul către Orientul mijlociu fără a se opri pentru alimentare. Cu toate acestea, în cazul unei furtuni de nisip, avioanele sunt nevoite să rămână la sol. Deși este adevărat că progresele tehnologice au facilitat depășirea anumitor obstacole, precum distanța dintre două regiuni, geografia rămâne în continuare un factor principal de luat în considerare atât în privința strategiilor militare, cât și atunci cand analizam relațiile dintre state.

În aceste circumstanțe trebuie să înțelegem ce este de fapt geopolitica. Conform explicatiilor lui Tim Marshall, geopolitica reprezintă o modalitate de a analiza relațiile internaționale cu ajutorul elementelor geografice: barierele naturale create de către râuri sau lanțuri muntoase, dar și clima, demografia, cultura și accesul la resurse naturale – caracteristici care au un impact important asupra dezvoltării civilizațiilor pe parcursul istoriei.

În cartea sa, „Prizonierii geografiei”, Marshall abordează diferite probleme politice prin prisma geografiei și a modului în care aceasta a influențat dintotdeauna deciziile liderilor. Mai mult de atât, Marshall se concentrează asupra particularităților geopolitice care au definit parcursul istoric al națiunilor, dedicând câte un capitol analizei regiunilor cheie ale lumii – Rusia, China, Europa, Statele Unite ale Americii, spațiul arab, Asia de sud, Africa, Japonia și Coreea, America latină și regiunea Arctică.

Sa luăm spre exemplu un subiect de actualitate – conflictul din Ucraina. Deși cartea a fost publicată în 2015, Marshall explică pe parcursul capitolului cu privire la Rusia motivele care au făcut din Ucraina o țintă inevitabilă, precizând încă de pe atunci un viitor conflict în regiune. „De la cnezatul Moscovei, până la Petru cel Mare, Stalin și acum Putin, fiecare lider rus s-a confruntat cu aceleași probleme. Nu contează dacă ideologia celor de la putere este țaristă, comunistă sau capitalistă, porturile tot îngheață iar Câmpia Nord-Europeană este tot plată.”

Sursă foto: BBC

„Prizonierii geografiei” este o carte prin care înțelegem că geografia reprezintă mai mult decât formele de relief sau granițele dintre două națiuni. Geografia este cea care conturează viața politică, culturală și economică a unei populații și, nu în ultimul rând, cea care determină strategiile militare și alianțele dintre state – majoritatea porturilor din Rusia îngheață pe timpul iernii, lucru care explică nevoia acestora de a obține acces la portul din Crimea;  datorită poziționării geografice, China este nevoită să își solidifice flota navală; numeroasele frontiere naturale create pe teritoriul european au permis dezvoltarea mai multor civilizații distincte.

Această carte este o lectură importantă pentru oricine vrea să înțeleagă adevărata dinamică a relațiilor internaționale, dar și pentru cei ce sunt pur și simplu interesați să descopere o altă perspectivă asupra istoriei. Fie ca ești un împătimit al geografiei, sau un student al relațiilor internaționale, „Prizonierii geografiei” este exact cartea de care ai nevoie pentru a-ti consolida bazele cunoștințelor în tot ceea ce înseamnă geopolitică.

Despre autor

Tim Marshall este un jurnalist britanic, radiodifuzor și autor de bestselleruri, care a scris și a raportat pe larg despre afacerile externe, diplomația internațională și geopolitica postbelică. Și-a început cariera de televiziune la LBC și a raportat pentru BBC, înainte de a trece la Sky News, unde a lucrat ca redactor de lungă durată pentru afaceri externe și, ulterior, redactor diplomatic al acestora. În cele două decenii petrecute la Sky News, el a raportat din peste treizeci de țări, acoperind evenimentele a douăsprezece războaie și diverse conflicte.

În 2015, Marshall a publicat Prisoners of Geography – un bestseller internațional care a fost adaptat publicului tânăr în 2019 ca Prisoners of Geography: Our World Explained in 12 simple Maps. Alte lucrări ale sale includ Worth Dying for (2016), Divided (2018), Shadowplay (2019) și The Power of Geography (2021).

Despre Meda Andreea Dragomir

Vezi și

Azi, dar candva – 22 noiembrie

22 nov 1963 – Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, cel de–al 35–lea si cel mai …