Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Revolutiile radicale anuntate prin discursurile totalitare ce ar fi trebuit sa duca, asa cum acestea amenintau, la renasterea etica sau la instaurarea unei societati fara clase, nu au avut sanse de reusita decat adresandu-se afectivului maselor, emotionalului indivizilor. Pretentiile acestora de justificare rationala sunt asemanatoare cu cele ale oricarei religii. Orice eroare era cuantificata, condamnata si combatuta numai dupa terenul ideologiei. Arma ideologica si mecanismul propagandistic au reprezentat practic fortele motrice ale evolutiei fenomenelor totalitare.
Fiecare decizie a acestor miscari era perceputa ideologic. In fapt „ei nu aveau nevoie sa respinga argumentele contrarii, ci preferau constant tentativelor de persuasiune amenintarile cu moartea la adresa oponentilor, urmareau mai degraba teroarea decat convingerea.”1
Propaganda miscarilor totalitare, care „reusisera sa convinga o mare parte a populatiei ca majoritatile parlamentare erau fictive si nu corespundeau in mod necesar realitatilor nationale, submina astfel respectul de sine si increderea guvernelor, care credeau si ele mai degraba in norma majoritatii decat in propria lor constitutie.”2 Efectul intimidant al acestor discursuri alimenta ideea iluziei democratice. In mod concret, participarea poporului in majoritatea sa la guvernare era considerata o imposibilitate. Propaganda totalitara argumenta puternic ca ordinea democratica se sprijina pe o minoritate, ca uzeaza de indiferenta majoritatii si de toleranta acesteia. Succesul acestor discursuri au aratat importanta maselor in schimbarea sociala. Aici este vorba de masele indiferente ignorate deseori de sustinatorii sistemului democratic.
Hannah Arendt a studiat puterea mobilizatoare a acestor mecanisme propagandistice asupra maselor indiferente. Masele se dovedesc a fi majoritare in dauna cunoscatorilor si sustinatorilor principiilor democratice care nu sunt decat un grup restrans. Arendt aplica termenul de „mase” indivizilor care din motive de indiferenta sau conditionati de o anume stare sociala nu se pot integra in grupurile cu identitate, in organizatiile fundamentate pe interesul comun: „Miscarile totalitare sunt posibile oriunde se gasesc mase care, dintr-un motiv sau altul, au capatat gustul de organizare politica.”3 Ulterior s-au regasit in miscarile totalitare oameni care nu se remarcasera inainte, in democratie, ca avand vreo legatura cu schimbarile politice.
Spre exemplu, in Romania, desi propulsat in ascensiunea sa de mase, discursul de extrema dreapta dezaproba termenul. Atribuindu-i multimii o constiinta unitara, delimitata strict ca scop, recunoaste rolul fundamental al acesteia: „Dar cum iarasi stim ca formula maselor a fost de mult depasita – proba, prelungita descompunere a partidelor politice, instrumente per excellentiam ale democratiei – intelegem ca trebuie sa existe inca un element creator de istorie – cel pe care il trece cu vederea d. Iorga: care sa nu fie nici omul impotriva maselor (dictatura), nici masele impotriva omului (democratia degenerata de astazi); ci omul pe care si l-au gasit masele.”4
Diferenta este ca, desi aceste aprecieri corespund ascensiunii discursului extremei drepte, cazul comunist prezinta o particularitate. Ascensiunea totalitarismului comunist necesita criza si dezorganizare sociala. Propaganda comunista era lipsita de sanse intr-o atmosfera de apogeu al nationalismului, prin inclinatiile internationaliste, prin noutatea sa. In cazul romanesc, extrema dreapta, datorita premiselor sale nationaliste, mobiliza usor masele avand sanse de reusita ridicate. Miscarea comunista, in schimb, dorea reproducerea conditiilor de succes ale Revolutiei bolsevice. De aceea, textele sale propagandistice abundau in provocari la revolta. Stiau ca in conditii de normalitate publicul tinta pentru discursul comunist este redus. Bolsevicii au castigat puterea politica nu prin ajutorul masiv al maselor, ci prin terorism si clandestinitate. Rolul maselor a crescut ulterior prin propaganda intensiva, forta, dezinformare si mobilizare.
Desi „indiferenta fata de treburile publice, neutralitatea in problemele politice nu constituie, in ele insele, scuze suficiente, pentru dezvoltarea miscarilor totalitare,”5 inclinatia burgheziei spre castig, dominatia interesului fata de aspectele economice ale vietii, a determinat in Romania o atitudine distanta fata de viata publica, o indiferenta. Aceasta apatie fata de principiile democratice si simpatia fata de o schimbare radicala, imediata a ordinii sociale au fost favorizante discursurilor totalitare. Numai ca degradarea societatii nu era la acel nivel descris in propaganda acestor miscari. Propaganda totalitara a speculat anumite slabiciuni ale sistemului si a profitat de conjuncturile sociale ale momentului in ascensiunea sa: „capitalismul, asa cum il descrie Marx, nu a existat niciodata. E doar o inventie, o nascocire diabolica.”6
1 Hannah ARENDT, Originile Totalitarismului,Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994, p.411.
2 Ibidem, p.412.
3 Ibidem, p.411.
4 Nae IONESCU, „Dictatura si democratie”, Cuvantul, an XV, nr. 3127, 28 ianuarie, 1938, p.1.
5 Hannah ARENDT,op.cit., p.413.
6 Karl Popper, Lectia acestui secol, Ed. Nemira, Bucuresti, 1998, p.32.
