Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 18 mai în lume – Un soldat rus a pledat vinovat în primul proces adresat crimelor de război efectuate în timpul conflictului din Ucraina, UE și-a dezvăluit planurile pentru oprirea utilizării gazului rusesc, Președintele Belarusului a modificat legea pedepsei cu moartea
Vadim Şişimarin / Sursă Foto: news.ro

A fost 18 mai în lume – Un soldat rus a pledat vinovat în primul proces adresat crimelor de război efectuate în timpul conflictului din Ucraina, UE și-a dezvăluit planurile pentru oprirea utilizării gazului rusesc, Președintele Belarusului a modificat legea pedepsei cu moartea

Material realizat de Lara Popescu

Reprezentanții Rusiei au declarat că aproape 700 de luptători ucraineni s-au predat în Mariupol, informează Reuters. Informațiile oferite de guvernul rus vin după ce Statele Unite ale Americii a devenit cea mai recentă țară occidentală care și-a redeschis ambasada de la Kiev, după ce aceasta a fost închisă timp de trei luni. Oficialii ucraineni au refuzat să comenteze public soarta luptătorilor care au încercat să reziste armatei ruse la fabrica Azovstal. Purtătorul de cuvânt al armatei, Oleksandr Motuzaynik, a declarat într-o conferință de presă că „statul face eforturi maxime pentru a salva personalul nostru de serviciu.” Acesta a mai adăugat că „orice informație către public ar putea pune în pericol acest proces.”

Un soldat rus a pledat vinovat în primul proces adresat crimelor de război efectuate în timpul conflictului din Ucraina, conform BBC. Vadim Șișimarin, soldatul rus în vârstă de 21 de ani, a pledat vinovat pentru uciderea unui civil neînarmat. Acesta a recunoscut că a împușcat un bărbat de 62 de ani la câteva zile după începerea invaziei. Șișimarin se confruntă cu sentința de închisoare pe viață Procurorii susțin că Șișimarin comanda o unitate într-o divizie de tancuri atunci când convoiul său a fost atacat. El și alți patru soldați au furat o mașină, iar în timp ce se deplasau în apropiere de Chupakhivka, l-au întâlnit pe bărbatul de 62 ani, care mergea pe bicicletă. Potrivit procurorilor, Șișimarin a primit ordin să-l ucidă pe civil. Kremlinul a declarat anterior că nu a fost informat despre acest caz.

Uniunea Europeană și-a dezvăluit planurile pentru oprirea utilizării gazului rusesc, conform BBC. Comisia Europeană a oferit mai multe detalii cu privire la modul în care intenționează să pună capăt dependenței Europei de combustibilii fosili ruși. Rusia furnizează 40% din gazele naturale ale UE și 27% din petrolul importat. UE trimite țării aproximativ 400 de miliarde de euro pe an în schimb. Așadar, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, intenționează să accelereze trecerea la energia verde, dar declară că trebuie să investească și în conducte în alte țări. Propunerile actualizate nu evidențiază doar modul în care UE intenționează să negocieze criza imediată a gazelor, dar și îndeplinirea promisiunii de a renunța complet la resursele rusești până în anul 2030.

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a modificat legea pedepsei cu moartea pentru ca aceasta să fie aplicată în detrimentul opoziției, relatează Euronews. Belarus a introdus pedeapsa cu moartea pentru planificarea unui atac sau „încercarea unui act de terorism,” acuzații care vizează mulți activiști de opoziție, inclusiv liderul de drept al statului, care este exilat la momentul de față. Până acum, doar cei care ar fi fost găsiți vinovați de comiterea unui astfel de act s-ar fi putut confrunta cu plutonul de execuție. Legea ar trebui să intre în vigoare în 10 de zile. Belarus, o fostă republică sovietică aliată cu Rusia, este ultima țară din Europa care încă mai aplică pedeapsa cu moartea. În fiecare an, mai multe execuții au loc în Belarus.

Reprezentanții Palatului Regal spaniol au confirmat că fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, se va întoarce în țară în această săptămână, după aproape doi ani în de exil în Emiratele Arabe Unite, conform BBC. Regele Juan Carlos a părăsit Spania în urma unor acuzații ce i-au fost aduse în cadrul unui presupus caz de corupție. În luna martie, trei investigații împotriva fostului rege în vârstă de 84 de ani au fost abandonate, deschizând calea pentru întoarcerea sa în Spania. Acesta va sosi în statul iberic joi și se va întoarce în Emiratele Arabe Unite luni. Fostul rege intenționează să-și petreacă timpul cu familia sa în Sanxenxo, în nord-vestul Spaniei, și îl va vizita și pe fiul său, regele Felipe al VI-lea, în capitala Madrid. Vizita face parte din „dorința sa de a-și vizita familia și prietenii în mod regulat în Spania,” conform declarației Palatului.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …