Home / Politica si... / Criza / Statele Unite şi Uniunea Europeană anunţă noi sancţiuni contra Rusiei, în cea mai amplă acţiune internaţională

Statele Unite şi Uniunea Europeană anunţă noi sancţiuni contra Rusiei, în cea mai amplă acţiune internaţională

big-obama-l-a-anun-at-pe-putin-la-telefon-ca-sua-sunt-pregatite-sa-impuna-sanctiuni-suplimentare-rusiei-din-cauza-situa-iei-din-ucrainaUniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au decis marţi introducerea unor sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, care vizează sistemul bancar, energia şi sectoarele de apărare, în cea mai amplă acţiune internaţională ca urmare a implicării Moscovei în confruntările din Ucraina, informează Reuters.

Măsurile adoptate marchează începutul unei noi etape în cea mai mare confruntare dintre Occident şi Rusia de la sfarşitul Războiului Rece, care s-a înrăutăţit dramatic după doborarea avionului malaezian ce zbura deasupra teritoriului deţinut de rebelii pro-ruşi.” În cazul în care continuă pe această cale, costurile pentru Rusia vor continua să crească”, a declarat preşedintele Barack Obama. “Acţiunile Rusiei în Ucraina şi sancţiunile pe care deja le-am adoptat au slăbit şi mai mult economia ţării.”

După ce Europa s-a ferit de adoptarea unor sacţiuni sectoriale mai largi din cauza dependenţei de rezervele energetice ale Rusiei, toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au fost acum de acord cu înăsprirea restricţilor în domenii precum comerţul de echipamente pentru sectorul de petrol şi de apărare, iar în sectorul bancar, băncile de stat ale Rusiei nu mai pot efectua strangeri de fonduri de pe pieţele de capital europene. Cancelarul german Angela Merkel, care a fost reticentă la început în a-şi intensifica sancţiunile datorită legăturilor economice dintre cele două ţări, a declarat că aceste măsuri erau “inevitabile“. Washingtonul a trebuit să convingă statele europene să ia măsuri împotriva Rusiei deoarece majoritatea lor au de zece ori mai multe schimburi comerciale cu aceasta decat cu Statele Unite, iar decizia trebuia luată în mod unanim.

În Ucraina luptele continuă, zeci de civili, militari şi rebeli au fost ucişi în ultimele 24 de ore după ce trupele guvernamentale au declanşat o ofensivă cu scopul de a recupera teritoriile ocupate de separatişti. Centrul Donetskului a fost ţinta atacurilor, un oraş care înainte de război avea peste un milion de locuitori, şi-au părăsit casele de teamă că vor fi prinşi pe campul de luptă dintre trupele ucrainene şi rebelii ruşi. Armata a forţat unităţile rebele să se retragă către fortăreţele din Donetsk şi Luhansk şi au încercat să-i încercuiască în mai multe locuri. S-a reuşit recuperarea mai multor sate, foarte aproape de locul prăbuşirii avionului MH17.

Mărturiile puţinilor oameni care au mai rămas în zona de conflict povestesc despre oamenii care au fost ucişi, despre prietenii şi vecinii lor: „Omoară oameni, oameni obişnuiţi”, a spus o femeie în varstă de 60 de ani. O altă femeie a declarat că nu mai poate trăi în acest „culoar al morţii”: „Eu plec! Nu ştiu unde!” Oficialii municipali au spus că 17 persoane, inclusiv copii, au fost ucişi în luptă luni seara în oraşul Horlivka, deţinut de rebeli. În Luhansk s-au înregistrat cinci decedaţi, după ce o bombă a lovit un azil de bătrani.

Deşi Rusia riscă să fie izolată internaţional, un rebel a declarat pentru Reuters că s-au primit noi echipamente militare din parte Kremlinului, însă informaţia nu este confirmată. Ucraina condamnă Rusia că a atacat un punct al frontierei ucrainene pentru a ajuta militanţii pro-Moscova. Kremlinul a acuzat, de asemenea, Ucraina că a depăşit graniţa.

În urma acestor acuzaţii, liderii Statelor Unite şi ale marilor puteri europene au fost de acord într-o teleconferinţă să impună sancţiuni în sectorul bancar, tehnologic şi al armamentului. Pentru a nu fi afectată şi economia europeană, noile sancţiuni nu vor cuprinde şi contractele deja existente, astfel că Franţa va putea livra un portavion deja cumpărat de ruşi.

Rusia este cea mai mare exportatoare de gaz natural din lume şi a doua cea mai mare exportatoare de petrol, aşa că unele ţări europene vor resimţi efectul limitării schimburilor cu Rusia. Mai multe companii s-au plans că afacerile lor vor fi compromise. “Aceste sancţiuni sunt mai grele decat tot ce am făcut pană acum”, a declarat un analist britanic. “Acestea vor durea un pic, dar vor asigura securitatea pe viitor a Europei. Este o chestiune de credibilitate a Vestului.”

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *