Liderii țărilor NATO s-au reunit miercuri pentru cel mai important summit de la sfârșitul Războiului Rece pe fondul crizei din Ucraina. “Rusia atacă Ucraina”, este declarația secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, cu puțin timp înainte de începerea discuțiilor, relatează BBC.
Șefii de stat și de guvern din blocul nord-atlantic s-au întâlnit în Țara Galilor pentru a discuta timp de două zile despre situația din estul Ucrainei dar și din Afganistan, după ce misiunea militară a NATO se va încheia la sfârșitul acestui an, precum și despre ISIS, organizația teroristă care amenință flancul sudic al Alianței. Liderii celei mai puternice alianțe militare trebuie să dea asigurări că cei aproape un miliard de oameni care trăiesc în țările membre vor fi protejați.
Înainte de începerea summit-ului, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, s-a întâlnit cu omologul său american, Barack Obama și cu liderii din Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, pe care i-a informat despre discuțiile sale cu Vladimir Putin. Liderul ucrainean și-a exprimat dorința ca țara sa să adere la NATO pentru a fi protejată de Rusia, iar această cerere ar putea deschide o ruptură în cadrul NATO.
Secretarul general al NATO a declarat că summit-ul are loc într-un context când “mediul de securitate s-a schimbat dramatic” acum când “Rusia atacă Ucraina”. Gazda summit-ului, prim-ministrul britanic David Cameron a declarat că sancțiunile contra Moscovei au fost “modul corect de a spune rușilor că ceea ce fac ei este inacceptabil.”
Rusia a fost acuzată că a încălcat Actul Fondator, document care trebuia să asigure ordinea de după Războiul Rece. Semnat la Paris în 1997 de către liderii NATO și președintele Boris Elțîn, pactul conținea o cerință explicită de a respecta suveranitaea, independeța și integritatea teritorială a tuturor statelor din fosta Uniune Sovietică. “Rusia a încălcat acorduri fundamentale pe baza cărora am construit pacea și securitatea în Europa pentru două decenii”, a declarat un oficial NATO care a preferat să-și păstreze anonimatul.
Este de așteptat ca în urma discuțiilor să se aprobe un plan prin care mii de militari să poată fi mobilizați în termen de 48 de ore dacă va fi necesar. Franța, care s-a confruntat cu presiuni din partea Washington-ului de a opri vânzarea către Rusia a unor nave de război, a anunțat sâmbătă că a anulat furnizarea acestora. NATO a suspendat deja orice cooperare cu Moscova în urma anexării Crimeii.