Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
În Raportul Mileniului, fostul secretar-general al ONU, Kofi Annan, şi-a exprimat grijile în privinţa intervenţiei umanitare, atunci când un actor extern intervine pe teritoriul unui alt stat fără permisiunea acestuia cu scopul de a preveni atrocităţi precum un genocid. În privinţa acestei practici, Annan era îngrijorat de faptul că ,,mişcările secesioniste vor provoca în mod deliberat guvernele să comită încălcări grave ale drepturilor omului astfel încât să fie realizată o intervenţie umanitară care să le sprijine cauza.” Un exemplu paradigmatic este intervenţia NATO în Kosovo din 1998 dar se poate argumenta că şi criza actuală din Ucraina prezintă această caracteristică.
Această problemă specifică intervenţiilor a fost descrisă de Alan Kuperman ca fiind un hazard moral. Conceptul este la origini unul de natură economică şi se referă la fenomenul în care protecţia împotriva riscurilor adesea încurajează comportamentul riscant şi periculos prin asumarea unor riscuri mai mari. În contextul relaţiilor internaţionale, aşteptarea unei intervenţii determină grupările separatiste să utilizeze violenta cu scopul de a provoca represalii şi a atrage sprijin internaţional pentru cauza lor. Aceste represalii au victime colaterale şi sunt adesea descrise ca potenţiale genociduri ce ar necesita o intervenţie umanitară pentru a putea fi prevenite.
Kuperman prezintă cazul Kosovo din 1998, în care aşteptarea unei intervenţii a determinat Armata Liberării Kosovo-ului să atace secţii de poliţie sau alte autorităţi. Aceste atacuri au atras o campanie de retribuţie a autorităţilor Iugoslave care a rezultat în 1500-2000 de combatanţi şi civili morţi. În final, aşteptările grupării separatiste au fost îndeplinite prin intervenţia NATO realizată fără acordul Consililui de Securitate dar în ansamblu considerată legitimă de comunitatea internaţională.
Deşi cazul Kosovo a avut rezultatul aşteptat de mişcarea secesionistă, cel mai adesea realitatea tinde să fie mai tragică deoarece speranţa divereselor grupări la o intervenţie în sprijinul cauzei lor adesea nu este îndeplinită. Astfel, violenta instrumentală scopului lor devine o vulnerabilitate ce justifică acţiunile retributive ale autorităţilor.
Pentru a reduce sau preveni hazardul moral al intervenţiilor umanitare, Kuperman propune patru măsuri. Astfel, intervenţia trebuie realizată doar dacă răspunsul autorităţilor guvernamentale este în mod grosolan disproporţionat cu acţiunile rebelilor sau grupărilor separatiste. De asemenea, comunitatea internaţională trebuie să convingă statele care întâmpina aceste probleme să acorde mai multe resurse rezolvării problemelor legitime ale grupărilor non-violente înainte ca situaţia să escaladeze. Scopul intervenţiei trebuie limitat la protejarea drepturilor omului şi nu trebuie să se implice în politica statului. Iar în final, intervenţia trebuie realizată în aşa maniera încât să minimeze beneficiile obţinute de gruparea separatistă.
Criza actuală din Ucraina înţeleasă ca un război civil între mişcările separatiste pro-ruse din estul Ucrainei şi guvernul legitim al Ucrainei care se orientează spre integrarea în Uniunea Europeană, prezintă caracteristici ale unui hazard moral. Acţiunile grupării secesioniste au condus la conflicte cu forţele guvernamentale dar nu au escaladat până în punctul în care să fie considerate grosolan disprotionate şi să conducă la încălcări grave ale drepturilor omului din partea autorităţilor. Doarece acest aspect nu a fost îndeplinit, o intervenţie umanitară realizată în plan deschis nu a fost posibilă în lipsa unui temei legitim care să o justifice indiferent de încercările Rusiei de a descrie acţiunile guvernului drept încălcări ale drepturilor omului.
