Material realizat de Marilena Veronica Ene și Adrian Călugăru
Explozia unei mașini capcană în condiții neelucidate și imaginile cu primele trupe care părăsesc bazele ruse din Siria au reprezentat cele mai urmărite evenimente ale zilei de 15 martie. Între timp, a avut loc un eveniment istoric – alegerea primului președinte civil, în mod democrat, după mai bine de jumătate de secol, iar Camera Reperezentanților a votat în unanimitate o rezoluție prin care declară actele de violență și distrugere ale Statului Islamic în Orientul Mijlociu drept ”genocid” împotriva minorităților creștine și de alte religii din regiune. În sfârșit, în unele locuri de pe Glob, evaziunea fiscală sau furturile ating dimensiuni impresionante, după ce hackerii au reușit să sustragă 81 de milioane $ din conturile băncii centrale din Bangladesh, iar compania de stat petrolieră din Nigeria nu poate justifica lipsa a 16 miliarde $ care trebuia plătite statului din încasările din vânzarea țițeiului. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.
TITLURILE ZILEI
1. Televiziunea națională din Rusia a dat publicității imagini în care militarii ruși stabiliți în baza militară aeriană din Siria își încărcau echipamentul pentru a se retrage la doar o zi după ce Vladimir Putin a ordonat personalului militar rusesc să înceapă retragerea, conform Reuters. Imaginile au fost transmise de postul de televiziune Rossyia 24 și au arătat cum personalul militar al trupelor din Siria, staționate în baza militară aeriană Hmeymim din provincia Latakia,încarcă echipament pe aeronava de mare tonaj Ilyushin II-76. Putin a anunțat luni că o mare parte a trupelor ruse din Siria se vor retrage, dând ordin diplomaților să accelereze procesul de stabilire a păcii prin discuții mediate de ONU, ce ar putea încheia răboiul civil ce se petrece de cinci anin în Siria.
2. Parlamentul din Myanmar alege primul președinte civil după 53 de ani de dictatură militară, partidul lui Aung San Suu Kyi folosindu-se de majoritatea parlamentară pentru a-l numi ca șef de stat pe mână ei dreaptă, Htin Kyaw, informează The Guardian. Htin Kyaw are 69 de ani și a fost nominalizat the Liga Națională pentru Democrație pentru funcția de președinte câștigând cu o majoritate de 360 de voturi din 652. Alegerea acestuia ca președinte este un moment istoric pentru Myanmar care a avut un regim autoritar militar de încă din 1962, atunci când armata a preluat puterea printr-o lovitura de stat.
3. Violențele se extind și în partea de sud-est a Turciei după atacul de la Ankara care s-a soldat cu 37 de morți, alți patru oameni fiind uciși în confruntarea dintre forțele de securitate și militanții kurzi, informează Reuters. Reprezentanții Partidului Muncitoresc Kurdistan au blocat străzile și au oprit circulația în cartierul Kaynartepe, din orașul Diyarbakir, ciocnindu-se cu forțele de ordine pe timpul nopții. Atacul de la Ankara nu a fost încă asumat de nimeni însă oficialii turci susțin că explozia a fost provocată de doi militanți, un bărbat și o femeie, ambii membri ai Partidul Muncitoresc Kurdistan aflat în afara legii. Conform declarațiilor poliției din Diyarbakir, un polițist și 3 manifestanți au murit în urma violențelor.
4. Poliția din Berlin a început investigarea incidentului din districtul Charlottenburg sub acuzația de omucidere, unde o mașină a explodat în mijlocul traficului, șoferul murind pe loc, conform BBC. Explozia a avut loc în timp ce mașina se deplasa prin districtul vestic Charlottenburg către centru orașului, vehicolul sărind în aer, conform polițiștilor. Victima a fost identificată ca fiind un bărbat de 43 de ani, imigrant de origine. Oficialii au declarat că incidentul are legătură cu crima organizată și nu există dovezi că ar putea exista o conexiune cu vreo grupare teroristă. Chiar și așa, purtătorul de cuvânt al poliției din Berlin, a declarat că nu sunt siguri dacă victima a fost adevărata țintă a exploziei.
5. Forțele Democrate Siriene au obținut o serii de victorii împotriva ISIS recâștigând controlul unor sate aflându-se acum la doar 20 de mile de Raqqa, capitala de facto a Statului Islamic, conform The Independent. Cu ajutorul raidurilor aeriene, soldații au avansat de la al-Shaddadin până la Saluk, în apropierea graniței cu Turcia, Statul Islamic pierzând astfel un teritoriu de 4000 de mile. Rizgar Serekani, liderul Forțelor Democrate Siriene, a declarat: „Încercăm să creem o barieră între zona controlată de noi și Raqqa, pentru a stopa avansarea ISIS și a-i înlătura din regiune în cele din urmă”.
6. Hackeri afiliați rețelei activiste colective Anonymus au promis că vor relansa o serie de operațiuni cibernetice împotriva candidatului republican la președinția SUA, Donald Trump, începând cu 1 aprilie, scrie Business Insider. Aceștia amenință că vor ”demonta campania” lui Trump cu ajutorul unor atacuri de tip ”distributed denial of service” (DDoS) care au ca scop inactivarea site-urilor de campanie ale republicanului. Grupul Anonymus i-a declarat război în mod oficial lui Donald Trump, în decembrie 2015, în urma unui discurs al acestuia în care se referea la faptul că musulmanilor ar trebui să li se interzică accesul în SUA. La acea vreme, o serie de website-uri de campanie ale republicanului au fost atacate, însă fără un impact major.
7. Camera Reprezentanților a aprobat, în unanimitate, cu 393-0, o rezoluție prin care atrocitățile comise de Statul Islamic împotriva creștinilor și altor grupări religioase și etnice din Orientul Mijlociu reprezintă un act de ”genocid”, informează Washington Times. Votul din camera inferioară a Congresului american transmite un semnal clar Secretarului de Stat John Kerry, care a deliberat în ultimele luni asupra declarării drept ”genocid” a actelor comise de militanții Statului Islamic. Potrivit unui termen-limită prevăzut de Congres, Departamentul de Stat american trebuie să hotărască până joi dacă va clasifica crimele comise și actele de distrugere ale Statului Islamic în acord cu definiția adoptată de Camera Reprezentanților.
8. Criminalul norvegian Anders Behring Breivik, condamnat pentru masacrul în care a ucis 77 de persoane, în 2011, a executat salutul nazist de îndată ce i-au fost înlăturate cătușele, la primul termen al unui proces pe care l-a intentat statului pentru tratament inuman cauzat de regimul de izolare totală care i-a fost impus, informează Reuters. Militantul de extremă dreaptă a apărut în public pentru prima dată de la procesul în urma căruia a fost condamnat, în 2012. În tot acest timp, Breivik a avut un singur vizitator, pe mama sa, care a fost primită în închisoare și care i-a oferit o îmbrățișare cu puțin timp înainte de a muri de cancer, în 2013. Față de ultima înfățișare la procesul în urma căruia a fost condamnat, acesta a apărut fără barba pe care o purta atunci și ras complet în cap. Potrivit sursei citate, Breivik va clama că izolarea totală la care este supus în penitenciarul din Skien încalcă o interdicție asupra ”tratamentului inuman și degradant” din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, de asemenea, îi împiedică dreptul de a avea o familie.
9. Maica Tereza, călugărița catolică devenită cunoscută lumii întregi pentru campaniile sale de misionarism și caritate, urmează a fi canonizată pe 4 septembrie, potrivit unui anunț al Papei Francisc, scrie BBC. Născută într-o familie de albanezi, în Macedonia de astăzi, pe vremea Imperiului Otoman, Maica Tereza a fondat organizația Misionarii Carității Maicăi Tereza, care operează în peste 100 de țări. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979 și a încetat din viață la 87 de ani, în 1997, fiind beatificată 6 ani mai târziu.
10. Guvernatorul băncii centrale din Bangladesh, Aitur Rahman, a demisionat marți după ce hackeri neidentificați ar fi reușit să sustragă 81 de milioane$ din bani guvernamentali dintr-un cont american, iar acesta a întârziat să informeze ministrul de finanțe și alte autorități cu privire la cyber-jaful comis, relatează Al Jazeera. Potrivit unei anchete preliminare, se pare că hackerii au accesat sistemul computerizat al Băncii Centrale a Bangladeshului și au furat informații cheie pentru a realiza furtul electronic. Banca Rezervei Federale din SUA a transferat 81 de milioane $ din contul bancar din Bangladesh în câteva conturi ale unor bărbați din Filipine, pe 4 februarie, într-o tranzacție care a părut realizată în urma unui ordin legitim. Transferul altor 20 de milioane $ către o bancă din Sri Lanka a fost sistat după ce o bancă intermediară a devenit suspicioasă cu privire la o greșeală de tipar în ordinul bancar și a cerut clarificări băncii din Bangladesh, au declarat surse oficiale.
”SUB RADAR”
- Compania de stat petrolieră din Nigeria este acuzată de evaziunea a 16 miliarde $ care trebuia plătiți guvernului, ca taxă din încasările obținute în urma vânzărilor țițeiului, susțin surse oficiale potrivit BBC. Corporația Națională Nigeriană de Petrol (NNPC) nu a oferit nicio explicație pentru lipsa fondurilor, în 2014, a precizat auditorul general parlamentarilor nigerieni. În Nigeria, veniturile din vânzarea petrolului reprezintă două treimi din fondurile guvernamentale. Până acum, NNPC nu a comentat acuzațiile care i se aduc, însă gigantul petrolier este implicat în numeroase scandaluri de corupție și delapidări în ultimii ani. Anul trecut, guvernul a anunțat că NNPC urmează a fi restructurată și împărțită în 7 noi companii de stat, cu scopul de a eradica corupția instaurată în cadrul companiei.
- Autoarea Rachel Shabi publică un material de opinie pe site-ul Al Jazeera în care analizează ipocrizia mesagerilor politicilor anti-imigrare și oferă câteva argumente pentru care în aceste vremuri, în loc de a fi ajutați, refugiații sunt instrumentalizați sub forma unei arme folosită ca monedă de negociere între puterile interesate din regiune. De la Rusia și puterile occidentale, până la controversatul regim sirian sau cele din regiune care sunt afectate mai mult sau mai puțin de conflictul din Siria și efectele sale, este descris jocul actorilor implicați în această scenă din care se pare că singurii care au de pierdut sunt însăși refugiații.
- Omar al-Shishani, unul dintre șefii militari ai Statului Islamic, cunoscut de asemenea sub numele de “Omar Cecenul” și care a fost rănit într-un bombardament american saptamana trecută în Siria, a murit, potrivit CNN, citand doi oficiali americani neidentificați. Shishani, descris de Pentagon ca “ministru de razboi” al gruparii jihadiste, a fost vizat în apropierea orașului Al-Shadadi din Siria, a declarat un oficial american pentru Reuters saptămâna trecută. Shishani a fost grav rănit. dar nu ucis, și a fost transportat la baza de operațiuni a Statului Islamic din Raqqa pentru tratament, a anunțat săptămâna trecută Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.