Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 13 aprilie
Două avioane rusești au survolat un distrugător american aflat în Marea Baltică, folosind manevre ”provocatoare și periculoase”, potrvit comandantului navei americane, care a descris manevrele drept ”un atac simulat”. Foto: US Navy

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 13 aprilie

Material realizat de Adrian Călugăru și Marilena Veronica Ene

TITLURILE ZILEI

1. Eșecurile la nivel global de a contracara depresia și anxietatea costă la nivel mondial circa 1 trilion$ în fiecare prin scăderea productivității, cauzând totodată ”un volum imens de suferință umană”, se arată într-un studiu condus de Organizația Mondială a Sănătății, în care comunitatea internațională este îndemnată să facă din sănătatea minată o prioritate în loc de a o ignora în continuare, scrie The Guardian. Potrivit analizei OMS, s-a descoperit că, fără urmarea unui tratament progresiv, un volum impresionant de 12 miliarde de zile – aproximativ 50 de milioane de ani de muncă – ar fi pierduți din cauza afecțiunilor depresive și anxietății în fiecare an, începând de acum și până în 2030, costul anual al pierderilor din punct de vedere economic fiind estimat la 925 miliarde $. Cu toate acestea, costul estimat pentru creșterea consilierii psihologice și medicației antidepresive în următorii 15 ani este estimat la doar 147 miliarde$.

2. Două avioane rusești au zburat de câteva ori în apropierea unui distrugător american din Marea Baltică conform declarațiilor oficialilor americani, informează BBC. Avioanele de război de tip Sukhoi SU-24 zburau deasupra apelor internațioanale din Marea Baltică, nu dețineau armament vizibil, iar nava-distrugător nu a fost nevoidă să  întreprindă vreo acțiune împotriva acestora. Comandatul navei americane a declarat că acțiunea avioanelor rusește a părut ”un atac simulat”, caracterizând trecerea acestora pe lângă navă drept ”periculoasă și potențial provocatoare”.

3. Sirienii au votat pentru alegerile parlamentare în regiunile asupra cărora guvernul are control, într-un proces de manifestare a susținerii lui Bashar al-Assad în timp ce oponenții acestuia și occidentalii au denunțat alegerile, declarându-le ilegitime, conform Reuters. Alegerile au avut loc independent de procesul de pace pe care ONU încearcă să îl implementeze pentru a opri războiul civil ce durează de cinci ani. Discuțiile de pace urmează să aibă loc la Geneva.

4. Poliția din Malaga, regiune din sudul Spaniei, a arestat un cetățean francez care este suspectat că ar fi unul dintre furnizorii armelor ce au fost utilizate în cadrul atacului dintr-un supermarket evreiesc în Paris, în ianuarie 2015 atunci când patru persoane au murit, conform The Guardian. Autoritățile franceze au eliberat un mandat internațional pentru arestarea lui Antoine Denive acesta fiind acuzat de trafic de arme, oferindu-i arme lui Amedy Coulibaly, atacatorul din supermarketul Kasher care a ucis și a luat drept ostateci câteva persoane.

5. Fostul președinte al Argentinei, Cristina Fernandez a acuzat guvernul de persecutare politică după ce a mărturisit în cadrul unui tribunal despre neregulile ce au avut loc la banca centrală pe perioada mandatului său, informează Reuters. Fernandez s-a adresat sutelor de susținători adunați la ieșirea din tribunal care scandau „Dacă vă atingeți de Cristina, vom provoca haos!”.

6. Partidul de guvernământ din Coreea de sud a pierdut majoritatea din parlament după un scrutin organizat în scopul întăririi poziției pe care o deținea, se arată în sondajele de opinie la ieșirea de la urne, potrivit BBC. După ce anterior deținea doar o majoritate fragilă în Parlament, partidul Saenuri și-a menținut avansul față de celelalte formațiuni, însă a eșuat în obținerea unei majorități în legislativul de 300 de membri sud-corean. Astfel, politica președintelui Park Geun-hye ar putea suferi sincope după ce aceasta a sperat ca scrutinul să o ajute să întărească poziția partidului de guvernământ pentru a putea implementa mai ușor reforme economice și în domeniul muncii în cele 20 de luni rămase din mandatul său.

7. Birourile firmei de avocatură Mossack Fonseca au fost percheziționate de poliție, în contextul în care anchetatorii scandalului ”Panama Papers” se întâlnesc la Paris pentru a lansa o investigație fără precedent cu privire la evaziunea taxelor la nivel global, informează The Guardian. Procurorul general din Panama a emis ordinul de percheziție pentru compania de avocatură pentru a ”stabili în ce măsură firma a fost implicată în activități ilicite”. Scurgerea de informații de la firma de avocatură din Panama a avut loc cu doar câteva zile înaintea unei întâlniri la nivel de înalți oficiali din țări preocupate pentru a contracara evaziunea fiscală efectuată cu ajutorul paradisurilor fiscale.

ue legislatie corpuri iluminat8. Uniunea Europeană a decis să reducă marja care să le permită producătorilor articolelor de uz casnic să promoveze afirmații care ar putea induce în eroare cu privire la performanțele energetice, însă activiștii pentru protecția mediului au reacționat deoarece produsele de iluminat au fost excluse din aceste prevederi, relatează The Guardian. Astfel, companiile nu vor mai putea să testeze frigiderele, televizoarele și mașinile de spălat folosind o marjă de 10% de eroare privind consumul promovat și cel actual de energie, potrivit unui amendament la pachetul de legi ecologice aprobate de experții de la Bruxelles. Cu toate acestea, sectorul de corpuri de iluminat a fost lăsat în afara prevederilor deocamdată din cauza temerilor că o schimbare de reguli ar putea bulversa întreaga industrie. Potrivit criticilor, însă, industria corpurilor de ilumniat promovează informații exagerate cu până la 25% din consumul de energie previzionat, în condițiile în care unele sondaje citate de The Guardian indică faptul că 20% din corpurile de iluminat consumă mai multă energie decât pretind că o fac.

9. Autoritățile din Arabia Saudită au retras forței de ordine religioasă puterea de a aresta persoane, îndemnând oficialii acesteia să se comporte ”amabil și delicat” în aplicarea regulilor Islamului, informează Al Jazeera. Potrivit unor reofmre aprobate de guvernul saudit, ofițerii religioși nu vor mai avea dreptul să dețină persoane și vor trebui în schimb să raporteze persoanele care încalcă regulile religioase poliției sau ofițerilor anti-drog, informează Agenția de Presă Saudită. Până acum, ofițerii forțelor Haia, cunoscută și drept ”Mutawaa”, aveau dreptul să rețină persoane care nu respectau regulile stricte ale islamului, precum consumul de alcool, închiderea magazinelor în timpul orelor de rugăciune sau, în cazul femeilor, dacă acestea nu își acopereau întreg corpul atunci când se aflau în public.

iordania fratia musulmana sediu inchis10. Serviciile de securitate din Iordania au închis sediul Frăției Musulmane din capitala Amman, principala forță de opoziție din acest stat, potrivit unei surse din interiorul forțelor de securitate, respectiv a unui avocat al grupării, informează Al Jazeera. Avocatul Abdelkader al-Khatib a declarat pentru Agenția France Presse că oficialii iordanieni au percheziționat sediul Frăției Musulmane și l-au evacuat înainte de a-l sigila cu ceară. Potrivit unei surse din interiorul serviciilor de securitate, închiderea sediului ”a reprezentat un ordin al guvernatorului capitalei deoarece Frăția Musulmană nu a obținut avea autorizație legală” pentru activitățile sale. Autoritățile din Iordania consideră Frăția Musulmană o organizație ilegală deoarece aceasta a eșuat în a se înregistra în acord cu noua lege a partidelor politice din Iordania, emisă în 2014.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …