Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Material realizat de Delia Afilipoaie
De la preluarea mandatului de președinte pe 20 ianuarie 2025, Donald Trump și-a exprimat multiple revendicări internaționale: de la transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american și dorința de a prelua controlul asupra Canalului Panama, până la prezentarea Fâșiei Gaza drept viitoarea “Rivieră a Orientului Mijlociu”. Mai mult decât atât, Donald Trump se declară încrezător că Statele Unite ale Americii vor obține controlul asupra Groenlandei.
Trump și-a exprimat interesul asupra vastul teritoriu arctic încă din timpul primului său mandat. Dar de unde acest interes pentru achiziționarea teritoriului autonom danez, care timp de decenii a fost considerat un „pol al păcii” și nu s-a aflat pe ordinea de zi în discursului politic internațional?
Transformarea Arcticului în urma a încălzirii globale: resurse neexploatate și rute comerciale mai scurte
Pe măsură ce efectele încălzirii globale devin tot mai intense, importanța geostrategică a Arcticii crește. În această regiune, schimbările climatice se manifestă de până la patru ori mai rapid decât în orice altă parte a lumii. Deși încălzirea Arcticului generează riscuri majore pentru securitatea climatică, precum fenomene meteorologice extreme, pierderea biodiversității și topirea permafrostului, acest lucru intensifică totodată și competiția pentru resursele sale vaste, încă neexploatate. Arctica deține 13% din rezervele mondiale nedescoperite de petrol și 30% din cele de gaz, fiind totodată bogată în pește, minerale naturale și elemente rare esențiale pentru tehnologiile moderne.
Mai mult, încălzirea apelor din regiune poate oferi rute comerciale mai scurte, ceea ce ar putea genera profituri de miliarde de dolari. Cercetătorii estimează că, în urma topirii permafrostului, până în 2035, anumite părți ale Arcticii vor fi lipsite de gheață în lunile de vară, deschizând oportunități pentru navigația comercială și reducând semnificativ timpul de tranzit între continentul Americii de Nord, Europa și Asia. Unele studii sugerează că rutele arctice ar putea fi cu 30% până la 50% mai scurte decât rutele prin Canalul Suez și Canalul Panama, scurtând timpul de tranzit cu până la 20 de zile. Pe lângă transportul maritim comercial, noile rute ar putea încuraja și deschiderea către noi oportunități turistice.
Implicații internaționale
Ionela Ciolan scria în 2022 că bătăliile din Cercul Polar se vor desfășura în cinci domenii: competiția pentru resurse naturale, rivalitatea pentru supremație, lupta pentru controlul rutelor comerciale, cursa pentru oportunități turistice și eforturile de protejare a mediului din nordul circumpolar. Tot ea menționa că Arctica ar putea deveni unul dintre principalele terenuri de testare pentru trezirea geopolitică a Uniunii Europene. Trei ani mai târziu, acest moment pare să fi sosit, punând la încercare capacitatea UE de a menține pacea, sustenabilitatea și securitatea în Arctica printr-o utilizare abilă a diplomației, descurajării, dialogului și apărării. În acest scenariu, Scandinavia se va afla în prima linie a competiției dintre marile puteri, pe fondul confruntării tot mai intense dintre Occident și Rusia.
În ultimele decenii, Kremlinul și-a revitalizat Flota de Nord prin construirea a noi baze militare în regiunea arctică, dotate cu facilități navale, radare, terenuri de testare, aerodromuri și depozite de rachete, cu scopul de a „scoate NATO din Arctica”. În paralel, China s-a autodeclarat „stat aproape arctic” în 2018 și, în colaborare cu Rusia, urmărește crearea unui coridor de transport global de-a lungul Rutei Mării Nordului, care ar putea reduce cu 40% durata transportului maritim față de rutele tradiționale prin Canalul Suez.
Concluzii
Schimbările climatice nu doar transformă peisajul Arctic, ci și acționează ca un factor multiplicator al tensiunilor internaționale. Nicăieri în lume impactul insecurității climatice asupra echilibrului geopolitic nu este mai evident decât în Arctica europeană, unde interesele strategice și economice se intersectează într-un mod tot mai conflictual. În acest context, competiția pentru controlul căilor navigabile și al resurselor naturale din Arctica devine tot mai acerbă, amplificând riscul unor conflicte geopolitice. În paralel, statele interesate accelerează dezvoltarea infrastructurii necesare pentru sprijinirea și reglementarea navigației, ceea ce contribuie la intensificarea rivalităților din regiune. Aceste evenimente, combinate cu ambițiile economice și militare ale altor actori globali, conturează o nouă eră de competiție strategică în Cercul Arctic, unde viitorul securității și al stabilității rămâne incert.
