Home / GeopoliticALL / Europa / Fostul cancelar german Gherhard Schröder a fost monitorizat de NSA

Fostul cancelar german Gherhard Schröder a fost monitorizat de NSA

97370-004-5034AFFEFostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, a fost pus sub supraveghere de către Agenția de Securitate Națională (NSA) din SUA, care i-ar fi monitorizat telefonul mobil al începând cu anul 2002, ca urmare a opoziţiei pe care a adoptat-o în privinţa invadării Irakului, relatează Süddeutsche Zeitung și postul de televiziune NDR, citate de The Guardian.

Totuși, se pare că Schröder nu este singurul politician german căruia i s-au interceptat convorbirile. În octombrie anul trecut, cancelarul Angela Merkel a acuzat NSA de monitorizarea mobilului acesteia. Sursa acestei informații este documentul făcut public de către Edward Snowden, informatorul de la NSA. Documentul însă ține evidența numai asupra Angelei Merkel, nu și a lui Gerhard Schröder.

Cu toate acestea, Süddeutsche Zeitung și NDR susțin că au confirmarea membrilor NSA cum că autorizarea supravegherii nu ține de individ, ci de funcția politică – ocupată de Schröder în 2002. Totuși, predecesorul lui Merkel a avut o atitudine ambivalentă faţă de aparatele electronice. În 2005, fostul cancelar a declarat într-un interviu că el nu avea niciun telefon mobil, și a adăugat că dacă cineva vroia să ia legătura cu el, trebuia să îi sune pe asistenții lui.

Caitlin Hayden, purtătoarea de cuvânt a consiliului de securitate națională al administraţiei Obama, a refuzat să comenteze asupra declarațiilor, dar a evidențiat că președintele Statelor Unite a anunțat într-un discurs că vor avea loc o serie de reforme ale activității de supraveghere în care vor lua în considerare cerințele lor de securitate și aliații lor. Marți seară, ambasadorul SUA din Berlin, John B. Emerson, a ținut un discurs în fața Asociației Comercianților și Industriașilor din Berlin, asigurându-și audiența cu faptul că îngrijorările lor ,,sunt luate în serios la cel mai înalt nivel politic” și că ascultarea telefonului ,,nu a avut de-a face cu prevenirea terorismului”.

Despre Marina Cristescu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *