Home / Politica si... / Conflict / Retragerea SUA din medierea procesului de pace din Orientul Mijlociu, iminentă după cooptarea Hamas în guvernul palestinian

Retragerea SUA din medierea procesului de pace din Orientul Mijlociu, iminentă după cooptarea Hamas în guvernul palestinian

Palestinians Hamas FatahStatele Unite ar trebui să se gândească din nou la ideea de a asista palestinienii dacă gruparea islamistă Hamas și Organizația Liberală Palestiniană (PLO) vor forma un guvern, conform spuselor unui funcționar civil al administrației de la Washington, sub protecţia anonimatului, potrivit Reuters.

Gruparea Hamas, care guvernează în prezent Fâşia Gaza, care este considerată de SUA drept organizație teroristă, și Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (PLO), a președintelui Mahmoud Abbas, au anunțat un acord pentru formarea unei coaliţii de guvernare, complicând astfel negocierile de pace ale cu Israel, mediate de SUA.

,,Orice guvern palestinian trebuie să fie de acord neapărat cu nonviolența, cu recunoașterea statului israelian și cu acceptarea acordurilor și obligațiilor între cele două partide,” a spus oficialul american, enumerând condițiile pe care le-a respins Hamas de mult timp. Această mișcare, după multe încercări eșuate de împăcare timp de 7 ani de conflict, preconizează un guvern unit în următoarele 5 săptămâni și alegeri electorale naționale 6 luni mai târziu.

Totuși, ajutorul Statelor Unite acordat unui guvern unit care o include și pe Hamas ar însemna sprijinirea unei grupări teroriste. SUA și Israel nu au fost deloc mulţumite la aflarea veştii privind acordul, iar autorităţile de la Tel Aviv au hotărât anularea unei sesiuni de discuții cu palestinienii, punând sub semnul întrebării continuarea discuţiilor privind un acord de pace cu palestinienii.

Când a fost întrebat dacă încercările de împăcare ar putea atrage sancțiuni din partea Statelor Unite, secretarul adjunct PLO, Yasser Abed Rado, a declarat că este prea devreme să se sancționeze un guvern care este în curs de formare.   ,,Americanii nu trebuie să se îngrijoreze din această cauză. Ceea ce s-a întâmplat în Fâșia Gaza acum două zile este doar  primul pas pe care noi îl primim cu brațele deschise și pe care îl consolidăm. Însă acest pas nu trebuie să îl exagerăm, cum că s-a ajuns la un acord de împăcare. Trebuie să supraveghem atitudinea lui Hamas mereu cu privire la formarea guvernului în următoarele zile și săptămâni și alte lucruri,” a spus el.

Hamas, care a câștigat alegerile electorale palestiniene din 2006, a pus stăpânire pe Fâșia Gaza încă din 2007. Totodată, problemele ridicate privind suveranitatea teritoriului, compoziția unui guvern de coaliţie și viitorul forțelor de securitate ale Hamas sunt câteva obstacole importante care stau în calea formării noii conduceri unite palestiniene.

Despre Marina Cristescu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *