Începând cu 17 martie, în cadrul festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania se vor difuza peste 50 de filme, împărţite în 5 secțiuni principale.
Documentarele celei de-a 7-a ediţii a One World Romania au fost aşezate în categorii tematice, fiecare dintre acestea subliniind câte o problemă a drepturilor omului mai mult sau mai puţin discutată în spaţiul public autohton: „După 25 de ani”, „Rebeli pentru cauză”, „Statul strâmb”, „Clinica mass-media”, „Și dragostea este un drept al omului”.
Secțiunea „După 25 de ani” cuprinde 6 documentare recente cu tema perioadei comuniste, un sfert de secol mai tarziu, precum și un program de 5 scurtmetraje românești relizate în perioada 1963-1983.
„Rebeli pentru cauză” aduce în atenția publicului exemple de activism neconvențional din spațiul ex-sovietic, dar și două filme românești prezentate în premieră: „Toamna românească” (regia: Matei Budes) și „București, unde ești”? (regia: Vlad Petri)
Cu tema „Statul stramb” vor fi proiectate documentare despre diverse cazuri de corupție din toată lumea, printre care și „Putin’s Games” – un film despre ceea ce s-a întamplât în spatele Jocurilor Olimpice de la Soci.
„Clinica mass-media” pune sub lupă, prin intermediul a 6 filme, starea presei actuale din marile colțuri ale lumii.
Nu în ultimul rând, secțiunea „Și dragostea e un drept al omului” va cuprinde 4 povești despre relații respinse de societate, familie sau de legile țării în care se petrec.
Proiecțiile de fime vor fi secondate de alte proiecții speciale, împreună cu matinee pentru liceeni, spectacole de teatru, dezbateri, un masterclass al cineastului polonez Marcel Lozinski și un circuit turistic aparte, în centrul Bucureştiului.
Mai multe informații despre filme, dar și despre programul celorlalte evenimente conexe ale festivalului găsiţi accesând site-ul oficial One World Romania: www.oneworld.ro