Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Dorința de răzbunare a președintelui Recep Erdogan, dar și oportunitatea de a extinde autoritatea regimului pe care-l conduce, arestări în masă și epurarea sistemului judiciar, precum și perspectiva reală de reintroducere a pedepsei cu moartea reprezintă cele mai întunecate consecințe ale evenimentelor care au condus la eșecul lovituri de stat din Turcia. În plus, chiar dacă Erdogan se bucură de un sprijin popular extins, relatările mass-media vorbesc despre o stare generală de tristețe și deziluzie în rândul populației, care a conștientizat că Turcia este o țară divizată, mai degrabă aparținând turbulențelor specifice Orientului Mijlociu decât stabilității europene.
La câteva zile după înnăbușirea rebeliunii împotriva guvernării conservatoare pro-islamistă reprezentată de partidul AKP și președintele Recep Tayyip Erdogan și după contra-lovitura șefului statului despre care am scris mai multe aici, perspectivele privind evoluția politică (și, implicit, economică) a Turciei, sunt relativ sumbre. Principala îngrijorare o constituie valul de arestări atât în rândul contingentului miltar, cât și a celor din sistemul judiciar și a forțelor de ordine suspectate de implicare în complot. Pentru Erdogan, aceasta este o oportunitate unică de a lovi puternic în cei 2 adversari majori pentru a-i slăbi substanțial: armata seculară și mișcarea gulenistă ”Hizmet”, la rândul ei de orientare religioasă și ai cărei oameni sunt infiltrați puternic în aparatul de stat, despre care am scris pe larg aici . În schimb, președintele turc pare dispus să sacrifice relațiile externe și să scape de sub control insurgențele kurzilor și a islamiștilor extremiști care căpătă noi adepți prin infiltrarea militanților ISIS în regiune, de dragul consolidării ferme a puterii.
Un președinte coleric și răzbunător
Erdogan este recunoscut drept a avea o fire colerică și răzbunătoare, rezultată în parte și din trecutul său marcat de o copilărie și adolescență dificile, maturizarea venită în rândul unor cercuri islamiste și persecuțiile suferite atât înainte, cât și după ce devenise o figură politică recunoscută ca primar al Istanbulului. Atitudinea de ”băiat dur” i-a creat acestuia o imagine de personalitate determinată să meargă pe drumul său, iar convingerile sale paternaliste că știe ce e mai bine pentru Turcia i-au adus atât suporteri, cât și critici. Însă de când a devenit premier și apoi președinte, acesta a clamat deseori că este ținta și victima unor conspirații întunecate, care au ca scop distrugerea construcției sale politice neo-islamistă, Partidul Justiției și Dezvoltării. Acuzațiile sale s-au referit aproape exclusiv la ”dușmani externi”, iar cauza cea mai frecvent indicată a fost clericul Fethullah Gulen. Mai mult, alinierea sa la valorile democratice a fost deseori chestionată, acesta comparând la un moment dat democrația cu ”un autobuz pe care-l folosești ca să ajungi la destinație, după care cobori din el”, potrivit BBC. 1
Pe plan intern, Erdogan a intrat într-un conflict de durată cu armata, pe care a țintit s-o purifice de influențele kemaliste reprezentate de figurile pro-seculare aliniate convingerilor trasate de fondatorul republicii moderne, Mustafa Kemal Ataturk. Iar după ce inițial s-a aliat cu clericul Fethullah Gulen și s-a folosit de mișcarea fondată de acesta, ”Hizmet”, pentru a scăpa de figurile militare inamice, cei doi au intrat în conflict de îndată ce pe ringul puterii au rămas doar cele 2 tabere. Acum, președintele turc are mână liberă în a conduce represaliile împotriva ambelor tabere inamice, acuzând mișcarea gulenistă de orchestrarea loviturii de stat prin reprezentanții săi infiltrați în armată. Setea de răzbunare și dorința de a da o lecție de neuitat inamicilor i-au împins pe oficialii turci să declare – pentru ca apoi însuși Erdogan să nu se dezică de inițiativă – că susțin reintroducea pedeapsa cu moartea. Punerea acesteia în aplicare rămâne de văzut dacă va avea loc, atâta vreme cât partenerii occidentali au specificat clar că reintroducerea pedepsei capitale înseamnă sfârșitul negocierilor de aderare la UE și posibilitatea extrem de reală de excludere din NATO. În timpul lui Erdogan, Turcia a devenit o putere regională și a emis chiar ambiții de extindere a influeței peste granițe, însă fără aceste două atuuri riscă să decadă într-un stat cuprins de haos.
Occidentul sprijină democrația, nu pe Erdogan
Până la evenimentele din 15-16 iulie, Turcia era considerată ca făcând parte dintr-o zonă de stabilitate, în ciuda tendințelor autoritariste și pro-islamiste ale lui Erdogan. Ales democratic, Erdogan și-a câștigat letgitimitatea în fața unor parteneri occidentali care chiar dacă nu îl agrează personal, îl tolerează prin prisma mandatului popular. De aceea, criticile la adresa încălcării libertății de exprimare și a campaniei de cenzură a presei care i se opune, precum și pașii mărunți, dar hotărâți pe care Erdogan i-a făcut în favoarea restaurării islamismului în societate, i-au atras acestuia critici sporadice și nehotărâte. Europenii au închis ochii la multe abuzuri în schimbul liniștii asigurate de Turcia ca zonă-tampon față de conflictele din Orientul Mijlociu și a valului de emigranți din Siria.
O explicație a reacției occidentale este oferită de scriitorul Radu Ghelmez, care face o analiză a recentelor evenimente din Turcia: ”Vă sfătuiesc să citiți cu atenție mesajele europene și americane. Europenii nu au zis nici un moment că Erdogan este un democrat, ce zic ei este că susțin regimul ales democratic și instituțiile democratice ale statului turc. Este o nuanță extrem de importantă, crucială chiar, pentru că face diferența dintre a valida regimul AKP ca fiind democratic și doar a îl identifica prin admiterea adevărului recunoscut de toată lumea cum că a fost ales democratic. UE știe că Erdogan nu mai este demult un democrat și nu face decât să bastardizeze democrația, dar înțelege în același timp că este, pentru moment, singura alternativă viabilă pe termen scurt la haosul la granițele noastre pe care l-ar genera un război civil all out în Turcia. Mesajul european este singurul posibil care menține integritatea teritorială a Turciei, orice altă reacție decât sprijinirea cu condiții a guvernului până la urmă legitim va duce la destrămarea acesteia și profitul direct al vecinilor cu ambiții, Rusia și Iran.”
Însă acum Turcia și-a pierdut acest statut și, oricât s-ar chinui Erdogan și guvernul său să pară că dețin controlul, răul a fost deja făcut, deoarece un eveniment ce părea de domeniul trecutului nu a putut fi evitat de un guvern care chiar dacă a contracarat o rebeliune, a ieșit slăbit ca imagine de pe urma evenimentelor, fie doar și din cauza faptului că nu a putut să le prevină și a celui că el însuși prin partidul AKP reprezintă o cauză a provocării instabilității în Turcia. Aceasta este o primă consecință, de pe urma căreia pot fi derivate și alte posibile evoluții pentru această țară după evenimentele de la sfârșitul săptămânii trecute.
Consecințe și posibile evoluții
Astfel, regimul lui Erdogan va căpăta o legitimitate sporită pe termen scurt, care va permite o guvernare chiar și în afara limitelor constituționale, în contextul anihilării structurilor superioare ale armatei, a epurării sistemului judiciar și al forțelor de ordine, dar mai ales a suportului popular manifestat de electoratul care va fi dispus să iasă din nou în stradă dacă președintele o va cere.
Totodată, Erdogan va deveni un partener și mai dificil de controlat de aliații occidentali, iar influența politicii sale în regiune riscă să sufere un recul, după ce nici inițial nu s-a bucurat de un succes major. Discuția despre reintroducerea pedepsei cu moartea ar putea constitui un joc la intimidare al lui Erdogan, care a introdus un element suplimentar pe care s-ar putea arăta dispus să-l folosească pentru a obține un compromis în negocierile cu Occidentul, prin renunțarea la el în schimbul de a fi lăsat să ducă la capăt curățarea instituțională pe care a început-o. Dar imprevizibilitatea manifestată de Erdogan pune sub semnul incertitudinii o astfel de teorie și nimic nu exclude faptul ca acesta să riște un conflict diplomatic doar pentru a își oferi o satisfacție impulsivă.
Tot Radu Ghelmez afirmă: ”Reacția lui Erdogan este iarăși previzibilă și lipsită de inteligență, chiar dacă pare necesară din punctul lui de vedere. Erdogan nu poate să se limiteze azi la a executa doar puciștii, pentru că întregul eșafodaj pe care își sprijină el puterea stă pe echilibrul între concurenții lui. E destul de ușor de bănuit că acum nu arestează doar pe cei direct implicați, ci încearcă să profite de dezastru ca să lovească fără prejudicii în toate rețelele concurente. Taie deci la grămadă citind de pe listele pe care le avea deja militari, guleniști, opoziție, presă, oricine poate fi tăiat fără să atragă suspiciuni prea mari, de unde și numărul destul de semnificativ de arestări și relația lor destul de vagă cu operațiunile rebele din weekend.
Nu face însă decât să slăbească Turcia, lovind fără discriminare sau discernământ în inamicii politici doar pentru că îi sunt inamici politici și slăbind astfel structurile de forță ale statului turc până în punctul în care el însuși este extrem de vulnerabil în fața agenților din afară care sunt, după cum i-au demonstrat-o în Siria și nu numai, mult peste calibrul lui și care vor acționa din ce în ce mai agresiv în perioada următoare pentru destabilizarea Turciei și aruncarea ei într-un război civil ce o va șterge de pe harta puterilor militare și diplomatice regionale”.
Pe plan intern, Turcia a devenit mult mai slăbită din cauza haosului care domină acum în rândul forțelor de ordine și mai ales a armatei. Potrivit The Independent și Russia Today, la 4 zile după înnăbușirea loviturii de stat, 14 nave ale forțelor armate lipsesc după ce nu au mai luat legătura cu cartierul general, iar amiralul Veysel Kosele, comandantul forțelor navale turce este de negăsit. Foarte posibil, și alte figuri implicate sau nu în complot și care dețin funcții importante, au dezertat sau și-au pierdut motivația de a-și mai îndeplini datoria în fața spectrului arestării. CNN2 și Al Jazeera3 descriu pesimismul unor turci care descriu deziluzia și nesiguranța în care statul a fost aruncat de conflictele interne.
Leul vegetarian
Având la granița de sud-est un conflict în desfășurare de 5 ani în care s-a implicat activ, fiind acuzată de eșuarea stopării militanților islamiști care au pătruns în Siria și Orientul Mijlociu pentru a se antrena și ulterior orchestra atentate în Europa și cu o insurgență kurdă care deseori a pus în dificultate autoritățile, vulnerabilitatea Turciei este la un nivel extrem de ridicat. Într-un discurs avut în luna mai, privitor la nevoile schimbării sistemului politic al țării într-unul prezidențial care să-i ofere putere sporită, Erdogan susținea că ”nimeni nu are dreptul de a cere Turciei să fie un leu care să adopte un regim vegetarian”. Orbit de setea de răzbunare atunci când este amenințat, șeful de la Ankara își canalizează energia penru a lovi fără discernământ, dar pare în același timp că nu-și dozează efortul și nu este înzestrat cu calitățile unui lider unificator. Iar când leul care își pune adversarii la respect prin teroare dă semne de slăbiciune, hienele așteaptă momentul oportun pentru a contaataca.
Citește și:
De ce a eșuat lovitura de stat din Turcia (1) – Premisele evenimentelor din 15-16 iulie 2016
__________________________________________________________________________________________________________________
1 – Why Turkish stability matters to the region and beyond, Jeremy Bowen, http://www.bbc.com/news/world-europe-36815956
2 – Turkey coup attempt: Hope and sadness in Istanbul, Jareen Imam, http://edition.cnn.com/2016/07/16/asia/turkey-istanbul-reaction/index.html
3 – Turks pessimistic about future after coup attempt, Umut Uras, http://www.aljazeera.com/news/2016/07/turks-condemn-coup-attempt-pessimistic-future-160716112954676.html
