Home / Politica si... / Criza / Criza nucleară din Orient: Iranul şi marile puteri ajung la un prim acord după negocieri dificile

Criza nucleară din Orient: Iranul şi marile puteri ajung la un prim acord după negocieri dificile

Iranul a fost de acord să-şi reducă o parte din programul său nuclear în schimbul unor compensaţii în valoare de 7 miliarde$, la capătul a patru zile de negocieri intense cu reprezentanţi ai marilor puteri, la Geneva, anunţă BBC. Acordul dintre cele două părţi reprezintă un prim pas în speranţa de rezolvare a crizei nucleare din Iran, care durează de aproape un deceniu.

Preşedintele american, Barack Obama, a salutat încheierea acordului, despre care a afirmat că include „limitări substanţiale care vor preveni Iranul să obţină bomba atomică”. Într-o intervenţie solemnă, la Casa Albă, Obama a oferit asigurări că acest acord, obţinut cu greu la Geneva, „barează calea cel mai evident” Republicii islamice spre bomba atomică şi a îndemnat Congresul american să se abţină de la adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Iranului.

Printre altele, regimul de la Teheran s-a angajat că va permite inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să viziteze siturile sale nucleare.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a salutat acordul încheiat duminică la Geneva între Iran şi marile puteri asupra controversatului program nuclear al Teheranului, afirmând că acesta „deschide noi orizonturi”. Negciatorii, prezenţi la Geneva, au salutat la rândul lor un “succes” pentru Iran, după cinci zile de negocieri dure cu reprezentanţii ţărilor din cadrul Grupului 5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite şi Germania).

„Votul poporului pentru moderaţie şi angajament constructiv, dar şi eforturile neobosite ale echipelor de negociere vor deschide noi orizonturi”, a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele moderat, care a lansat o politică de deschidere către Occident după ce a fost ales în această funcţie în iunie, scrie Mediafax.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, care a condus negocierile alături de şefa diplomaţiei UE Catherine Ashton, mandatată de ţările din cadrul Grupului 5+1, a declarat într-un mesaj postat pe Facebook că negocierile s-au „încheiat cu succes”.”Îmbogăţirea uraniului a fost recunoscută, sancţiunile sunt pe o pistă descendentă”, a adăugat el, fără să ofere alte precizări asupra prevederilor acordului.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *