Home / Politica si... / Drepturi / Parlamentul belgian dezbate legiferarea eutanasiei minorilor bolnavi incurabil

Parlamentul belgian dezbate legiferarea eutanasiei minorilor bolnavi incurabil

O iniţiativă legislativă propusă încă din 2002 în Parlamentul din Belgia privind eutanasierea copiilor care suferă de boli ce nu pot fi tratate şi al căror stadiu este foarte avansat este dezbătută şi urmează să fie supusă la vot, relatează The Telegraph.

Belgia este printre putinele state care ofera unui bolnav dreptul de a-si pune capat suferintei alegând eutanasierea, iar în aceasta săptămâna acest drept ar putea fi acoradat şi minorilor dacă legea este aprobată de cele două camere ale Parlamentului şi promulgată de către rege.

Legea se bazează pe sprijinul cetăţenilor în mare parte liberali, însă a stârnit o opoziție intensă din partea opozanţilor – oameni simpli sau pediatri – care au organizat manifestaţii în stradă temându-se că această alegere ireversibilă va fi luată împotriva unor copii vulnerabili.

Susținătorii legii, cum ar fi Dr. Gerland van Berlaer, un cunoscut medic pediatru din Bruxelles, afirmă că acesta este singurul mod de a le arăta unor fete cât şi băieţi adolescenţi, care suferă de cancer sau alte boli terminale şi dureri insuportabile, puţină compasiune şi îndurare.

Legislaţia actuală îi obligă atât pe doctori cât şi pe bolnavi să-i permită naturii să îşi urmeze cursul şi să aştepte ca pacientul să împlinească 18 ani pentru a putea fi eutanasiat.

,,Vorbim despre copii care într-adevăr se află la sfârşitul vieţii. Nu este ca şi când ar mai avea câteva luni sau ani de trăit, ci viaţa lor este chiar la sfârşit. Mulţi dintre ei ne cer chiar să nu îi mai transformăm în nişte fiinţe oribile, ci să îi lăsăm să plece cât încă mai au o înfăţişare umană şi demnitate”, a declarat Van Berlaer, șeful clinicii de pediatrie a Spitalului Universitar din Bruxelles.

Senatul belgian a votat pe 17 decembrie schimbarea legii din 2002 astfel încât eutanasierea ar putea fi luată în considerare şi în cazul minorilor, însă ar trebui ca părinţii să fie de acord, iar copiii să facă mai întâi un control psihologic şi psihiatric pentru a demonstra că dispun de capacitate de discernământ înainte de a lua această decizie.

Decizia este dezbătută şi în Camera Reprezentanţilor, cealaltă cameră a Parlamentului, iar pe 13 februarie urmează să fie supusă la vot. Potrivit estimărilor, legea urmează să treacă, iar apoi regele Philippe trebuie să semneze legea pentru a o valida. Până în prezent, monarhul, tată a patru copii nu a făcut nici o declaraţie referitoare la această lege, însă purtătorul de cuvânt Pierre De Bauw a spus că nu este nimic neobişnuit, deoarece nu este obişnuit ca monarhul să îşi dea cu părerea despre actele legislative care se discută în Parlament.

Deşi un sondaj de opinie a arătat că 75% din populaţia ţării este de acord cu eutanasierea, au existat şi voci care s-au opus cu vehemenţă. Andre Leonard, arhiepiscop de Mechelen – Bruxelles şi preşedinte al Conferinţei Episcopale din Belgia, a declarat pentru Associated Press că: ,,noi deschidem o uşă pe care nimeni nu o va mai putea închide, există riscul unor consecinţe foarte grave pe termen lung asupra societăţii şi asupra sensului pe care îl dăm conceptului de viaţă, moarte şi libertate umană.”

Etienne Dujardin, un notar public şi tată a fost printre organizatorii protestelor împotriva legii ţinând cont că se apropie dezbaterea acesteia în Camera Reprezentanţilor. El nu crede că îmbunătăţirile aduse legii sunt suficiente pentru a proteja tinerii care datorită bolii s-ar putea afla în incapacitatea de a gândi coerent şi ar putea fi dispuşi să ia această decizie doar pentru a scăpa de dureri. ,,Din trei psihiatri unul sigur va aproba, în cele din urmă, eutanasia. Aşadar, pentru a promova libertatea de decizie a copiilor, alţii vor decide în locul lor” a susţinut Dujardin.

În această săptămână o scrisoare deschisă semnată de 160 de medici pediatri belgieni a fost emisă în încercarea de a combate legea, aceştia susţinând că nu este nici o nevoie urgentă de această lege şi că medicina modernă dispune de medicamente care să liniştească durerile chiar şi celor mai bolnavi copii. De asemenea, semnatarii scrisorii au susţinut, de asemenea, că nu esistă nici un mod obiectiv de e deduce dacă copiii dispun de discernământ sau nu când vine vorba de eutanasie.

Despre PoliticALL

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *