Home / Politica si... / Criza / Ucraina, mărul discordiei pentru un nou Război Rece între SUA şi Rusia

Ucraina, mărul discordiei pentru un nou Război Rece între SUA şi Rusia

kiev

Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană şi-au intensificat relaţiile cu Ucraina după ce oficialii americani au intrat în posesia unui rezumat al unei discuţii cu uşile închise dintre preşedintele rus Vladimir Putin, aflat în vizită în Ucraina, cu liderul de la Kiev, Viktor Ianukovici, informează Reuters. Astfel, puterile occidentale au fost puse în gardă după ce Putin i-a transmis lui Ianukovici, la vizita din iulie 2013 să nu se abată de la “orbita Moscovei”, scrie aceeaşi sursă.

La şapte luni după acel moment, SUA și Rusia sunt implicate într-un conflict ce seamănă din multe puncte de vedere cu un Război Rece. Miza celor două tabere este obținerea influenței asupra Ucrainei, o țară situată într-o poziție strategică pentru ambele puteri.

Rusia pare să fie în avantaj deoarece se află în imediata apropiere a Ucrainei, Kievul depinde de aprovizionarea cu energie de la ruși și, în plus, Putin îi “șantajează” cu 15 miliarde de dolari, care ar salva țara din criza în care s-a adâncit.

Casa Albă a catalogat ca “îngrijorător și tulburător” comportamentul Rusiei față de vecinii săi. “Ucraina va fi un test” a declarat un oficial american, sub protecţia anonimatului. Administrația prezidențială are o viziune realistă asupra ceea ce e posibil cu Rusia, după ce a dispărut entuziasmul cu privire la posibilitatea de a lucra împreună. “Înțelegem forma și dimensiunea pe care conflictul cu Rusia îl are, ceea ce face mai grea încercarea de a colabora.”

O discuție telefonică secretă dintre Victoria Nuland și ambasadorul SUA a fost “strecurată” mass-mediei

Săptămâna trecută s-a strecurat în presă o înregistrare telefonică secretă dintre adjuncta Secretarului de Stat, Victoria Nuland, și ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt. Cei doi vorbesc despre formarea unui guvern interimar și tratarea Moscovei ca un dușman. “Puteți fi sigură că în cazul în care aranjamentul (n.r. pentru un nou guvern) începe să prindă contur, rușii vor lucra în spatele scenei pentru a-l controla” a spus Pyatt.

Oficialii americani nu i-au acuzat în mod direct pe ruși pentru această scurgere de informații, deși înregistrarea audio a fost publicată pentru prima dată pe Twitter de către  Dmitry Laskutov, consilier al vicepremierului rus.

Diplomații încearcă să evite orice confruntare directă cu Rusia, în ciuda amenințărilor voalate, o intervenție militară în regiune fiind puțin probabilă.

La Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, pentru care Putin a garantat și pe care le promovează ca pe o renaștere post-sovietică, oficialii americani au rămas acasă. Delegația americană conține mulți sportivi homosexuali, cu intenția de al provoca pe Putin.

Dispare Ianukovici din scenă în următoarele şase luni?

Ucraina este măcinată de conflictele interne, protestele extinzânduse de la Kiev și în alte părți ale țării. Nuland s-a întâlint cu Ianukovici la sfârșitul săptămânii trecute pentru a încerca grăbirea reformelor, reflectând temerile că Ucraina ar putea să nu mai facă față violențelor stradale. Preşedintele ucrainean a răspuns că are nevoie de un timp de gândire de 6 luni pentru a studia reforma constituțională, Nuland replicând că s-ar putea să nu mai aibe o țară de condus până atunci.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *