Home / A fost azi în lume / 2017 / Au fost 31 iulie & 1 august în lume – SUA transmit Coreei de Nord ca ”nu sunt inamicul” lor, Iordania aborgă legea care permitea iertarea violatorilor dacă aceștia se însoară cu victimele lor, iar furnizorul de apă din Roma a cerut oprirea alimentării pentru 8 ore pe zi din cauza secetei
Autoritățile au decis deja oprirea alimentării cu apă a majorității fântânilor pe care turiștii și locuitorii Romei le foloseau pentru a se răcori din cauza secetei și a crizei de apă cu care se confruntă capitala Italiei

Au fost 31 iulie & 1 august în lume – SUA transmit Coreei de Nord ca ”nu sunt inamicul” lor, Iordania aborgă legea care permitea iertarea violatorilor dacă aceștia se însoară cu victimele lor, iar furnizorul de apă din Roma a cerut oprirea alimentării pentru 8 ore pe zi din cauza secetei

Directorul de comunicare al Casei Albe, Anthony Scaramucci, a fost concediat după ce a ocupat acest post doar 10 zile, la capătul unei perioade turbulente pentru administrația prezidențială a Statelor Unite ale Americii, relatează The Guardian. Decizia înlăturării lui Scaramucci a fost luată în concordanță cu numirea fostului general de marină John Kelly în funcția de șef de cabinet al președintelui Donald Trump. Cel mai probabil, Kelly se pare că a cerut înlăturarea lui Scaramucci, care în puținele zile în care a ocupat funcția de la Casa Albă s-a lansat în mai multe tirade la adresa unor membri ai echipei prezidențiale. Acesta l-a indicat pe Reince Preibus, fostul șef de cabinet al președintelui, drept sursa scurgerii de informații către presă a unor detalii despre treburile interne de la Casa Albă, acesta din urmă fiind înlăturat din funcție la sfârșitul săptămânii trecute. Cu toate acestea, stilul coleric al directorului de comunicare nu a părut a fi agreat de noul șef de cabinet, acesta cerând ca Scaramucci să fie concediat pentru ca o altă persoană compatibilă cu generalul Kelly să poată ocupa funcția.

Qatarul a înaintat o plângere legală Organizației Mondiale a Comerțului pentru a contesta boicotul instaurat de Arabia Saudită, Bahrain și Emiratele Arabe Unite, formalizând ”o cerere de consultanță” cu cele trei state privind disputa economică și diplomatică din regiune, potrivit unui anunț al reprezentantului qatariot la OMC, Ali Alwaleed al-Thani, citat de Reuters. Autoritățile din Qatar au oferit un termen limită de 60 de zile celor trei state pentru a răspunde plângerii, sub sancțiunea unor măsuri de retaliere comerciale similare. ”Cererea de consultare vizează discutarea și clarificarea legalității acestor măsuri și găsirea unei soluții pentru a le aduce în conformitate cu angajamentele luate. Am cerut întotdeauna să avem un dialog, să negociem și aceasta este parte din strategia noastră de a discuta cu membrii îngrijorați și de a aduna mai multe informații cu privire la aceste măsuri, la legalitatea lor și găsirea unei soluții pentru a rezolva disputa”, a mai declarat al-Thani.

Guvernul Statelor Unite ale Americii l-a catalogat pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, drept un ”dictator” și a înghețat toate bunurile sale din SUA, după organizarea scrutinului pentru alegerea membrilor unui ansamblu constituțional care să propună o nouă constituție, relatează BBC. Sub incidența sancțiunilor, orice companie sau persoană fizică are interdicția de a încheia înțelegeri cu Maduro. Pe de altă parte, în urma alegerilor marcate de violențe pe tot cuprinsul țării, președintele Venezuelei a salutat desfășurarea scrutinului drept ”un vot pentru revoluție”, în timp ce opoziția a cerut nerecunoașterea rezultatelor, susținând că 88% dintre alegători nu s-au prezentat la urne.

Forțele de ordine din Nigeria au anunțat arestarea a peste 40 de bărbați pe parcursul ultimului weekend, aceștia fiind acuzați că au fost implicați în ”acte homosexuale”, relatează BBC. Aceștia urmează să apară în fața unui tribunal, riscând o pedeapsă de până la 14 ani de închisoare. Publicația locală ”Punch” susține că poliția a efectuat un raid la un hotel din Lagos, iar forțele de ordine au înconjurat hotelul în timpul operațiunii. Potrivit unui activist nigerian pentru drepturile LGBT, raidul poliției ar fi avut loc în timpul unui eveniment organizat pentru prevenirea răspândirii infectării cu HIV în rândul comunității homosexuale.

Un oficial însărcinat cu supravegherea sistemului electronic de vot din Kenya a fost găsit mort cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale programate pe 8 august, potrivit liderului comisiei electorale din țară, scrie Al Jazeera. Trupul lui Chris Msando, un manager al tehnologiei informației la Comisia Independentă Electorală, a fost identificat la morga din capitala Nairobi, a declarat președintele comisiei, Wafula Chebukati. ”Nu există îndoială că acesta a fost torturat și ucis. Singura întrebare care rămâne este de ce acest lucu s-a întâmplat cu doar câteva zile înainte de alegeri”, a mai afirmat acesta. Msando a fost găsit fără suflare alături de corpul unei femei, ambele cadavre fiind descoperite fără haine și cu urme vizibile de violență. Alegerile prezidențiale din Kenya sunt vor avea loc pe 8 august, iar autoriățile sunt pregătite să intervină pentru a face față unor ciocniri violente, așa cum s-a întâmplat la ultimele scrutine prezidențiale din Kenya în anii precedenți.

Capitala Italiei, Roma, se confruntă cu o gravă criză de alimentare cu apă, după ce compania care se ocupă de serviciul de administrare a apei, Acea, a propus restricționarea timp de 8 ore pe zi a apei pentru cei 1,5 milioane de rezidenți ai orașului, informează Business Insider. O decizie similară a fost anulată în ultimul moment vinerea trecută, după ce guvernul a permis alimentarea cu apă dintr-un lac afectat puternic de secetă. Un val de căldură și o secetă prelungită reprezintă cele mai importante cauze pentru apariția acestei situații. Italia se confruntă cu una dintre cele mai uscate și călduroase veri, iar mai multe regiuni din țară au declarat starea de urgență.

Statele Unite ale Americii nu doresc să schimbe regimul din Coreea de Nord, potrivit declarațiilor secretarului american de stat, Rex Tillerson, care a transmis regimului de la Phenian că ”SUA nu este inamicul vostru”, potrivit BBC. Afirmațiile lui Tillerson au avut loc la câteva zile după un nou test al unei rachete balistice intercontinantale efecuat de regimul nord-coreean, care afirmă că poate lovi coasta de vest a SUA. ”Nu vizăm o schimbare a regimului, nu dorim colapsul regimului, nu ne dorim o reunificare accelerată a peninsulei, nu căutăm nicio scuză pentru a trimite forțele noastre militare dincolo de paralela de 38 de grade”, a declarat Tillerson, referindu-se la granița dintre cele două Coreei. ”Nu suntem inamicul vostru, nu suntem o amenințare, dar reprezentați o amenințare innacceptabilă și trebuie să răspundem”, a mai adăugat acesta.

Parlamentul Iordaniei a votat pentru revocarea unui articol din codul penal al regatului prin care un violator are posibilitatea de a scăpa fără a fi pedepsit dacă se căsătorește cu victima sa, informează The Independent. O comisie regală a promovat abolirea articolului 308 care protejează autorii violurilor și ai răpirilor de persoană de a fi pedepsiți dacă se căsătoresc cu victimele lor. Parlamentul a avut de ales dacă să anuleze sau să amendeze respectiva legislație, alegând să elimine orice viduri legislative care le-ar permite violatorilor să evite a fi pedepsiți pentru faptele comise.

Gărzile Revoluționare din Iran au început să folosească o nouă rută de acces de-a lungul Golfului pentru a trimite provizii de armament către aliații Houthi din cadrul războiului civil din Yemen, afirmă surse familiare cu situația, citate de Reuters. Puterile regionale și cele occidentale afirmau în luna martie că Iranul furnizează armament și consilieri militari reprezentanților Houthi direct spre Yemen sau pe o rută ocolitoare prin Somalia. Cu toate acestea, ruta folosită risca să se intersecteze cu ambaracțiunile internaționale aflate în patrulare în Golful Omanului sau Marea Arabiei. Astfel, în ultimele șase luni, Corpul Gărzilor Revoluționare au început să profite de o rută din Golf aflată între Kuwait și Iran, încercând astfel să evite un embargo impus transportului de arme către aliații șiiți ai mișcării Houthi.

Autoritățile din Venezuela au arestat doi importanți lideri ai opoziției și critici vehemenți ai președintelui Nicolas Maduro, la puțin timp după organizarea unui scrutin controversat și în contextul unui val de violențe care se întinde pe durata mai multor luni, informează Reuters. Liderul opoziției, Leopoldo Lopez și unul dintre veteranii politicii venezuelane, Antonio Ledezma, au fost arestați de autorități în timp ce se aflau la domiciliile lor, după ce autoritățile au afirmat că aceștia au încălcat condițiile eliberării condiționate și că planificau să fugă peste hotare. Membrii opoziției au contestat arestarea celor doi și au acuzat regimul Maduro că își continuă abuzurile împotriva opozanților, în ciuda protestelor de amploare din țară.

Parlamentul din Pakistan l-a învestit pe Shahid Khawan Abbasi drept noul prim-minstru al țării, după ce Curtea Supremă l-a descalificat pe Nawas Sharif, găsit vinovat de mărturie mincinoasă cu privire la posesiunile persoanle și ale familiei într-un caz de corupție, scrie Al Jazeera. Abbasi, care este membru al aceleiași formațiuni ca și Sharif, a fost ales în funcție de membrii Ansamblului Național, camera inferioară a parlamentului din Islamabad. Potrivit rezultatului votului, pentru Abbasi au votat inclusiv membri ai partidelor de opoziție. Învestirea noului premier pakistanez pare a fi doar un preambul pentru preluarea guvernării de către Shahbaz Sharif, fratele fostului permier, acesta urmând să candideze pentru un loc de parlamentar în cadrul unor alegeri parțiale, pentru a putea deveni eligibl să fie învestit drept prim-ministru.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 12 noiembrie în lume- La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un dar de la Dumnezeu” și a criticat „știrile false occidentale” despre emisiile țării, Guvernul slovac a propus o modificare a legislației referitoare la limbile oficiale ale statului, care ar restricționa utilizarea limbilor minorităților, inclusiv a limbii maghiare, în spațiile publice, Prim-ministrul Noii Zeelande, Christopher Luxon, a adresat în Parlament scuze oficiale, victimelor abuzurilor din instituțiile de protecție, după o anchetă care a dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri de abuz din țară

La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un …