- Procesul de judecată asupra a 17 jurnaliști de la cel mai vechi ziar turc, Cumhuriyet, a început, aceștia fiind acuzați că ar fi oferit suport organizațiilor teroriste, informează The Guardian. Kadri Gürsel, unul dintre cei 17 jurnaliști, avocați și directori de la ziarul Cumhuriyet puși sub acuzare pentru că ar fi oferit suport organizațiilor teroriste, a apărat libertatea presei prin intermediul faptului că a făcut apel către curtea de judecată să renunțe la acuzațiile ce i-au fost aduse, întrucât faptul că el și colegii lui sunt judecați pentru motive netemeinice este o dovadă a ascensiunii autoritarismului despre care el scria. „Eu sunt aici pentru că sunt un jurnalist independent, cu gândire critică, ce pune întrebări, nu pentru că aș fi ajutat organizațiile teroriste conștient sau inconștient.” În ultimele luni, în urma tentativei de lovitură de stat, președintele Recep Tayyip Erdoğan a transformat Turcia în statul cu cea mai mare rată a arestării jurnaliștilor, cu 178 jurnaliști după gratii în prezent.
- Un atac cu drujba la o companie de asigurări din orașul Schaffhausen, Elveția, s-a soldat cu câțiva oameni răniți, potrivit The Guardian. Cetățeanul elvețian, Franz Wrousis, 51, ce a atacat sediul companiei de asigurări CSS luni este în continuare în libertate, iar poliția elvețiană a pornit urmărirea acestuia în apropierea hotarului dintre Elveția și Germania. Una dintre persoane atacate a suferit răni serioase, iar celelalte patru au suferit doar răni ușoare. Poliția consideră că atacul a fost direcționat către compania de asigurări, dar nu a putut comunica mai multe comentarii.
- Președintele Franței, Emmanuel Macron, a suferit o scădere de susținere din partea cetățenilor francezi în sondajele de opinie și în același timp a fost atacat de aceștia pentru planurile sale de a tăia bugetul pentru anumite beneficii pentru locuințe, relatează The Guardian. Guvernul francez a anunțat luni că va tăia bugetul pentru anumite beneficii pentru locuințe cu 5 euro per lună, o mișcare ce ar afecta milioane de francezi și pentru care Macron este acuzat că ar ataca cetățenii ce trăiesc sub nivelul de sărăcie. Louis Gallois, șeful federației organizațiilor ce luptă cu sărăcia, a criticat decizia lui Macron spunând că aceasta ar „ataca cei mai săraci oameni dintre toți.”
- Ierusalimul a eliminat detectoarele de metale de la intrarea în moscheea Aqsa, din centrul vechi al orașului, înlocuindu-le cu camere de supraveghere CCTV, cu toate acestea palestinienii nu susțin modificările, conform Reuters. Autoritățile israelite au instalat detectoarele de metale la intrarea în moscheea Al-Aqsa în Ierusalem după ce doi polițiști au fost împușcați fatal pe 14 iulie, astfel pornind un val de confruntări între israeliți și palestinieni. Vineri și sâmbătă au avut loc niște violențe între israeliți și palestinieni, care au provocat alarmarea comunității internaționale și organizarea unei sesiuni a Consiliului de Securitate a ONU pentru a rezolva criza. Prim-ministrul Palestinei Rami Hamdallah și clericul principal de la Al-Aqsa ambii au fost nemulțumiți de măsurile de securitate introduse de Israel și au cerut înlăturarea acestora.
- Camera Reprezentanților din SUA va vota asupra unei legi ce va prevedea impunerea unor noi sancțiuni Rusiei, Iranului și Coreii de Nord, astfel limitând puterea președintelui Donald Trump, informează Reuters. Măsura bipartizană are scopul de a pedepsi Rusia pentru anexarea Coreii din 2014 de la Ucraina și pentru presupusa sa implicare în alegerile prezidențiale ale SUA din 2016. Soarta măsurii în Senat este nesigură, dar cu siguranță are potențialul de a reprezenta o piedică pentru președintele Trump în realizarea planurilor sale de a stabili relații apropiate cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin.
- Decizia președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, de a folosi hitul „Despasito” pentru a încuraja venezuelenii să voteze pentru propunerea sa de schimbare a constituției a trezit revolta cântăreților portoricani Luis Fonsi și Daddy Yankee, relatează Reuters. În show-ul televizat săptămânal al lui Maduro, Partidul Socialist, din care face parte președintele, a folosit cântecul „Despacito” pentru propagandă politică, pentru a motiva cetățenii Venezuelei să voteze pentru schimbarea constituției propusă de Maduro, care i-ar oferi acestuia mai multă putere în stat și care a provocat o declanșare de violențe în stat. Remixul Partidului Socialist suna în modul: „Inițiativa noastră de „Adunare Constitutivă” doar tinde să unească țara… Despacito!” Cuvântul „despacito” înseamnă încet. Creatorii cântecului și-au arătat pe Twitter nemulțumirea, Fonsi postând „Nu am fost întrebat și nici nu am autorizat folosirea versurilor „Despacito” pentru ambiții politice, cu atât mai mult în mijlocul unei situații deplorabile prin care Venezuela, o țară pe care o iubesc atât de mult, trece.”
- Fondul Monetar Internațional și-a menținut prezicerile de creștere economică pentru acest an și următorul și a declarat că prevede creștere economică pentru zona euro și China, potrivit Reuters. Într-un raport public luni în Kuala Lumpur, FMI a declarat că PIB-ul global va crește cu 3,5% în 2017 și 3,6% în 2018, ceea ce reprezintă o prezicere neschimbată față de declarațiile din luna aprilie. Directorul General al FMI Christine Lagarde a declarat la Washington că redresarea economiei globale este „bine ancorată.”
- Insulele Baleare, provincie a Spaniei, a pus interdicție asupra coridelor în ciuda faptului că Madridul a declarat anterior că acestea sunt un avantaj cultural și nu trebuie interzise, informează The Independent. Insulele Baleare ce sunt o destinație turistică populară, incluzând insule precum Majorca, Minorca și Ibiza, au încercat și în 2016 să pună interdicție asupra coridelor, dar au fost oprite de Curtea Constituțională de la Madrid, ce i-a luat dreptul de a lua decizia în cauză în mod autonom. Partidul Popular, partid conservativ ce reprezenta majoritatea în guvernul spaniol din 2013, a declarat că sportul sângeros este un avantaj cultural, permițând colectarea de fonduri publice, ceea cu ce majoritatea spaniolilor nu sunt de acord. Luni parlamentul balear, o adunare regională, a votat pentru interzicerea de facto a practicării sportului.
- Vizita diplomatică a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în țările din Golf nu a ajutat la îmbunătățirea relațiilor dintre acestea și Qatar, conform The Independent. Erdogan a făcut trei vizite în statul din Gofl Qatar pentru a ajuta la restabilirea relațiilor diplomatice dintre acesta și vecinii săi, cu toate acestea tensiunile nu au scăzut. Luni Erdogan a zburat din Kuwait la Doha, Qatar, mediatizând discuțiile dintre Qatar și blocul politic al statelor din Golf, constituit din Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Egipt. Cele patru state au rupt relațiile diplomatice și de transport cu Qatarul din cauza acuzațiilor că acesta ar fi finanțat grupările teroriste.
- Prim-ministrul Poloniei, Beata Szydlo, a promis că va face tot posibilul pentru a realiza reforma sistemului judiciar, declarând că guvernul nu va ceda presiunilor din stradă și de peste hotare, relatează BBC. Luni, președintele Andrzej Duda și-a exercitat dreptul de veto în cadrul votării pentru proiectul de lege ce presupune înlocuirea Curții Supreme cu reprezentanți ai guvernului. Decizia acestuia a fost a urmare a faptului că proiectul de lege a provocat proteste masive în toată țara. Duda a declarat că a luat decizia după ce a consultat experți judiciari și judecători. Comisia Europeană a amenințat că va lipsi Polonia de dreptul la vot în cadrul uniunii dacă va implementa proiectul de lege.
- Coreea de Nord a amenințat că ar realiza un atac nuclear asupra SUA dacă îi este amenințat regimul, conform CNN. Phenianul a amenințat cu un atac nuclear „în inima SUA” dacă aceasta încearcă să-l îndepărteze pe Kim Jong Un din poziția de lider suprem al statului nord-coreean, potrivit reportajului de marți al agenției de știri de stat Agenția Centrală Coreeană de Știri. Amenințarea a survenit drept un răspuns la comentariul din partea directorului CIA Mike Pompeo, care a declarat săptămâna trecută că Kim Jong Un trebuie separat de stocul său nuclear în continuă creștere.
- Iordanienii au protestat împotriva Israelului la înmormântarea unui adolescent împușcat, relatează Reuters. Câteva sute de iordanieni au făcut marți apel către guvernul lor prin intermediul unui protest pentru a închide ambasada Israelului la Amman în timpul înmormântării unui adolescent împușcat fatal de către un agent de securitate israelit de la ambasadă. Protestatarii au scandat „Nu pentru o ambasadă a Israelului sau ambasador pe teritoriul iordanian!” De asemenea, aceștia au făcut apel pentru un jihad – război sfânt.
- Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Relații Externe, a declarat că Turcia încă este luată în considerare pentru a deveni parte a uniunii, în ciuda crizei politice din țară, informează The Guardian. Mogherini a declarat că este important să fie menținut dialogul cu Ankara în ciuda represiunilor din țară: „Evident Turcia este și rămâne a fi o țară candidată. Mulți dintre colegii mei preferă să se concentreze pe diferențe. Eu prefer să mă concentrez pe ceea ce avem în comun.” Declarația a survenit în urma discuțiilor cu miniștrii turci și în ciuda presiunii în ascensiune asupra Bruxellesului de a-și manifesta condamnarea lui Recep Tayyip Erdoğan, președintele turc, în contextul în care de la tentativa de lovitură de stat de vara trecută a închis în închisori 50.000 persoane și a comis grave încălcări ale drepturilor omului.
- Cardinalul George Pell a pledat nevinovat în cadrul audierii de la magistratura din Melbourne, Australia, în care i s-a adus acuzația că ar fi comis abuzuri sexuale, potrivit The Guardian. Cardinalul nu a vorbit în timpul celor șase minute în care au fost anunțate acuzațiile ce i se aduc. Avocatul acestuia, Robert Richter, a declarat că Pell nu ar fi obligat să vorbească până în momentul în care nu se ajunge la procesul de judecată, adăugând „Cardinalul Pell va pleda nevinovat de toate acuzațiile și își va menține prezumpția inocenței.” Cardinalul se va întoarce la curte pentru o altă audiere pe 6 octombrie.
- Senatorii republicani din Senatul SUA au votat pentru a începe o dezbatere despre anularea și înlocuirea programului de sănătate Obamacare, creat de fostul președinte SUA Barack Obama, relatează The Guardian. Marți, în Senat 50 republicani au votat pentru anularea programului Obamacare, și doi – Susan Collins din Maine și Lisa Murkowski din Alaska – au votat împotrivă. Votul vice-președintelui SUA Mike Pence a fost necesar pentru a valida decizia. Președintele SUA Donald Trump a lăudat Senatul pentru ceea ce el a caracterizat drept „un pas gigant spre finisarea coșmarului Obamacare.”
Home / A fost azi în lume / 2017 / Au fost 24 și 25 iulie în lume – Emmanuel Macron a suferit o scădere de susținere din partea francezilor în sondajele de opinie, FMI și-a menținut prezicerile de creștere economică globală pentru acest an și următorul, iar Federica Mogherini a declarat că Turcia rămâne a fi candidată pentru a deveni membră UE
Vezi și
A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești
Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …