Home / A fost azi în lume / 2023 / Au fost 22 și 23 aprilie în lume – Ambasadorul Chinei la Paris a susținut că statele ce și-au câștigat independența în urma colapsului Uniunii Sovietice nu se bucură de suveranitate, Forțele navale ale Japoniei au intrat în stare de alertă pentru a preveni eventuale evenimente cauzate de căderea a fragmente din sateliții de spionaj ai Coreei de Nord iar Mai multe state occidentale au demarat procedurile de evacuare a personalului diplomatic din Sudan

Au fost 22 și 23 aprilie în lume – Ambasadorul Chinei la Paris a susținut că statele ce și-au câștigat independența în urma colapsului Uniunii Sovietice nu se bucură de suveranitate, Forțele navale ale Japoniei au intrat în stare de alertă pentru a preveni eventuale evenimente cauzate de căderea a fragmente din sateliții de spionaj ai Coreei de Nord iar Mai multe state occidentale au demarat procedurile de evacuare a personalului diplomatic din Sudan

Material realizat de Radu Ioan Mocanu.

Mai multe state occidentale au demarat procedurile de evacuare a personalului diplomatic din Sudan, notează Reuters. Forțele armate ale Statelor Unite ale Americii și ale Marii Britanii au contribuit la evacuarea personalului diplomatic din Sudan în urma începerii conflictului dintre grupări paramilitare și forțele guvernamentale, conflict ce a cauzate sute de decese și a dus la pierderea accesului la servicii de baze ale cetățenilor. Evacuarea conaționalilor de către mai multe state a dus la crearea de dezordine în rândurile refugiaților, mai multe convoaie de evacuare fiind atacate, iar civili fiind răniți. Printere astfel de incidente se numără atacarea unui convoi diplomatic francez sau jefuirea unui convoi qatarez. Cele două părți aflate în conflict s-au acuzat reciproc pentru aceste evenimente petrecute. La slujba de duminică de la Vatican, Papa Francisc a făcut un apel pentru încetarea violenței, violență ce durează de mai mult timp în statul african. 

 

Oficiali ai Ucrainei, dar și ai mai multor state europene au condamnat declarațiile făcute de ambasadorul Chinei la Paris, relatează Al Jazeera. Acesta a susținut că statele ce și-au câștigat independența în urma colapsului Uniunii Sovietice nu se bucură de suveranitate, afirmând că acestea nu au un statut în dreptul internațional. Declarația a fost condamnată de un consilier prezidențial ucrainean, dar și de oficial francezi, și ai statelor baltice. Un purtător de cuvânt al ministerului afacerilor externe din Franța a susținut suveranitatea Ucrainei, afirmând că acesta a fost recunoscută internațional în 1991, chiar și de Republica Populară Chineză. Acesta a mai declarat că așteaptă comentarii din partea diplomației de la Beijing despre poziția acestora în legătură cu conflictul din Ucraina. 

 

Președintele Braziliei, Lula da Silva, a debutat o vizită de patru zile în Europa cu o oprire în Portugalia, anunță Deutsche Welle. Cuplul prezidențial brazilian a fost primit de către președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa. Obiectivele acestei vizite sunt de a consolida relațiile diplomatice cu statele europene după ce șeful de stat brazillian a blamt într-o măsură Ucraina pentru invadarea teritoriului de către forțele armate ale Federației Ruse și l-a găzduit pe Serghei Lavrov, liderul diplomației de la Moscova. În legătură cu declarațiile făcute despre Războiul din Ucraina, acesta a afirmat că încearcă să găsească o a treia soluție pentru rezolvarea conflictului. Printre obiectivele vizitei în Europa se numără o eventuală înțelegere de liber schimb între Uniunea Europeană și Mercosur, iar în relația bilaterală cu Portugalia, este de așteptat semnarea a douăsprezece înțelegeri, una dintre ele vizând cooperarea agențiilor spațiale a celor două state. 

 

Hassan Diab, responsabilul pentru un atac de acum 42 de ani de la o sinagogă din Paris. a fost condamnat la închisoare pe viață, conform BBC. Condamnatul este un profesor universitar cu dublă cetățenie, canadiană și libaneză, care în 1980 a condus un atentat asupra unei sinagogi din Paris, soldat cu patru victime și zeci de răniți. Acesta a fost primul atac asupra comunității evreiești din franța de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, servind ulterior ca model pentru acțiuni asemănătoare conduse de activiștii din Orientul Mijlociu.  Procesul a durat zeci de ani, dosarul fiind cercetat de mai mulți procurori. Sentința a fost dată în absența acuzatului, care a pledat nevinovat pe întreaga perioadă a procesului. 

 

Forțele navale ale Japoniei au intrat în stare de alertă pentru a preveni eventuale evenimente cauzate de căderea a fragmente din sateliții de spionaj ai Coreei de Nord, notează Al Jazeera. Ordinul a venit din partea ministerului apărării de la Tokyo,  ca răspuns la anunțul Coreei de Nord că a finalizat dezvoltarea unui satelit de recunoaștere militară. Oficialii au indicat că întreprind pregătirile pentru lansare, la o dată nespecificată. Tensiunile sunt cauzate de testarea de rachete făcută de Coreea de Nord de la începutul anului ca răspuns la exerciții militare comune ale Coreei de Sud cu Statele Unite ale Americii. Statele membre G7 au făcut apel către autoritățile de la Phenian de a stopa testarea de rachete și de a-și opri producția de rachete nucleare. Manevrele executate de marina japoneză vin ca urmare a unei lungi istorii de tensiuni în regiune, aceste lansării fiind ultimele dintr-un șir lung de acte comandate de autoritățile de la Phenian. 

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 21 și 22 decembrie în lume – Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Noul guvern al Islandei a declarat că intenționează să supună aderarea la Uniunea Europeană unui referendum până în 2027, Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire cu premierul slovac Robert Fico

Material realizat de Irina Dudu și Miruna Constantinescu   Șoferul care a intrat cu mașina …