Home / A fost azi în lume / 2017 / Au fost 20 și 21 mai în lume – 5000 de refugiați au fost salvați din apele Mediteranei, protestatarii din Venezuela marchează a 50-a zi de manifestații antiguvernamentale, iar Donald Trump critică radicalismul religios în timpul vizitei din Arabia Saudită

Au fost 20 și 21 mai în lume – 5000 de refugiați au fost salvați din apele Mediteranei, protestatarii din Venezuela marchează a 50-a zi de manifestații antiguvernamentale, iar Donald Trump critică radicalismul religios în timpul vizitei din Arabia Saudită

Material realizat de Sebastian Stoica și Ionela Păpurică

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a încheiat sâmbătă un acord privind livrarea de armament în valoare de 110 miliarde de dolari către Arabia Saudită în prima sa vizită de stat, relatează Reuters. Acordul, împreună cu alte investiții care, potrivit secretarului de stat Rex Tillerson, ar însuma un total de 350 de miliarde de dolari, a fost realizarea principală a primei zile a lui Donald Trump în Riad, prima oprire într-o călătorie de nouă zile prin Orientul Mijlociu și Europa. Vorbind cu jurnaliștii după ceremonia în care s-au schimbat acordurile, Donald Trump a afirmat că ziua a fost „una grozavă” și a vorbit de „investiții către Statele Unite în valoare de sute de miliarde de dolari”, mulțumind „tuturor oamenilor din Arabia Saudită”. Regele Salman i-a oferit președintelui Statelor Unite o primire călduroasă, întâmpinându-l la baza Air Force One și petrecând mare parte din zi împreună.

Rebelii sirieni părăsesc ultimul cartier din Homs, relatează Al Jazeera. Ultimii rebeli sirieni, împreună cu familiile lor, au fost conduși din ultimul cartier controlat de opoziție din orașul central Homs, potrivit lui Talal Barazi, guvernatorul provinciei. „Ultima evacuare a rebelilor, a familiilor acestora și a civililor care doresc sa părăsească Homsul este în desfășurare”, a afirmat Barazi. Operațiunea, supervizată de trupele ruse, a început acum două luni și a avut loc de-a lungul câtorva săptămâni. Potrivit acordului, luptătorii opoziției din Homs primesc trecere liberă din partea guvernului spre zonele controlate de rebeli. „În total, peste 15.000 de oameni – 12.000 de civili și 3.000 de rebeli – vor fi plecat din cartierul Waer la finalul acestei operațiuni”, a adăugat Barazi.

Norvegia va întări protecția rezervei mondiale de semințe din arhipelagul Svalbard după ce apa a pătruns în tunelul de la intrare, relatează BBC. Depozitul, aflat în interiorul unui munte, este construit ca să conserve de la eventuale dezastre eșantioanele de semințe ale principalelor specii cultivate. Temperaturile neobișnuit de mari din ultimul an au cauzat topirea gheții permanente, trimițând apa în tunelul de acces. Nicio mostră de semințe nu a fost afectată dar depozitul urmează să aibă pereți noi rezistenți la apă și scurgeri spre exterior. Depozitul din arhipelagul Svalbard adăpostește semințe din 5000 de specii diferite de pe tot globul. Cu toate că majoritatea țărilor își păstrează propriile depozite de semințe, Banca Mondială de Semințe are rolul de rezervă.

5000 de refugiați au fost salvați în drumul lor dinspre Libia spre Italia, relatează Al Jazeera. În jur de 2900 de oameni au fost salvați joi, 2300 dintre ei fiind găsiți în ape internaționale și duși în Italia, în timp de 580 au fost ridicați din ape libiene și conduși înapoi spre țara nord africană. De joi până sâmbătă dimineață, paza de coastă a salvat încă 2100 de refugiați aflați în 17 vase, dar a găsit și corpul unui bărbat care s-a înecat, a afirmat paza de coastă italiană. Supraviețuitorii au vorbit agenției Reuters de detenția arbitrară, sclavia și bătăile din Libia. Numărul refugiaților care ajung în Italia a crescut în acest an cu mai mult de 30% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, 46.000 de oameni ajungând până în acest moment de la începutul anului.

Protestele antiguvernamentale din Venezuela, ajunse în a 50-a zi, marcate cu marșuri, relatează Reuters. Circa 200.000 de venezueleni au ieșit în stradă sâmbătă pentru a marca cele 50 de zile de proteste împotriva nepopularului regim al președintelui Nicolas Maduro. Cel puțin 46 de oameni au murit de la izbucnirea protestelor în cele mai mari violențe cu care s-a confruntat Maduro de când a câștigat președinția în 2013. Au fost omorâți de la civili până la polițiști, de multe ori în timpul jafurilor sau a confruntărilor stradale. Mulți venezueleni sunt furioși pe guvernul lui Maduro, învinovățindu-l de inflația galopantă, lipsa hranei și a medicamentelor și abuzurile asupra drepturilor omului. Ei cer alegeri, eliberarea activiștilor aflați în închisoare și sprijin extern.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a ținut un discurs în Arabia Saudită, duminică, în cadrul primei sale călătorii oficiale în străinătate, cu scopul de a combate radicalizarea, informează BBC. Președintele american a declarat că lupta împotriva extremismului nu trebuie privită ca o luptă între diferite forme de credință, ci ca o luptă între bine și rău, subliniind faptul că Iranul este responsabil pentru instabilitatea din regiune. Trump a cerut și crearea unei baze de date a tuturor musulmanilor din SUA, pentru a interzice temporar, pe motive de securitate, intrarea musulmanilor în spațiul american. Acesta a ținut să precizeze că vizita lui în Arabia Saudită nu vizează impunerea modului de viață american în țările arabe, ci stabilirea unei coordonări între SUA și cele șase state din Golf pentru a reduce sursele de finanțare pentru grupurile extremiste, inclusiv Statul Islamic. Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, Oman, Emiratele Arabe Unite și Bahrain sunt cele șase state care militează împotriva extremismului alături de Statele Unite.

Reprezentanții guvernelor din Statele Unite, Coreea de Sud și Japonia au declarat că s-a realizat un al doilea test de rachete în această săptămână de către Coreea de Nord, care a lansat o rachetă balistică cu rază medie de acțiune în apele de pe coasta de est, relatează CNN. Considerată o lansare “nesăbuită și iresponsabilă”, Coreea de Sud susține că această rachetă a zburat la o distanță de aproximativ 500 km de orașul Puchang, în vestul Coreei de Nord. Primul test din 14 mai a atins o altitudine de 2.100km, ca cel de-al doilea din aceeași săptămână să înregistreze un succes pentru Coreea de Nord. Această țară încearcă să dezvolte rachete balistice care pot transporta focoase nucleare. Analiștii au declarat că testele Coreei de Nord au ca obiectiv dezvoltarea unei rachete balistice intercontinentale care ar putea amenința zona continentală a Americii.

Egiptul a trimis spre judecata magistraturii militare 48 de persoane suspecatate că sunt implicate în trei atentate cu bombă în apropierea bisericilor, fiind acuzate că s-au alăturat Statului Islamic, relatează Reuters. În ultimele luni, Egiptul a suferit mai multe atacuri teroriste, două atentate cu bombe în Alexandria și Tanta omorând 45 de persoane, în timp ce o explozie din apropierea Catedralei Copte in Cairo a ucis 25 de persoane. Statul Islamic și-a asumat responsabilitatea pentru toate cele trei atacuri. Conform declarațiilor procurorului Nabil Sadek, unii dintre suspecți dețineau funcții de conducere în Statul Islamic și au format celule în Cairo și în provincia sudică Qena pentru a efectua atacurile asupra bisericilor. Suspecții mai sunt acuzați pentru că au efectuat un atac asupra unui punct de control din Deșertul de Vest al Egiptului, ucigând cel puțin opt polițiști.

Planul premierului Theresa May de a pune capăt prânzurilor gratuite în școli afectează aproape un milion de copii din mediile sărace din Marea Britanie care vor pierde dreptul la mese școlare gratuite, relatează The Independent. Potrivit studiului realizat de Institutul pentru Educație (EPI), numărul celor care pierd prânzul este de 100.000 de persoane din familii care trăiesc în sărăcie relativă, iar aproximativ 900.000 de copii din familiile cu venituri mici își vor pierde drepturile la un prânz gratuit. Theresa May a promis gratuitate pentru micul-dejun în schimbul eliminării prânzurile gratuite universale pentru anumite categorii sociale. Planul primului-ministru nu va afecta pe cei din mediile cele mai sărace, aceștia având în continuare dreptul la o masă gratuită la prânz. O familie obișnuită, conform acestei propuneri, va trebui să plătească anual pentru fiecare copil cu vârsta între patru și șapte ani aproximativ 440 de lire sterline.

O femeie germană care a lucrat pentru un ONG internațional caritabil a fost ucisă în Kabul, în timp ce altă femeie din Finlanda a fost răpită, aceste incidente fiind cauzațe de atacurilor talibane asupra punctelor de control ale poliției, informează Russia Today. Cele două femei s-au aflat în interiorul unei pensiuni din Kabul, lucrând la o operațiune militară suedeză. În urma atacului asupra pensiunii un gardian a fost decapitat de atacatori. Acest incident a avut loc la doar o zi după ce militanții talibani au ucis 20 de ofițeri de poliție la punctele de control din sudul Afganistanului. La începutul anului, talibanii au lansat un atac asupra forțelor afgane pregătite de NATO, ucigând 135 de soldați. Deși forțele NATO sunt prezente din punct de vedere militar în Afganistan de 15 ani, țara continuă să fie un loc periculos pentru occidentali.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …