Home / A fost azi în lume / 2024 / Au fost 2 și 3 noiembrie în lume – Europarlamentara Hannah Neumann a dezvăluit că Iranul transportă echipamente militare către zone de conflict, UNESCO a raportat o creștere alarmantă a numărului de jurnaliști uciși în 2022-2023, Miliardarul georgian Bidzina Ivanishvili este suspectat de influențarea decisivă a alegerilor parlamentare în favoarea Rusiei
Sursă: MSC/Guelland

Au fost 2 și 3 noiembrie în lume – Europarlamentara Hannah Neumann a dezvăluit că Iranul transportă echipamente militare către zone de conflict, UNESCO a raportat o creștere alarmantă a numărului de jurnaliști uciși în 2022-2023, Miliardarul georgian Bidzina Ivanishvili este suspectat de influențarea decisivă a alegerilor parlamentare în favoarea Rusiei

Material realizat de Andrei Rus și Irina Dudu

Ministerul Apărării din Taiwan a anunțat o creștere semnificativă a activității militare chineze în apropierea insulei, conform Reuters. Oficialii ministerului au raportat prezența a 35 de aeronave chineze, inclusiv bombardiere capabile nuclear și drone în jurul insulei. Acest tip de activitate s-a intensificat în ajunul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, fiind al doilea incident de acest tip raportat în decurs de două zile. Oficialii chinezi consideră Taiwanul ca parte a Chinei și desfășoară în mod regulat patrule militare în apropierea insulei, invocând suveranitatea asupra acesteia, deși guvernul de la Taipei respinge aceste afirmații. Activitățile recente includ exerciții de antrenament pe distanță lungă în Pacificul de Vest, iar Ministerul Apărării din Taiwan a trimis propriile forțe pentru a monitoriza situația. Tensiunile au fost amplificate de vânzările de armament ale Statelor Unite ale Americii către Taiwan, inclusiv un sistem de rachete în valoare de 2 miliarde de dolari, ceea ce a generat reacții dure din partea Beijingului.

Europarlamentara Hannah Neumann a dezvăluit că Iranul transportă echipamente militare către zone de conflict, relatează Euronews. Într-un interviu acordat Euronews, Hannah Neumann a declarat că serviciile de informații europene au adunat dovezi care arată că IranAir, compania aeriană deținută de stat, utilizează aeronavele sale pentru a transporta echipamente militare în țări precum Siria, Yemen și Ucraina. Hannah Neumann, care conduce delegația Parlamentului European pentru Relațiile cu Iranul, a criticat politicile Uniunii Europene față de Iran și cere catalogarea Gărzilor Revoluționare Iraniene ca organizație teroristă. De asemenea, ea sprijină sancțiuni stricte împotriva IranAir, interzicându-i companiei achiziționarea de piese și avioane noi.

Organizațiile pentru drepturile omului solicită eliberarea imediată a celor 30 de minori nigerieni arestați în august pentru participarea la proteste împotriva costului ridicat al vieții, relatează Al Jazeera. În total, 76 de persoane, inclusiv acești minori cu vârste între 14 și 17 ani, au fost acuzate de infracțiuni grave precum trădarea și tulburarea ordinii publice. Scenele cu copii slăbiți și chiar leșinați în tribunal au generat un val de indignare în Nigeria. Politicieni precum Peter Obi sau organizația Amnesty International au denunțat tratamentul aplicat minorilor, calificând detenția acestora drept un atac asupra libertății de exprimare. Minorilor li s-a acordat cauțiune, iar organizațiile pentru drepturile omului cer președintelui Bola Tinubu să intervină și să pună capăt acuzațiilor.

Secretarul Comitetului pentru Apărare din parlamentul ucrainean a declarat că armata ucraineană are nevoie de 500.000 de soldați suplimentari, conform The Kyiv Independent. Roman Kostenko, secretarul Comitetului pentru Apărare din parlamentul ucrainean, a declarat că armata ucraineană are nevoie de mobilizarea a noi forțe pentru a compensa pierderile și a susține frontul împotriva armatei ruse. Deși în aprilie a fost aprobată o lege pentru consolidarea mobilizării, ritmul recrutărilor a încetinit în septembrie, fapt care îngreunează suplimentarea efectivului militar, conform recomandării fostului comandant Valery Zaluzhny. Deși în prezent sunt prevăzute încă 160.000 de recrutări, costurile mobilizării se ridică la 500 miliarde de grivne (aproximativ 11 miliarde de euro), în timp ce Ucraina continuă să lupte cu pierderi mari și nevoia de rotație a trupelor aflate în serviciu activ de la începutul conflictului.

UNESCO a raportat o creștere alarmantă a numărului de jurnaliști uciși în 2022-2023, relatează Al Jazeera. Conform raportului, în medie un jurnalist a fost ucis la fiecare patru zile. Din cele 162 de decese înregistrate, multe au rămas nerezolvate, ceea ce reflectă o impunitate ridicată în cazurile de crime împotriva jurnaliștilor. Cele mai multe decese au fost în America Latină și Caraibe, iar pentru prima dată din 2017, majoritatea jurnaliștilor uciși în 2023 au fost în zone de conflict. Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut guvernelor să ia măsuri urgente pentru a proteja jurnaliștii și pentru a investiga și pedepsi infracțiunile împotriva lucrătorilor media.

Kemi Badenoch a devenit lidera Partidului Conservator din Marea Britanie și prima femeie de culoare care conduce un partid politic major în țară, relatează Reuters. Aceasta a ajuns în poziția de putere după ce a câştigat 57% din voturile membrilor. Kemi Badenoch o îl înlocuieşte pe Rishi Sunak şi promite să readucă partidul la principiile fundamentale, pledând pentru reducerea autorității statului şi apărarea valorilor precum libertatea de exprimare și economia liberă. Badenoch și-a asumat să abordeze “problemele din partid direct” şi să adreseze “înfrângerea răsunătoare” a conservatorilor la alegerile din iulie. Badenoch a declarat că scopul opoziției conservatoare este de a ține guvernul laburist “responsabil” şi de a se pregăti pentru viitoarele alegeri.

Guvernul indian a criticat oficialii Canadei pentru asocierea Ministerului de Interne de la New Delhi cu presupuse comploturi împotriva separatiştilor sikh pe teritoriu canadian, relatează Reuters. Ministerul indian de externe a protestat, acuzând oficialii din Ottawa de supravegherea unor angajaţi consulari indieni. Amit Shah, considerat a fi al doilea cel mai important om în guvernul prim-ministrului Narendra Modi, ar fi fost implicat în campanii de violenţă împotriva separatiştilor sikh din Canada. De asemenea, Jaiswal, Ministrul de Externe al Indiei, a declarat că aceste acuzații nu au fundament, putând chiar degrada relațiile bilaterale și a menționat că oficialii indieni percep supravegherea consulilor ca pe o formă de hărţuire. Această dispută a dus la expulzarea unor diplomaţi din ambele țări, iar guvernul indian a negat orice implicare în asasinarea separatistului sikh Hardeep Singh Nijjar în 2023.

Miliardarul georgian Bidzina Ivanishvili este suspectat de influențarea decisivă a alegerilor parlamentare în favoarea Rusiei, potrivit France24. Partidul său pro-rus „Visul Georgian” a obținut o victorie controversată împotriva opoziţiei pro-europene, în ciuda sondajelor de opinie ce indicau că 80% din respondenți indicau dorința de a se alătura Uniunii Europene. Preşedinta pro-vestică Salome Zurabishvili a considerat că procesul decizional a fost influenţat de oficiali din Rusia şi a cerut anularea rezultatelor. Deși criticii îl consideră un „proiect al Kremlinului”, există incertitudini cu privire la gradul de control pe care guvernul rus îl exercită asupra sa. Ivanishvili promovează o agendă pro-rusă și o retorică anti-vestică, susţinând recent o lege inspirată de Rusia care limitează activitatea organizaţiilor independente.

Ucraina a raportat un atac masiv cu drone din partea Rusiei asupra capitalei și altor regiuni, care a provocat daune materiale și umane, potrivit France24. Preşedintele Zelensky a declarat că forțele aeriene ucrainene au doborât 39 din 71 de drone lansate. Atacurile au vizat în special regiunile Kiev, Sumy, Kirovograd şi Poltava, provocând daune unor clădiri și rănind mai multe persoane. În apropierea oraşului Kherson, o femeie a fost găsită moartă sub dărâmături, iar un spital a fost afectat de atac, însă pacienții au scăpat nevătămaţi. Comandantul militar ucrainean a avertizat asupra unei ofensive rusești intense, iar președintele țării a declarat că atacurile teroriste constante asupra oraşelor ucrainene demonstrează că presiunea internațională asupra armatei Rusiei nu este suficientă. Resturile dronelor doborâte au provocat daune în mai multe districte din Kiev, iar unele dintre ele au cauzat incendii în clădiri rezidențiale.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că “este momentul ca Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) să se desființeze”, potrivit CNN. Recent, Knesset-ul israelian a adoptat o lege care interzice funcţionarea UNRWA în Israel şi contactul cu funcţionarii israelieni. Deşi aceste legi nu elimină imediat agenţia, ele pun în pericol operaţiunile UNRWA în Cisiordania şi Gaza, afectând milioane de palestinieni care depind de serviciile sale. Din cauza faptului că au existat acuzații conform cărora angajați din UNRWA au fost implicați în atacurile Hamas din 2023, mulți israelieni asociază agenția cu terorismul. Criticii susţin că guvernul israelian nu are capacitatea de a înlocui serviciile oferite de UNRWA, care includ educaţie, asistență medicală și ajutoare alimentare. Acest pas este văzut ca o măsură care ar putea afecta grav drepturile palestinienilor și stabilitatea regională.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …