Home / A fost azi în lume / 2024 / Au fost 10 și 11 august în lume – Șeful justiției din Bangladesh și guvernatorul băncii centrale, Abdur Rouf Talukder, au demisionat în contextul protestelor masive care au forțat-o pe premierul Sheikh Hasina să fugă din țară, Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a explicat că a renunțat la candidatura pentru un nou mandat pentru a evita o luptă internă în cadrul Partidului Democrat și Președintele Rwandei, Paul Kagame, a fost învestit pentru al patrulea mandat, după ce a câștigat alegerile din luna trecută cu peste 99% din voturi.
Sursă foto: REUTERS/Stringer

Au fost 10 și 11 august în lume – Șeful justiției din Bangladesh și guvernatorul băncii centrale, Abdur Rouf Talukder, au demisionat în contextul protestelor masive care au forțat-o pe premierul Sheikh Hasina să fugă din țară, Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a explicat că a renunțat la candidatura pentru un nou mandat pentru a evita o luptă internă în cadrul Partidului Democrat și Președintele Rwandei, Paul Kagame, a fost învestit pentru al patrulea mandat, după ce a câștigat alegerile din luna trecută cu peste 99% din voturi.

Material realizat de Irina Dudu.

Candidatul republican la vicepreședinția Statelor Unite, JD Vance, a răspuns atacurilor adversarilor săi democrați, care l-au etichetat drept „ciudat”, relatează CNN. Acesta a declarat spre apărarea sa că vicepreședintele Kamala Harris și guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, „nu sunt confortabili în pielea lor” în pozițiile politice în care se află. Vance a susținut că aceștia recurg la insulte în loc să prezinte soluții concrete pentru a îmbunătăți viața americanilor. Comentariile sale vin în contextul în care democrații, inclusiv Walz, au criticat anterior echipa republicană formată din Donald Trump și Vance. Omul politic a subliniat lipsa secțiunilor dedicate politicilor pe site-ul de campanie al lui Harris.

Șeful justiției din Bangladesh și guvernatorul băncii centrale, Abdur Rouf Talukder, au demisionat în contextul protestelor masive care au forțat-o pe premierul Sheikh Hasina să fugă din țară, potrivit Reuters. Judecătorul Obaidul Hassan și-a anunțat demisia după ce studenții l-au amenințat cu „consecințe grave”. De asemenea, guvernatorul Bangladesh Bank, Abdur Rouf Talukder, și-a depus demisia, însă aceasta nu a fost încă acceptată. Protestele, care au început împotriva corupției și cotelor de la locurile de muncă guvernamentale, s-au transformat într-o mișcare de răsturnare a lui Hasina, care s-a refugiat în New Delhi după ce tulburările au dus la moartea a aproximativ 300 de persoane, majoritatea studenți.

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a explicat că a renunțat la candidatura pentru un nou mandat pentru a evita o luptă internă în cadrul Partidului Democrat, relatează BBC. Conform declarațiilor lui Biden, candidatura de de anul acesta ar fi putut distrage atenția de la obiectivul principal: înfrângerea lui Donald Trump în alegerile din noiembrie. În discuție, Biden a reluat acuzațiile la adresa lui Trump, amintind momentul din 2017 când o adunare a extremiștilor de dreapta în Charlottesville, Virginia, s-a soldat cu victime. Biden l-a acuzat pe Trump că a încurajat rasismul și extremismul, subliniind că președinția sa a oferit un refugiu deschis pentru grupările extremiste. A mai subliniat că va face campanie pentru Harris în state-cheie, inclusiv în Pennsylvania, unde s-a născut, pentru a sprijini victoria democraților.

Președintele Volodimir Zelenski a recunoscut că armata Ucrainei a lansat o incursiune în teritoriul rus, în regiunea Kursk, pentru a „restabili dreptatea” și a pune presiune pe forțele Moscovei, relatează Reuters. Aceasta este cea mai mare ofensivă ucraineană pe teritoriul rus de la începutul războiului, lăsând părți din sud-vestul Rusiei vulnerabile până la sosirea întăririlor. Autoritățile ruse au evacuat locuitorii și au impus măsuri stricte de securitate în trei regiuni de frontieră, iar Belarus a trimis trupe suplimentare la granița cu Ucraina, acuzând Kievul de violarea spațiului său aerian. Oficialii din Kursk au raportat 13 răniți după ce resturi dintr-o rachetă ucraineană distrusă au căzut peste un bloc rezidențial, ceea ce a dus la evacuarea a peste 76.000 de persoane.

Președintele Rwandei, Paul Kagame, a fost învestit pentru al patrulea mandat, după ce a câștigat alegerile din luna trecută cu peste 99% din voturi, potrivit Al Jazeera. Ceremonia de învestire a avut loc într-un stadion din Kigali, în prezența a zeci de lideri africani și demnitari. Kagame, care conduce țara din 1994, a promis să “consolideze unitatea națională”. Deși a fost lăudat pentru reconstrucția Rwandei după genocid, activiștii pentru drepturile omului și opoziția îl acuză de suprimarea disidenței și de crearea unui climat de frică. De asemenea, Kigali este acuzată de instabilitate în estul Republicii Democrate Congo (RDC), iar președintele Angolei, Joao Lourenco, a discutat cu Kagame despre un acord de încetare a focului în RDC. Totuși, Kagame rămâne popular, în special în rândul tinerilor, fiind singurul lider pe care majoritatea rwandezilor l-au cunoscut. În 2015, Kagame a aprobat modificări constituționale care i-ar putea permite să rămână la putere până în 2034.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …