Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Material realizat de Luca Coșa
IMPACTUL REFORMELOR LUI JAVIER MILEI ASUPRA ECONOMIEI ARGENTINEI
La sfârșitul anului 2023, economia Argentinei se afla într-o criză profundă, atingând cele mai joase cote din ultimele decenii. Excedentul monetar s-a dublat față de anul 1975, Inflația a ajuns la 211%, iar moneda națională se devaloriza rapid. Mai mult, datoria Băncii Centrale atinsese de patru ori valoarea banilor aflați deja în circulație, adâncind și mai mult puternic instabilitatea economică.
După învestirea în funcția de președinte, Javier Milei a promis reforme semnificative și revitalizarea economiei statului sud-american. Liderul argentinian promovează piața liberă, comerțul și disciplina fiscală, însă fără a propaga idei populiste. Acesta și-a exprimat dorința de a reforma sistemul din interior și de a elimina interferența statului în economie.
Odată ajuns la putere, Milei a adoptat numeroase reforme. Printre acestea se numără dereglementarea pieței, oprirea emiterii excesive de monedă pentru a finanța statul și eliminarea subvențiilor în sectorul energetic și cel al transporturilor. Reformele sale au redus cheltuielile guvernamentale cu 30%, concediind peste 30.000 de angajați ai statului. O altă arie de interes a fost devalorizarea controlată a monedei naționale și creșterea taxelor vamale, pentru a încuraja exporturile și a reduce deficitul comercial. Înaintea reformei, diferența dintre cursul oficial și cel de pe piața neagră era aproximat la peste 100%, dolarul fiind vândut cu preț dublu. În prezent, surplusul a fost redus la doar 25%. Rezultatul acestor reforme radicale a fost eliminarea deficitului fiscal al Argentinei pentru prima oară în 123 de ani (fenomen ce apare când statul cheltuie mai mult decât colectează din taxe și alte venituri).
Aceste măsuri de austeritate au fost acceptate de populație, care își dorea reducerea inflației, președintele câștigând astfel susținerea argentinienilor. Măsurile sale au scăzut inflația de la 25% la doar 3%, atingând cea mai scăzută rată din ultimii 4 ani, iar reducerea costurilor a determinat un surplus bugetar și o piață de capital în creștere.
Deși Milei a declarat că reformele sunt majoritar adresate aparatului de stat, acestea au avut și un impact major persoanelor vulnerabile. Aceste măsuri au cauzat o creștere a ratei sărăciei, la 53% față de 40% în 2023, cheltuielile de consum scăzând cu 20%, iar cele din domeniul construcțiilor cu 29%. Tăierea bugetului alocat pensiilor și al construcțiilor publice au reprezentat jumătate din reducerile de buget. Eliminarea subvențiilor pentru sectorul energetic și cel al transporturilor a avut drept rezultat atât scăderea exponențială a ratei inflației, cât și creșterea prețurilor pentru bunurile esențiale de care clasa de jos depindea, tarifele de transport crescând cu 300%, iar prețurile pentru electricitate și gaz mărindu-se cu 430%.
Cu toate că inflația a înregistrat o scădere semnificativă, reformele președintelui Milei au afectat și majoritatea celorlalți indicatori economici, mulți experți punându-și întrebarea: Merită sacrificate atât de multe sectoare economice pentru a obține doar o singură victorie pe plan fiscal?
Cum a apărut excedentul monetar în Argentina?
În timpul mandatului președintelui Alberto Fernández, economia Argentinei se confrunta cu un deficit fiscal, cheltuielile guvernamentale depășind veniturile publice, fenomen venit ca repercusiune a inflaţiei.
Deoarece situaţia statului nu permitea administraţiei să obțină împrumuturi majore pentru stabilizarea economiei, Fernández a acoperit deficitul prin tipărirea excesivă a monedei naţionale de către Banca Centrală a Argentinei. De asemenea, au fost impuse controale valutare pentru a opri populația din a opta în favoarea schimbului valutar din moneda naţională (peso) în dolari. Această măsură a rezultat într-o acumulare excesivă de bani în economie, numită excedent monetar.
În cazul în care populaţia decide să cheltuie banii, acest fenomen extrem de instabil va rezulta în hiperinflaţie. Iar în cazuł contextul în care controalele valutare se vor opri, oamenii se vor grăbi să schimbe pesos în dolari, rezultând în prăbușirea cursul de schimb, și creșterea preţurilor importurilor.
TENSIUNILE GEOPOLITICE DIN CANALUL PANAMA
Canalul Panama este reprezintă una din cele mai importante rute comerciale mondiale, deoarece permite navelor să traverseze America Centrală fără a ocoli continentul, salvând astfel timp și resurse. Canalul a fost construit sub un mandat american și a operat sub controlul Statelor Unite ale Americii până în 1977, când președintele Jimmy Carter a semnat un acord ce prevedea cedarea graduală a rutei comerciale către autoritățile panameze. Pasajul strategic a fost administrat la comun cu de reprezentanți americani și panamezi până în 1999, când autoritățile din Panama au obținut controlul total al canalului.
Cedarea canalului a fost criticată de președintele american, Donald Trump. Liderul american a declarat public, inclusiv în timpul discursului său de inaugurare, că navele americane au fost suprataxate cu sume exorbitante, încălcând acordul dintre guvernele celor două state. Trump a mai susținut că autoritățile panameze au încălcat promisiunea de a rămâne neutre în regiune, permițând reprezentanților chinezi să opereze în punctul de tranzit. Președintele a afirmat că autoritățile chineze controlează canalul, și a menționat că oficialii americani intenționează să preia controlul rutei maritime, evitând să menționeze dacă vor recurge sau nu la forță fizică.
Nu există date oficiale care să ateste controlul chinez Beijingului asupra al Canalului Panama, însă prezența navelor aflate sub pavilion chinez în regiune este incontestabilă. Aproximativ 21,4% din transporturile de pe această rută maritimă sunt efectuate de nave chineze iar o companie privată din Hong Kong, CK Hutchison, deține două porturi aflate la extremitățile canalului, fără a controla accesul în calea navigabilă. Ministrul de Externe american, Marco Rubio, a subliniat că un actor străin deține controlul canalului prin intermediul unor companii despre care se știe clar că nu sunt independente, făcând aluzie la conglomeratul din Hong Kong.
În ciuda amenințărilor, președintele Jose Raul Mulino a declarat că navele americane au fost tratate corect și că nu vor exista negocieri privind cedarea controlului, reiterând că pasajul strategic va rămâne categoric sub control panamez.
ALEGERILE CONTESTATE DIN VENEZUELA
Alegerile prezidențiale din Venezuela au avut loc într-un context marcat de instabilitate politică, tensiuni sociale, corupție și o criză economică profundă. Doi candidați și-au declarat victoria la alegerile din 2024: actualul președinte, Nicolas Maduro, și reprezentantul opoziției, Edmundo González.
În lipsa publicării datelor oficiale din secțiile de votare, Maduro a fost acuzat de fraudarea alegerilor. Multiple autorități, precum reprezentanți ai opoziției, experți ONU sau chiar președintele Columbiei au susținut că victoria sa cu 51% din voturi a fost falsificată. Conform statisticilor prezentate de membrii opoziției, Gonzalez ar fi câștigat alegerile cu 67% din voturi.
Cu toate că că rivalul său a fost recunoscut oficial de autoritățile americane, de multiplii reprezentanți ai guvernelor de stânga din America Latină, cât și de membrii Uniunii Europene, Nicolas Maduro a fost învestit în funcția de președinte pe 10 ianuarie 2025.
Numeroase proteste au izbucnit pe străzile din Caracas, populația venezueleană cerând transparență politică. Manifestațiile s-au soldat cu un număr mare de victime, inclusiv 28 de morți și aproximativ 2000 de persoane arestate. Printre arestări se află o lideră a opoziției, Maria Machado, care l-a acuzat pe liderul sud-american de organizarea unei lovituri de stat.
În ciuda victoriei revendicate de Nicolas Maduro, viitorul Venezuelei rămâne incert. Președintele, aflat la al treilea mandat, și-a consolidat puterea instaurând frică în rândul populației și eliminând opoziția politică, demonstrând că orice tentativă de a răsturna regimul va avea consecințe grave.
