Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
ALGERIA
Drapelul tarii: Două benzi verticale de lungime egală și culoare verde (partea palanului) și alb; o stea roșie cu cinci colțuri încadrată într-o semilună roșie, centrată peste limita dintre culori; culorile reprezintă islamul (verde), puritatea și pacea (alb) și libertatea (roșu). Semiluna și steaua sunt, de asemenea, simboluri islamice, dar semiluna este mai închisă decât cele din alte țări musulmane, deoarece algerienii cred că lungimea coarnelor de semilună aduce fericire.
ISTORIC: Algeria a găzduit multe imperii și dinastii, începând cu vechii numidieni (secolul al III-lea î.Hr.), fenicieni, cartaginezi, romani, vandali, bizantini, peste o duzină de dinastii arabe și berbere diferite, spanioli și turci otomani. Sub acesta din urmă, pirații barbari au operat din Africa de Nord și au prădit transportul maritim începând aproximativ cu anul 1500, atingând apogeul la începutul până la mijlocul secolului al XVII-lea, până când au fost supuși în cele din urmă de capturarea Algerului de către francezi în 1830. Expansiunea franceză spre sud a întregii țări a continuat de-a lungul secolului al XIX-lea și a fost marcată de multe atrocități. Țara a fost puternic colonizată de francezi la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, culminând într-o luptă sângeroasă de opt ani ce s-a soldarr cu independența Algeriei în 1962.
Principalul partid politic al Algeriei, Frontul de Eliberare Națională (FLN), a fost înființat în 1954 ca parte a luptei pentru independență și de atunci a dominat în mare măsură lumea politică, deși este respins de tineri. Guvernul Algeriei a instituit în 1988 un sistem multipartit ca răspuns la tulburările publice, dar succesul surprinzător al primului tur al Frontului Islamic al Salvării (FIS) la alegerile legislative din decembrie 1991 a determinat armata algeriană să intervină și să amâne turul al doilea al alegerilor, pentru a preveni preluarea puterii de către ceea ce elita seculară se temea că ar fi un guvern condus de extremişti. Armata a început o represiune asupra FIS, care i-a determinat pe susținătorii FIS să înceapă să atace ținte guvernamentale. Luptele au escaladat într-o insurgență, care a cunoscut violențe intense în perioada 1992-1998, soldată cu peste 100.000 de morți – multe atribuite masacrelor sătenilor de către extremiști. Guvernul a câștigat puterea până la sfârșitul anilor 1990, iar aripa armată a FIS, Armata Islamică a Salvării, a fost desființată în ianuarie 2000. Calitatea de membru al FIS continuă să fie ilegală.
Fostul președinte Abdelaziz Bouteflika, având sprijinul armatei, a câștigat președinția în 1999 în cadrul unor alegeri boicotate de mai mulți candidați care protestau împotriva presupusei fraude, câștigând alegerile ulterioare în 2004, 2009 și 2014. În urma protestelor izbucnite în toată țara în februarie 2019 împotriva deciziei președintelui Bouteflika de a solicita un al cincilea mandat, acesta a demisionat în aprilie 2019, iar în decembrie 2019, algerienii l-au ales pe fostul prim-ministru Abdelmadjid Tebboune drept noul președinte al țării. Membru FLN de multă vreme, Tebboune a candidat pentru președinție drept independent. În 2020, Algeria a organizat un referendum constituțional, pe care președintele Tebboune l-a adoptat în ianuarie 2021. Reformele ulterioare ale legii electorale naționale au introdus votul pe liste deschise pentru a reduce corupția. Noua lege a eliminat și cotele de gen în Parlament, iar alegerile legislative din iunie 2021 au văzut o rată scăzută a reprezentării femeilor. Alegerile locale au avut loc în noiembrie 2021. Referendumul, alegerile parlamentare și alegerile locale au înregistrat o prezență record scăzută la vot. Din 2014, dependența Algeriei de veniturile din exportul de hidrocarburi pentru a finanța guvernul și a finanța subvențiile mari pentru populație au cunoscut o perioadă dificilă din cauza prețurilor volatile ale energiei și a creșterii consumului intern de produse energetice.
GEOGRAFIE
Localizare: Africa de Nord, se învecinează cu Marea Mediterană, între Tunisia și Maroc
Coordonate geografice: 28 00 N, 3 00 E
Suprafața totala: 2,381,740 kilometri patrati, din care uscat: 2,381,740 km patrati si 0 km patrati de ape
Granițe: 6,734 kilometri
Țări învecinate: Libia 989 km; Mali 1,359 km; Mauritania 460 km; Maroc 1,941 km; Niger 951 km; Tunisia 1034 km
Țărmuri: 998 kilometri
Ape maritime:
ape teritoriale: 12 mile marine
zona contiguua: 24 mile marine
zona exclusiv de pescuit: 32-52 mile marine
Climat: arid la semiarid; ierni blande, umede, cu veri calde, uscate de-a lungul coastei; climat uscat cu ierni reci și veri calde pe platoul înalt, Sirocco (un vânt cald, plin de praf/nisip, activ în special vara)
Relief: preponderent platou înalt și deșert; Munții Atlas în nordul îndepărtat și Munții Hoggar în sud; câmpie litorală îngustă, discontinuă
Altitudini extreme: cea mai joasă – Chott Melrhir – 40 m; cea mai înaltă – Tahat 2,908 m, altitudine medie – 800 m
Resurse naturale: petrol, gaze naturale, minereu de fier, fosfati, uraniu, plumb, zinc
Dezastre naturale: zone muntoase supuse cutremurelor severe; alunecări de noroi și inundații în sezonul ploios; secete
Notă: Cea mai mare țară din Africa, 80% preponderent deșert. canioanele și peșterile din sudul Munților Hoggar și din zona sterilă Tassili n’Ajjer din sud-estul țării conțin numeroase exemple de artă preistorică – picturi și sculpturi în stâncă care înfățișează activități umane și animale sălbatice și domestice (elefanți, girafe, vite) – care datează cu aproximativ 11.000 până la 5.000 de ani în urmă, când regiunea era complet vegetată
POPULAȚIE
Populatie: 44,758,398 (estimare 2023)
Rata natalității: 20.9 nașteri/1.000 de oameni (estimare 2023)
Rata mortalității: 4.4 decese/1.000 de oameni (estimare 2023)
Populație urbană: 75.3% din totalul populației (2023)
Cele mai mari orașe: Alger 2.9 milioane (capitală), Oran 936,000 (2022)
Rata mortalității infantile: 78 decese/100.000 de nașteri vii
Speranța de viață la naștere: 77.8 ani; bărbați: 77 ani, femei: 78.6 ani
Limbi vorbite: Arabă (oficial), franceză (lingua franca), berberă sau tamazight (oficial); dialectele includ Taqbaylit, Shawiya (Tacawit), Mzab, Tamahaq
Grupuri etnice: Arabi-Berberi 99%, Europeni mai puțin de 1%
nota: Deși aproape toți algerienii sunt de origine berberă (nu arabă), doar o minoritate se identifică ca fiind în primul rând berberi (aproximativ 15% din populația totală) acești oameni trăiesc mai ales în regiunea muntoasă Kabylie la est de Alger și alte câteva comunități; berberii sunt și ei musulmani, dar se identifică mai degrabă cu moștenirea lor culturală berberă decât arabă. În ciuda mișcărilor, este puțin probabil ca guvernul să le acorde autonomie, dar a recunoscut oficial limbile berbere și le-a introdus în școlile publice
Religii: Islam (oficial; predominant sunniți) 99%, alții ( creștini, evrei, musulmani ahmadi, musulmani șiiți, musulmani ibadi) <1% (estimare 2012)
POLITICA
Numele țării:
Forma convențională lungă: Republica Populară Democrată Algeria
Forma convențională scurtă: Algeria
Forma locală lungă: Al Jumhuriyah al Jaza’iriyah ad Dimuqratiyah ash Sha’biyah
Forma locală scurtă: Al Jaza’ir
Formă de guvernământ: republică prezidențială
Capitala: Alger, coordonate geografice: 36 45 N, 3 03 E
Diviziuni administrative: 58 de provincii (wilayas, singular – wilaya); Adrar, Ain Defla, Ain Temouchent, Alger (Alger), Annaba, Batna, Bechar, Bejaia, Beni Abbes, Biskra, Blida, Bordj Badji Mokhtar, Bordj Bou Arreridj, Bouira, Boumerdes, Chlef, Constantine, Djanet, Djelfa, El Bayadh , El Meghaier, El Meniaa, El Oued, El Tarf, Ghardaia, Guelma, Illizi, In Guezzam, In Salah, Jijel, Khenchela, Laghouat, Mascara, Medea, Mila, Mostaganem, M’Sila, Naama, Oran, Ouargla, Ouled Djellal, Oum el Bouaghi, Relizane, Saida, Setif, Sidi Bel Abbes, Skikda, Souk Ahras, Tamanrasset, Tebessa, Tiaret, Timimoun, Tindouf, Tipaza, Tissemsilt, Tizi Ouzou, Tlemcen, Touggourt
Independența: 5 Iulie 1962 (față de Franța)
Ziua Națională: Ziua Independenței, 5 iulie (1962); Ziua Revoluției, 1 noiembrie (1954)
Constituția: 8 Septembrie 1963; revizuită 19 Noiembrie 1976; efectivă 22 Noiembrie 1976; revizuită de mai multe ori, ultima aprobare prin referendum noiembrie 2020
Amendamentele sunt propuse de președintele republicii sau prin președinte, cu sprijinul a trei sferturi din membrii ambelor camere ale Parlamentului în ședință comună. Adoptarea necesită aprobarea ambelor Camere, aprobarea prin referendum și promulgarea de către președinte; președintele poate renunța la un referendum dacă Consiliul Constituțional stabilește că modificarea propusă nu contravine principiilor constituționale de bază. Articolele inclusiv forma republicană de guvernare, integritatea și unitatea țării și libertățile și drepturile fundamentale ale cetățenilor nu pot fi modificate; modificat 2002, 2008, 2016; ultima în 2020.
Sistem juridic: sistem juridic mixt de drept civil francez și drept islamic; controlul judiciar al actelor legislative în Consiliul Constituțional ad-hoc compus din diverși funcționari publici, inclusiv mai mulți judecători de la Curtea Supremă
Drept de vot: vot universal, vârsta minimă 18 ani
Puterea executivă:
Șeful Statului: Președintele Abdelmadjid Tebboune (din 12 decembrie 2019)
Șeful Guvernului: Prim-ministrul Nadir Larbaoui (din 11 noiembrie 2023)
Cabinet: Cabinet de miniștri numit de președinte
Alegeri: Președinte este ales direct, prin vot popular cu majoritate absolută în două tururi, dacă este necesar pentru un mandat de 5 ani (eligibil pentru un al doilea mandat); ultimele alegeri au avut loc la 12 decembrie 2019 (urmează să aibă loc în 2024). Prim-ministrul este desemnat de președinte după consultarea partidului majoritar din Parlament.
Puterea legislativă: Parlamentul bicameral sau Barlaman este format din:
- Consiliul Națiunii sau Majlis al-Umma (174 de locuri, statutare; 170 în prezent); două treimi din membrii sunt aleși indirect cu majoritate simplă de voturi de către un colegiu electoral compus din adunările locale din cadrul fiecărei wilaye și o treime din membrii numiți de președinte. Membrii servesc mandate de 6 ani, jumătate din număr fiind reînnoit la fiecare 3 ani.
- Adunarea Naţională a Poporului sau al-Majlis al-Sha’abi al-Watani (407 locuri, inclusiv 8 locuri pentru diaspora algeriană); membri sunt aleși direct în circumscripții cu mai multe locuri prin vot cu reprezentare proporțională pe listă deschisă, folosind metoda cotei Hare. Membrii servesc un termen de 5 ani.
Puterea juridică: cea mai înaltă instanță(e): Curtea Supremă sau Le Cour Suprême, constă din 150 de judecători organizați în 8 camere: civilă, comercială și maritimă, penală, Casa de infracțiuni și contravenții, Casa de petiții, funciară, statut personal și social. Consiliul onstituțional (constă din 12 membri, inclusiv președintele instanței și vicepreședintele).
Judecătorii de la Curtea Supremă sunt numiți de Consiliul Superior al Magistraturii, organ administrativ prezidat de președintele republicii, include vicepreședintele republicii și mai mulți membri. Judecători sunt numiți pe viață. cEI 4 membrii ai Consiliului Constituțional sunt numiți de președintele republicii, câte 2 de către cele 2 camere ale Parlamentului, 2 de Curtea Supremă și 2 de Consiliul de Stat. Președintele Consiliului și membrii sunt numiți pentru mandate unice de 6 ani, jumătate din numărul membrilor fiind reînnoit la fiecare 3 ani. Instanțele subordonate: curți de apel sau wilaya; tribunale de primă instanţă (daira).
Partide politice:
Frontul Național Algerian (FNA)
Mișcarea populară algeriană (MPA)
Raliul Speranței din Algeria (TAJ)
Mișcarea Democrată și Socială (MDS) [Fethi GHARES]
Demnitatea (El Karama)
El-Infitah
Partidul Ennour El Djazairi (Algerian Radiance Party/PED)
Partidul Echității și Proclamației (PEP)
Frontul viitor (El Mostakbel)
Mișcarea Renașterii Islamice (Mișcarea Ennahda)
Frontul Justiției și Dezvoltarii (FJD)
Mișcarea pentru reformă națională (El Islah)
Mișcarea Societății pentru Pace (MSP)
Mișcarea Națională a Construcțiilor (El-Bina)
Mitingul Național Democrat (Rassemblement National Democratique/ RND)
Frontul Național pentru Justiție Socială (FNJS)
Frontul de Eliberare Națională (FLN)
Frontul Militanței Naționale (FMN)
Partidul Național pentru Solidaritate și Dezvoltare (PNSD)
Alianța Națională Republicană (ANR)
New Dawn Party (El-Fajr El-Jadid)
Noua generație (Jil Jadid)
Jurământul din 1954 (Ahd 54)
Partidul Justiției și Libertății (PLJ)
Miting pentru Cultură și Democrație (RCD)
Frontul Forțelor Socialiste (FFS)
Uniunea pentru Schimbare și Progres (UCP)
Uniunea Forțelor Democratice și Sociale (UFDS)
Avangarda Libertăților (Talaie El Hurriyet)
Partidul Muncitorilor (PT)
Partidul Tineretului (PJ)
COMUNICAȚII
Emisii media (Broadcasting Media): Radio-Television Algerienne, condusă de stat, operează mass-media și difuzează programe în arabă, dialecte berbere și franceză. Utilizarea antenelor parabolice este larg răspândită, oferind acces facil la stațiile satelit europene și arabe. Radioul de stat operează mai multe rețele naționale și aproximativ 40 de posturi de radio regionale.
Codul de internet al țării: .dz
Utilizatori de internet (număr total și procente din populație): 31.24 milioane, 71% (estimare 2021)
ARMATA ȘI SECURITATE
Cheltuieli: 4.8% din PIB (estimare 2022)
Efectiv militar (Military and security service personnel strengths): aproximativ 250.000 forțe de armată active (100.000 Armată, 15.000 Forțe Aeriene/Apărare Aeriană, 10.000 Marină, 1.000 Garda Republicană, 125.000 Jandarmerie); aproximativ 200.000 Direcția Generală a Securității Naționale (2023)
Notă: ANP este responsabil pentru apărarea externă, dar are și unele responsabilități de securitate internă; domeniile cheie includ securitatea la frontieră și maritimă, terorismul, instabilitatea regională și tensiunile cu Marocul. Algeria sprijină Frontul Polisario pro-independență din Sahara de Vest și acuză Marocul că sprijină Mișcarea separatistă algeriană pentru autonomia regiunii Kabylie. Securitatea frontierelor și combaterea terorismului au primit o atenție suplimentară de la Primăvara Arabă din 2011 și de la creșterea amenințărilor teroriste emanate din Libia și Sahel; forțele paramilitare ale Armatei și Ministerului Apărării (MND) ale Jandarmeriei și polițiștii de frontieră și-au întărit prezența de-a lungul frontierelor cu Tunisia, Libia, Niger și Mali pentru a interzice și a descuraja atacurile transfrontaliere ale grupărilor militante islamice; forțele paramilitare ANP și MND și-au sporit, de asemenea, cooperarea împotriva terorismului cu unele țări vecine, în special Tunisia, inclusiv operațiuni comune
ANP a jucat, de asemenea, un rol important în politica țării de la independența din 1962, inclusiv loviturile de stat din 1965 și 1991; a fost un susținător cheie al alegerilor lui Bouteflika din 1999 și a rămas un centru al puterii în timpul guvernării sale de 20 de ani; armata a jucat un rol esențial în demisia lui Bouteflika în 2019, când și-a retras sprijinul și a cerut revocarea lui din funcție
ANP este bine finanțat și una dintre cele mai bine echipate armate din Africa de Nord; în ultimul deceniu, s-au realizat investiții mari în echipamente mai moderne, inclusiv vehicule blindate, sisteme de apărare aeriană, avioane de luptă, vehicule aeriene fără pilot și nave de război, în mare parte din Rusia, dar și de la furnizori din China și Europa de Vest. ANP este o forță bazată pe recrutări care se exercită în mod regulat, inclusiv împreună cu armatele străine, cum ar fi cele din Rusia, Tunisia și unele țări din Sahel; ANP face parte din Forța de așteptare a Uniunii Africane pentru Africa de Nord; unitățile de luptă de bază ale Forțelor Terestre sunt formate din mai multe divizii blindate și mecanizate, precum și o divizie combinată de forțe aeriene și speciale, plus mai multe brigăzi separate de infanterie și tancuri mecanizate sau motorizate; principalele nave de război ale Forțelor Navale includ aproape 20 de fregate și corvete și 6 submarine de atac; în 2015, Forțele Navale au achiziționat din Italia prima navă LHD, care este capabilă să transporte elicoptere, ambarcațiuni mici de aterizare și peste 300 de militari; Forțele Aeriene au peste 100 de avioane de luptă de fabricație rusă, precum și aproximativ 200 de elicoptere de luptă de fabricație rusă (2023)
Dispute transnationale: Algeria-Maroc: granița terestră algerio-marocană rămâne închisă; Granița Algeriei cu Maroc rămâne un iritant pentru relațiile bilaterale, fiecare națiune acuzându-l pe cealaltă că adăpostește militanți și contrabandă de arme; afirmațiile Frontului de Eliberare Națională (FLN) privind revendicarea Pășunilor Chirac din sud-estul Marocului rămân o dispută latentă
Algeria-Libia: disputa inactivă include pretenții libiene de aproximativ 32.000 km pătrați reflectate încă pe hărțile sale din sud-estul Algeriei
Refugiați și persoane dislocate în interiorul granițelor: Refugiați: peste 100.000 (sahrawi, majoritatea trăind în tabere sponsorizate de algerieni în orașul Tindouf din sud-vestul Algeriei); 7.345 (Siria) (estimare de la jumătatea anului 2022)
