Alegerile parlamentare din Rusia s-au încheiat cu o dominație clară a partidului susținut de actualul președinte Vladimir Putin, Rusia Unită, în urma primului scrutin important organizat în Rusia după anexarea Crimeei. BBC informează că peste 40% din totalul voturilor au fost obținute de partidul Rusia Unită, consolidând astfel puterea legislativă în jurul unei formațiuni apropiate de liderul de la Kremlin.
Conform exit-poll-ului VTSIOM, Rusia Unită deține 44.7%, fiind cu mult înaintea următorului partid ce a trecut pragul electoral. Astfel, partidul Liberal Democrat (LDPR) deține 15.3% și Comuniștii 14.9%. Un alt exit-poll, al Fondului de Opinie Publică, i-a acordat Rusiei Unite 49.4%, Comuniștilor 16.3%, iar LDPR-ului 14.3%.
Alegătorii ruși au votat pentru a alege cei 450 deputați pentru Duma de Stat, sau Camera Deputaților, pentru următorii cinci ani. Duma de Stat de până la alegerile din acest an a cuprins un număr foarte mic de membri ai opoziției. Actualul președinte al Rusiei deține puterea de 17 ani ca președinte sau prim-ministru și, conform Constituției ruse, nu face parte din niciunul dintre partidele menționate anterior.
Portalul media rus TASS relatează că Putin împreună cu actualul prim-ministru și președinte al partidului Rusia Unită, Dmitri Medvedev, au mers în urma rezultatelor primelor exit-poll-uri la sediul partidului câștigător pentru a transmite un mesaj de felicitare membrilor de partid. Putin a declarat că rușii au votat pentru un curs politic stabil al Rusiei, iar Medvedev s-a aratat încântat de rezultatele alegerilor: ”Rezultatele sunt foarte bune!” Prim-ministrul rus a mai adăugat că ”asemenea rezultate oferă partidului oportunitatea să lucreze pentru binele țării.”
Ultimele alegeri din Rusia au provocat proteste pe scară largă la Moscova împotriva lui Putin din cauza acuzațiilor de fraudă. Prin urmare, la alegerile din acest an autoritățile au ținut să evite provocarea presupunerilor de fraudă. Cu toate acestea, după cum relatează BBC, serioase iregularități au fost raportate în Siberia, sugerându-se că aceste alegeri au fost o votare ”carusel” – oamenii erau aduși la secțiile de votare în autobuze pentru a vota cu un anumit partid. Grupul de monitorizare electoral Galos declară că până duminică seara a recepționat peste 1.300 plângeri de fraudă de peste tot din țară.
Proteste în Ucraina față de primele alegeri organizate în Crimeea
Nici aceste alegeri nu sunt lipsite de proteste. În acest an se organizează pentru prima dată alegeri în Crimeea, teritoriu aflat în trecut sub administrația Ucrainei, dar anexat de statul rus în 2014 în urma unui referendum nevalidat de autodeterminare. Astfel, activiștii ucraineni de dreapta au organizat proteste la ambasada Rusiei de la Kiev. Guvernul ucrainean s-a arătat furios din cauza planurilor Rusiei de a organiza alegeri în Crimeea. Purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe al Ucrainei, Mariana Betsa, a declarat că alegerile ruse nu pot fi organizate în țara sa. Organizarea alegerilor în Crimeea a fost o acțiune criticată la nivel internațional.
După ce s-au încheiat cu un rezultat evident, alegerile parlamentare din Rusia setează o parte din retorica politicii internaționale din viitori ani. În urma alegerilor din Germania si apoi din SUA din această toamnă va fi mult mai clară retorica politică la nivel internațional, dar pentru moment este evident că poziția Rusiei în principalele subiecte de interes va rămâne neschimbată.