Home / A fost azi în lume / A fost 7 decembrie în lume – Guvernul sirian respinge cererea rebelilor sirieni din Alep pentru instituirea unui armistițiu de 5 zile, în timp ce ISIS lansează o contraofensivă împotriva forțelor guvernamentale irakiene care asediază orașul Mosul

A fost 7 decembrie în lume – Guvernul sirian respinge cererea rebelilor sirieni din Alep pentru instituirea unui armistițiu de 5 zile, în timp ce ISIS lansează o contraofensivă împotriva forțelor guvernamentale irakiene care asediază orașul Mosul

Material realizat de Ioana Păpurică și Alexandra Leca

Rebelii sirieni au cerut un armistițiu pentru cinci zile, pentru a permite evacuarea civililor, cu scopul de a sprijini orice inițiativă care ar putea să-i ajute pe aceștia să părăsească orașul, informează BBC. Printr-o declarație comună,semnată de SUA și puterile occidentale, se solicită încetarea imediată a focului care să permită un ajutor în zonele controlate de rebeli. În timp ce guvernul sirian a exclus orice alte armistiții, agenția oficială de presă din Siria, Sana, a raportat că mai multe rachete israeliene au lovit baza aeriană militară Mazzeh în afara capitalei Damasc peste noapte, provocând un incendiu, fără a realiza victime umane. Între timp, în Alep, zeci de mii de civili sunt prinși în oraș, care a rămas fără provizii de alimente și fără niciun spital funcțional din cauza bombardamentelor din ultimele luni, iar populația trăiește acum cu teama represaliilor regimului de la Damasc, care îi tratează pe civili drept colaboratori ai rebelilor și abuzează de arestări sub acest pretext.

Aproape 100 de persoane au fost ucise și sute de răniți în Indonezia, miercuri, când un după ce un cutremur puternic a lovit provincia Aceh, guvernul provincial afirmând într-o declarație că sunt 93 de oameni care au murit și mai mult de 500 de persoane au fost rănite, unele foarte grav, informează Reuters. Multe dintre victime au suferit fracturi și au trebuit să fie tratate pe coridoarele spitalelor supraaglomerate, iar echipele de intervenție au ridicat corturi de campanie pentru ajutorarea victimelor. Aceh a mai fost devastat în 2004 de un cutremur puternic, urmat de un tsunami care a lovit coasta de vest, în apropierea capitalei provinciei, Banda Aceh, în urma căruia 226.000 de oameni aflați de-a lungul țărmului din Oceanul Indian și-au pierdut viața. Un voluntar Semiluna Roșie a afirmat că este o lipsă mare de personal medical, iar cei prezenți fac eforturi să salveze toate victimele cutremurului.

Ucraina rămâne încă sub influența marilor grupuri de interese, care reprezintă oligarhia, chiar dacă reformele susținute de UE în acest spațiu încearcă să elimine această influență , se arată într-un raport al Curții Europene de Conturi, potrivit Russia Today. Raportul Curții de Conturi Europeană (CCE) prezintă modul în care asistența financiară europeană a fost utilizată în Ucraina între 2007 și 2015. Acesta descrie faptul că eforturile de reformă din țară au realizat câteva impulsuri pentru o schimbare a guvernului în 2014, însă progresul a fost totuși limitat. Szabolcs Fazakas, membrul CCE responsabil pentru raport a afirmat ca sunt necesare măsuri suplimentare pentru a îndeplini obiectivele impuse de Uniunea Europeană. Finanțele statului ucrainean s-au deteriorat de-a lungul anilor din cauza unei gestionări incorecte a fondurilor publice, pe când partea de venituri a bugetului de stat este afectată în mod negativ de o economie subterană.

Secretarul de stat american John Kerry a dezvăluit marți că rebelii au fost cei care au respins încetarea focului în Siria, această inițiativă fiind propusă de către puterile străine în 2015 informează Russia Today. De asemenea, el a descris ce s-a întâmplat în cadrul summitului ministerial NATO de la Bruxellses, afirmând că s-a încercat crearea unei direcții politice pentru a se rezolva războiul, Rusia și Iranul fiind implicate în acest proces. Totuși, orice consens prin care s-ar opri focul de arme este în zadar, deoarece oamenii „au ales să lupte”, chiar dacă sunt omorâți civili, și nu se face nimic pentru a înceta războiul. Luni, în urma unui atac, două asistente au fost ucise și un medic a fost grav rănit într-un spital de campanie rus. Kerry a mai precizat că au existat convorbiri pentru a se realiza o evacuare a populației civile din estul Alepului, însă nici în acest caz nu s-a ajuns la un consens.

O operațiune militară inițiată de militanții islamici împotriva forțelor irakiene a început miercuri în apropierea unui spital din sud-estul orașului Mosul, în încercarea de a respinge cele mai puternice atacuri ale armatei din campania de eliberare a orașului, relatează Reuters. Lupta a început la o zi după ce comandantul operațiunilor militare din Mosul a declarat că soldații au invadat orașul, preluând spitalul Salam. Avansul masiv de marți a marcat o schimbare în ceea ce privesc tacticile militare, după ce mai bine de o lună s-au ținut lupte istovitoare în partea de est a orașului, unde armata a încercat o operațiune de recucerire a acestuia din cartier în cartier. Totuși, Amaq, agenția de știri a grupării Statului Islamic, a anunțat că 20 de soldați au fost omorâți în urma unui atentat kamikaze în aproprierea spitalului. Opt transportoare blindate au fost distruse în luptă, anunță Amaq. Chiar dacă nu a existat niciun anunț oficial al forțelor irakiene, comandantul armatei, ai cărui detașamente se aflau în luptă, a spus că au avut loc o serie de atentate cu mașini capcană în districtul Wahda unde se află spitalul. Forțele irakiene se află în lupta pentru eliberarea orașului Mosul, aflat sub dominația militanților islamici din 2014, de 7 săptămâni.

Kremlinul a declarat, miercuri, că un potențial acord între SUA și Rusia, pentru a permite rebelilor sirieni să plece în siguranță din Alep, era încă pe ordinea de zi, dar nu au fost planificate discuții între cele două părți până acum, informează Reuters. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a anunțat reporterii, în cadrul unei conferințe, că experții ruși și cei americani erau familiarizați în ceea ce privește retragerea trupelor rebele, dar acesta a mai adaugat că nu a fost înștiințat de vreo discuție planificată la nivel superior. Peskov a declarat că rebelii din zona de est asediată din Alep au cerut oprirea imediată a focurilor de armă pentru 5 zile, negocieri cu privire la viitorul orașului și la evacuările medicale și civile. Ministrul de Externe al Rusiei, Sergei Lavrov, a anunțat marți dimineață că discuțiile cu Statele Unite privind retragerea trupelor ar urma să înceapă miercuri. De asemenea, Rusia a specificat că grupările rebele care vor refuza să părăsească Alepul vor fi tratate ca fiind grupări teroriste.

Laureatul premiului Nobel pentru economie, Oliver Hart, a declarat că planurile președintelui ales, Donald Trump, de a crește cheltuielile pentru infrastructură, în timp ce va avea loc o reducere a taxelor, ar putea pune în pericol finanțele publice, relatează Reuters. Hart a menționat (folosește timpul trecut), la o conferință de presă la Stockholm, împreună cu alt câștigător al Premiului Nobel pentru economie, Bengt Holmstrom, că reducerea taxelor va duce la o multitudine de probleme bugetare. Economistul a criticat, de asemenea, posibilitatea încheierii bruște a unor acorduri comerciale și reducerea taxelor pentru cei bogați. Acesta a mai adăugat că acțiunile președintelui au un grad de predictivitate mic și că îi este greu să anticipeze cum se va comporta acesta când va prelua cu adevărat funcția în Biroul Oval.

Premierul Theresa May acuză Iranul de „acțiuni regionale agresive” în Orientul Mijlociu, inclusiv inducerea unor probleme în Irak, Liban și Siria, informează Independent. Prim-ministrul britanic a declarat că este conștientă de amenințarea reprezentată de Iran și că se va angaja să colaboreze cu statele din Golf pentru contracararea influenței. Prim-ministrul britanic va pune în evidență ultimul acord nuclear ca fiind o „neutralizare” a posibilității ca Iranul să achiziționeze arme de distrugere în masă. „Vreau să vă asigur că sunt conștientă de amenințarea reprezentată de Iran pentru Golf și în sens mai larg pentru Orientul Mijlociu; iar Marea Britanie este pe deplin angajată în parteneriatul nostru strategic cu Golful”, a adăugat șefa executivului britanic.

Guvernatorul Terry Branstad va fi nominalizat de Donald Trump pentru funcția de ambasador al Statelor Unite ale Americii în China, spun mass-media din SUA, conform BBC News. Acesta l-a numit pe președintele chinez, Xi Jinping, drept un „prieten vechi”, atunci când șeful statului chinez a vizitat Iowa înainte de a deveni președinte. Politicianul a fost văzut la intrarea în Trump Tower din New York, marți, pentru a purta discuții cu președintele ales. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al lui Branstad a declarat că zvonurile cu privire la nominalizări au fost „premature”. Alegerea fostului guvernator al statului Iowa este văzută drept o reconciliere într-un moment de tensiuni comerciale între cele două cele mai mari economii din lume. De asemenea, Donald Trump l-a numit pe generalul John Kelly pentru a conduce Departamentul de Securitate Internă, potrivit presei americane.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 noiembrie în lume- La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un dar de la Dumnezeu” și a criticat „știrile false occidentale” despre emisiile țării, Guvernul slovac a propus o modificare a legislației referitoare la limbile oficiale ale statului, care ar restricționa utilizarea limbilor minorităților, inclusiv a limbii maghiare, în spațiile publice, Prim-ministrul Noii Zeelande, Christopher Luxon, a adresat în Parlament scuze oficiale, victimelor abuzurilor din instituțiile de protecție, după o anchetă care a dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri de abuz din țară

La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un …